EQ sau IQ: ce face diferenţa?

317

Mult timp IQ-ul a fost perceput ca adevărata cheie a succesului. Un coeficient de inteligenţă ridicat este visul oricărui tânăr. Și dacă așteptările duc într-o direcţie falsă?

În ultimii ani, cercetările au dus la o schimbare substanţială în ceea ce privește problema inteligenţei. Cândva, Einstein era dat ca exemplu. Între timp a venit rândul lui Hawking sau al grupului Mensa, care îi adună pe toţi cei cu un IQ ridicat și care are în jur de 110.000 de membri în peste 100 de ţări. Cu toate acestea, nu toţi sunt de acord că IQ-ul ridicat ar trebui să fie etalonul pentru estimarea succesului în viaţă. Unii psihologi au realizat existenţa unei abilităţi care asigură reușita în viaţa cotidiană distinctă de inteligenţa academică (teoretică): inteligenţa emoţională (EQ). Astăzi, EQ-ul este văzut tot mai mult ca factorul decisiv care conferă un avantaj performerilor în domeniile lor de activitate.

Specialiștii au început să își pună întrebări cu privire la impactul inteligenţei emoţionale în privinţa succesului profesional. „Răspunsul scurt este: enorm!” comentează Travis Bradberry, scriitor și președinte al TalentSmart, într-un articol din The Huffington Post.

Bradberry afirmă că, dintre toţi oamenii pe care i-a observat la locul de muncă, 90% dintre experţi sau artiștii de top sunt avantajaţi de inteligenţa emoţională. „Poţi fi în top fără inteligenţă emoţională, dar șansele sunt mici”, susţine mai departe autorul. Analizând datele provenite de la persoanele pe care TalentSmart le-a testat cu scopul de a identifica diferenţele dintre cei cu un EQ mare și ceilalţi cetăţeni, Bradberry a ajuns la concluzia că primii prezintă anumite trăsături pregnante, pe care ceilalţi nu le posedă.

În primul rând sunt consecvent pozitivi, în sensul că își concentrează energia spre dirijarea celor două lucruri care sunt complet în puterea lor de control: atenţia și voinţa, fapt care îi ajută să dea randament mai bun la locul de muncă. În al doilea rând, au un vocabular emoţional foarte bine structurat. Persoanele cu un coeficient de inteligenţă emoţională crescut au o capacitate mult mai bogată de exprimare în cuvinte a stărilor emoţionale pe care le au. De exemplu, în timp ce mulţi oameni se limitează a spune că se simt „rău”, oamenii inteligenţi emoţional pot spune în termeni concreţi dacă se simt „iritaţi”, „frustraţi”, „înjosiţi” sau „anxioși”.

De asemenea, persoanele cu inteligenţă emoţională crescută sunt asertive. Aceasta înseamnă că au posibilitatea de neutralizare a oamenilor dificili și toxici, fără a-și crea totuși dușmani. În plus, „iartă, dar nu uită”. Emoţional, au capacitatea de a trece peste șicane, cu scopul de a preveni acumularea de resentimente, dar niciodată nu uită. Faptul că acordă iertarea nu înseamnă că îi dau celui care a greșit șansa de a repeta răul făcut. Aceasta ar fi maniera optimă de a preveni expunerea la aceeași sursă a răului.

Mai mult decât atât, nu vor permite nimănui să le limiteze bucuria. De fapt, inteligenţii emoţionali sunt obișnuiţi să acţioneze în sens pozitiv. Ei știu care este sursa fericirii lor și lucrează în mod constant în această direcţie.

Nu în ultimul rând, persoanele cu un EQ ridicat nu se vor amesteca în discuţii cu miză negativă. Ele sunt conștiente că, cu cât vor insista mai mult asupra gândurilor negative, cu atât mai multă putere le vor acorda acestora.

Cu toate că acest termen este relativ nou, componentele conceptului se regăsesc înapoi în timp până la Socrate. Îndemnul de a te „cunoaște pe tine însuţi” ţine de inteligenţa emoţională. Nici Biblia nu rămâne datoare în această privinţă. „Iubește-ţi aproapele ca pe tine însuţi” este mai mult decât un îndemn religios. Este o trimitere directă la gestionarea adecvată a propriilor emoţii și reacţii. Despre aceasta vorbea și Goleman, creatorul conceptului de inteligenţă multiplă. Pentru a reuşi în viaţă, Goleman consideră că fiecare dintre noi ar trebui să înveţe şi să exerseze principalele dimensiuni ale inteligenţei emoţionale. Este vorba de conştientizarea propriilor emoţii, de controlul emoţiilor, de motivarea personală, empatia sau dirijarea relaţiilor interpersonale.

De aceea, în ultimul timp, inteligenţa emoţională a devenit un subiect popular în zona leadershipului sau a mediului de afaceri. Un leadership eficient este într-o strânsă conexiune cu modul în care este gestionată problema relaţiilor și a emoţiilor. De fapt, un lider de succes nu se poate baza doar pe charismă. Cei care s-au lăsat atrași de indivizi mesianici au fost nevoiţi să suporte efectele dure, negative ale capcanei în care au căzut. Cărţile de leadership, dar și cele de managementul afacerilor insistă mult pe problema inteligenţei emoţionale, ca factor determinant într-o construcţie solidă a carierei. „Niciun fapt nu este atât de important pe cât este atitudinea noastră faţă de el, deoarece aceasta ne determină succesul sau eșecul”, a spus Norman Vincent Peale, unul dintre cei mai cunoscuţi autori motivaţionali. Restul pot fi doar impresii false de succes profesional construit însă pe ruinele unei vieţi personale.