Deci... te-ai născut, ai crescut și ai devenit adult, teoretic. Practic ai ajuns la vârsta la care ai luat-o razna, te-ai prostit. Altfel, de ce toată lumea are așteptări de la viaţă ca și cum viaţa ar fi vreun pom invizibil sub care cerșim cu toţii și din care cad BMW-uri, iPhone-uri, iatagane și lanţuri de aur, microunde ori lămâi pentru limonadă?

Nu știu de ce, dar se pare că fiecare adult dezvoltă o nevoie de a atribui vieţii caracteristici umane și de a începe o relaţie obsesivă, și de cele mai multe ori toxică, cu ea. Viaţa este abuzivă și te tratează nedrept. De fiecare dată când vorbiţi, nu face decât să te critice, să te certe și să te manipuleze. Câteodată te face să crezi că ești special, dar vezi că în acelaşi timp îl favorizează mai mult pe fostul coleg de liceu pe care îl urmărești pe Facebook. De fiecare dată când speri că o să-și revină și o să vadă potenţialul și dedicarea ta, vine o altă dezamăgire. Câteodată îţi mai dă o mână de ajutor, ceea ce te face să speri mai departe că o poţi educa, că o poţi da pe brazdă sau că îi poţi înfrânge voinţa pentru ca în final să o controlezi. Nu se poate. E ca și cum ai vrea să te sui în spatele unui rechin și să îi spui să urmeze curcubeul până în spaţiu.

Se spune despre anumiţi oameni că sunt „mai mari decât viaţa”, dar e o închipuire. Viaţa nu are mărime. Viaţa nu are trecut, prezent și viitor. Viaţa nu are culoare, nu are gust, nu are miros și nu are planuri. Viaţa nu este „acolo unde începe moartea”. Viaţa este un spaţiu logic în care niște categorii se nasc, trăiesc și mor. La fel cum materia neagră nu apare cu nașterea unei stele și nu dispare cu moartea ei, viaţa nu începe când ne naștem și nu se termină când murim. Viaţa este un loc în care în același timp se nasc, trăiesc și se sting mii de vieţi, concomitent, fără să schimbe ce este viaţa. Și nu spun că știm ce este viaţa sau materia neagră, dar cu siguranţă niciuna dintre ele nu produce lămâi sau succes în carieră.

Dacă stai să te gândești, singurele lucruri pe care l-ai putea aștepta de la viaţă (dacă nu poţi altfel) sunt eșecul, suferinţa și moartea, nu succesul, fericirea și concediile în Bali. Nu! Dacă te naști, scenariul de care o să ai parte conţine aceste trei ingrediente, garantat 100%. Dar asta nu ţine de viaţă, astea sunt cadourile ADN-ului uman. Și ce se întâmplă când aștepţi să primești ce nu ţi-a promis nimeni, adică succes, carieră, fericire, și primești ce te-ai născut să primești? „Viaţa mi-a dat o lovitură colosală!” „Viaţa e nedreaptă!” Viaţa, de fapt, nu este nicicum, dar logica ta sigur e puţin strâmbă, dacă asta este concluzia.

Ca să scurtez acest blog, puţin deprimant până la acest punct, merg direct la întrebarea de baraj: „Așa, și?” Păi, și vrei să fii fericit, gen… vrei să fii fericit pe bune? Ești sigur? Sau ești destul de comod așa? Pentru că singura persoană care poate produce fericire în viaţa ta ești tu. Și, când spun „produce”, chiar asta spun; nu mă refer la o bucurie derivată din obiectele și persoanele din jurul tău. Nu! Mă refer la fericirea pe care o produci singur, când ești Tom Hanks în Naufragiatul. Faptul că te-ai născut, ca un mic punct negru în spaţiul invizibil care este viaţa, este în sine un miracol, deci ce ai de gând să faci cu timpul pe care îl ai? Eșecurile, suferinţa, moartea, alături de lucrurile pe care tu le produci în viaţa ta, toate au un sens. Depinzând în ce ţară s-au născut, în ce oraș, în ce cartier, din ce părinţi, în ce an etc., oamenii au mai mult sau mai puţin timp să descopere acel sens. Unii au 80 de ani la dispoziţie, alţii nu au decât 25. Iar fericirea veritabilă constă în descoperirea acelui sens.

Dar asta nu este vreun plan cincinal. Nu, este o călătorie care poate să dureze 3 ani sau poate să dureze 53 de ani. Trebuie să intri într-o relaţie dedicată, de cunoaștere, acceptare și iubire cu tine însuţi, care s-ar putea să îţi distrugă alte relaţii, să dezamăgească și să supere. Este un drum al deziluziei, în care s-ar putea să crezi de multe ori că ai găsit răspunsul și să fie o dezamăgire. Trebuie să fii dispus să te expui conștinent unui proces de erodare, de sculptare, în care să eșuezi, să te ridici și să încerci iar, de atâtea ori cât este nevoie. Mulţi oameni sunt fericiţi, dar și mai mulţi doar cred că sunt fericiţi și nici nu știu cât de nefericiţi sunt. Tu chiar vrei să fii fericit?

DISTRIBUIE: