(A) Lucruri pe care orice cuplu trebuie să le știe, pentru o relaţie de succes

3042

Cine se gândește, la începutul unei povești de dragoste, la altceva în afară de „fluturașii din stomac” și entuziasmul de a-și revedea partenerul? Cu timpul, însă, când cei doi împart tot mai multe, inevitabil apar și primele provocări care le pot eroda armonia în relaţie. În aceste momente de cumpănă, partenerii își pot salva relaţia, ba chiar o pot aduce la un nivel superior, dacă cunosc câteva secrete preţioase.

Poate că cele mai bune sfaturi pentru o poveste de dragoste care trece testul timpului sunt oferite de cei trecuţi prin viaţă, care au experimentat suișurile și coborâșurile unei relaţii, au depășit eșecurile sau au învăţat lucruri valoroase din ele. La un lucru similar s-a gândit și Karl Piller, profesor de gerontologie la Universitatea Cornell, care a intervievat 700 de vârstnici, cu mariaje de, în medie, 43 de ani. Pe baza experienţei lor a scris cartea 30 de Lecţii de iubire: Sfaturi de la cei mai înţelepţi americani, despre dragoste, relaţii și căsnicie, care dezvăluie idei de nepreţuit pentru armonia în cuplu.

„Aspectul în privinţa căruia bătrânii au fost cei mai vehemenţi este că a trăi într-o relaţie cu ideea că îţi poţi schimba partenerul după căsătorie este un lucru inutil”, povestește Pillmer, citat de CBC. De asemenea, toţi participanţii au fost de acord cu faptul că un simţ al umorului similar, sincronizat contribuie la clădirea unei relaţii de succes.

Una dintre participante sublinia importanţa preţuirii acelor lucruri mărunte pe care partenerul le face, dar care dau, de fapt, atât de multă savoare relaţiei:

„Când ţii mâna cuiva, în timp ce te uiţi la film, este cu adevărat o plăcere și, indiferent ce vârstă ai, știi că atunci când soţul tău își așază mâna lângă tine, poţi să spui: «Totul e minunat, e aici cu mine.» Iar pe măsură ce îmbătrânești, acestea sunt lucrurile care devin importante: lucrurile mărunte.”

Alţi bătrânei intervievaţi au oferit sfaturi într-o manieră mai amuzantă sau mai serioasă, dar cu un mesaj la fel de puternic:

  •  „Nu o lua prea în serios.”
  •  „Trebuie să asculţi ce spune celălalt.”
  •  „Reprimă-ţi mânia.”
  • „Învaţă cum să ceri iertare.”
  • „Fiţi sinceri unul cu celălalt.”
  • „Fiţi înţelegători. Privește în ansamblu. Privește și cealaltă perspectivă.”

Tot cu privire la înţelepciunea cuplurilor care au trecut prin multe împreună, soţii Ann și John Betar, declaraţi cuplul cu cea mai lungă căsnicie din SUA, în 2013, dezvăluiau secretele lor pentru o relaţie durabilă. „Suntem foarte norocoşi şi binecuvântaţi că avem parte de iubire necondiţionată unul din partea celuilalt. Dacă ar fi să dăm sfaturi, atunci v-am spune să practicaţi iertarea şi să fiţi recunoscători pentru tot ceea ce aveţi”, a declarat John.

Din punct de vedere știinţific, cuplurile ar trebui să știe că cele două ingrediente esenţiale pentru o relaţie durabilă sunt generozitatea și bunătatea partenerilor. La această concluzie a ajuns dr. John Gottman după 40 de ani de cercetare a comportamentelor care pot face diferenţa dintre o relaţie de succes și una sortită eșecului. În opinia sa, „partenerii cu relaţii fericite au un obicei al minţii: scanează mediul înconjurător pentru a observa lucruri pe care le pot aprecia și pentru care pot să fie recunoscători. Construiesc o cultură a respectului și a aprecierii în mod intenţionat.” În schimb, cei aflaţi în relaţii eșuate se concentrează, mai degrabă, pe a observa unde greșește partenerul.

Dr. Pepper Schwartz, expert în probleme de cuplu și profesor de sociologie la Universitatea din Washington, punctează importanţa observării evoluţiei partenerului. „Cele mai de succes cupluri sunt cele formate din oameni atenţi la schimbările prin care trece celălalt. Nu presupun că partenerul va rămâne același precum cel de acum 20 de ani, chiar dacă sunt multe similitudini. Mai mult, își fac timp pentru a afla care sunt obiectivele, visele și planurile viitoare ale partenerului”, scrie experta pentru organizaţia AARP.

La fel de importantă este și abilitatea celor doi de a se confrunta, în momentele tensionate, în mod respectuos unul faţă de celălalt. „Cuplurile de succes știu cum să se certe cu demnitate. Poate că au păreri diferite, dar, în final, ajung să își înţeleagă – și să își respecte – diferenţele”, notează dr. Schwartz.

Nu în ultimul rând, cuplul trebuie să fie foarte atent la cei „patru cavaleri ai Apocalipsei” dintr-o relaţie, după cum denumea dr. Gottman factorii care cresc simţitor riscul de divorţ, în lucrarea sa De ce reușesc sau eșuează căsătoriile. Cele patru comportamente negative identificate de expert în studiul său sunt critica toxică, deloc constructivă, adoptarea unei atitudini defensive care îi crează celuilalt sentimentul că numai el greșește, blocajele emoţionale care apar pe fondul unei lipse de implicare emoţională și dispreţul, despre care Gottman punctează că este „cel mai important simptom al divorţului și trebuie eliminat”. „Acestea pot prezice divorţul prematur, în medie, la 5,6 ani de la nuntă”, adaugă cercetătorul.

Într-o lume în care rata divorţurilor rămâne îngrijorătoare, aceste secrete mici, dar cu efecte mari îţi pot îmbunătăţi simţitor relaţia. Asta pentru ca, atunci când vei spune „Da!” în faţa persoanei iubite și în faţa lui Dumnezeu, să fii sigur că o faci pentru o viaţă întreagă. Iar pentru ca promisiunile făcute în acea zi specială să rămână dovezi vii ale dragostei voastre, Wedding Time îţi pune la dispoziţie serviciile sale profesioniste foto și video. Pe lângă experienţa în domeniu, ce poate fi confirmată de atâtea cupluri mulţumite de rezultatele muncii lor, echipa Wedding Time adoră să surprindă, în timpul nunţii, toate acele emoţii autentice și sentimentul de dragoste sinceră.