Opinia părinţilor – cât ar trebui să conteze în alegerea partenerului de viaţă?

1063

EL nu va fi niciodată suficient de bun pentru „fata lui tata”, iar EA nu va avea niciodată grijă așa cum trebuie de „băiatul mamei” – câţi nu se regăsesc într-un scenariu similar sau măcar aproximativ? Cu toţii ne dorim ca cei care ne-au crescut și persoana alături de care vedem un viitor să se înţeleagă de minune. Dar când acest lucru nu este posibil, inevitabil apare întrebarea: cât de dependenţi ar trebui să fim de opinia părinţilor în viaţa sentimentală și în alegerea partenerului de viaţă?

Rădăcinile conflictului părinţi-copil în privinţa partenerului ideal

Situaţia în care părinţii nu sunt de acord cu partenerul ales de copilul lor este mai veche decât povestea lui Romeo și a Julietei, a lui Shakespeare. Iar cercetătorii de la Universităţile din Bristol și din Groningen cred că au găsit și motivul, cel puţin în cazul părinţilor de fete. „Conflictul asupra alegerii partenerului ar putea fi înrădăcinat într-un conflict privind resursele”, sunt de părere autorii.

Mai exact, conflictul apare atunci când copilul se mulţumește cu un partener care nu îi oferă la fel de mult sprijin și resurse precum și-ar dori părinţii, potrivit modelului computerizat simulat în cercetare. Părinţii se văd nevoiţi să compenseze lipsurile, pentru că își doresc ca toţi copiii lor să atingă același nivel de susţinere, explică unul dintre autori, dr. Tim Fawcett, citat de Daily Mail. Drept urmare, vor oferi un ajutor mai mare fiicei care și-a ales un partener care nu o poate susţine.

Potenţialul conflict reiese încă din analiza așteptărilor diferite, ale părinţilor și ale copiilor, cu privire la viitorul partener de viaţă al celor din urmă. „Sondajele au arătat că tendinţa copiilor este aceea de a pune accent pe atractivitatea fizică, pe miros și pe simţul umorului, în timp ce părinţii sunt mai preocupaţi de clasa socială și de istoricul familial”, a declarat coordonatorul studiului, Piet van den Berg.

Când părinţii „leagă nodul”

Cu excepţia cazurilor extreme, acţiunile părinţilor în direcţia copiilor sunt bine intenţionate. Iar sfaturile lor, extrase din experienţa de viaţă și din propriile greșeli și succese, pot fi, de multe ori, de ajutor în călăuzirea tinerilor inclusiv în alegerea unui partener de viaţă. „Da, poate că vă place să credeţi că știţi mai bine decât părinţii voștri, dar, de fapt, nu e așa. Poate că nu sunt infailibili, dar ei vă cunosc și au trecut printr-o căsnicie și vor putea să vă spună dacă vă păcăliţi prin alegerea voastră”, punctează fratele André Marie, stareţ al Centrului „Sfântul Benedict”, într-un articol pentru Catholicism.

Inclusiv Biblia ne aduce aminte cât de valoroase sunt sfaturile și implicarea părinţilor în viaţa copiilor lor, indiferent de vârstă: „Nesocotitul dispreţuiește învăţătura tatălui său, dar cine ia seama la mustrare ajunge înţelept” (Proverbe 15:5).

Și știinţa sugerează că implicarea familiei în viitorul romantic al fiului sau al fiicei poate aduce beneficii. Dr. psiholog Robert Epstein, de la Institutul American pentru Cercetarea Comportamentelor și Tehnologie, a studiat implicaţiile căsătoriilor planificate de părinţi, în studiul „Cum se naște dragostea în mariajele aranjate”. Iar rezultatele obţinute ne pun pe gânduri: Ce a fost înainte: dragostea sau căsnicia? Potrivit concluziilor sale, unul dintre cele mai importante lucruri pe care le fac părinţii care aranjează căsătoriile copiilor este faptul că ei sunt atenţi și caută comportamentele inacceptabile ale potenţialului partener, iar implicarea lor încă de la început în aranjament este un factor important pentru o viitoare căsnicie puternică, notează The New York Times.

Dacă la începutul unui mariajului aranjat, tinerii proaspăt căsătoriţi își evaluau dragostea pentru partener la 3,9 (pe o scară de la 1 la 10), după 19 ani și jumătate de relaţie, dragostea dintre ei a crescut până la o valoare de 8,5, potrivit rezultatelor. Într-unul din cazuri, participanţii au spus că au fost suficiente doar 3 luni de relaţie pentru a ajunge să se iubească la cel mai înalt și intens nivel (10).

„În căsniciile aranjate, gândurile se îndreaptă către potrivire. În Vest, atracţia fizică e importantă. Dar oamenii trebuie să distingă între pofta trupească și dragoste. Atracţia fizică puternică este foarte periculoasă, poate să orbească. În Vest, este ușor să scapi de o căsnicie. Dar în mariajele aranjate, devotamentul este foarte puternic. Se căsătoresc, știind că nu vor pleca, așa că atunci când lucrurile sunt grele – dacă trebuie să se confrunte cu răni sau cu traume – nu fug. Asta îi apropie”, a declarat dr. Epstein, citat de Daily Mail. Iar părerea îi e împărtășită de Francine Kaye, consilier în relaţii: „Sunt hotărâţi să facă relaţia să meargă.” Ideea căsniciilor aranjate apare însă ca neadaptată la cultura în care trăim, care valorizează puternic dorinţa de libertate și independenţă. Tinerii (și nu numai) sunt romantici, vor să se îndrăgostească, vor să trăiască iubirea și „fluturașii din stomac” și așteaptă să cunoască persoana potrivită pentru a face pasul cel mare.

Când părinţii sunt prea… insistenţi

Nu numai aranjarea căsătoriei poate fi intruzivă. Părinţii pot ajunge să fie prea insistenţi în acţiuni și în exprimarea opiniilor cu privire la partenerul copiilor și la viaţa lor sentimentală. Dr. Laura Schlessinger, cea mai cunoscută gazdă a unei emisiuni radio din SUA despre relaţii, amintește câteva din obiceiurile părinţilor care depășeșc limitele implicării în relaţia romantică sau în căsnicia copilului lor. Printre acestea se numără faptul că se așteaptă de la copil, acum adult, să îi asculte întru totul, iar uneori se includ în toate aspectele vieţii cuplului (inclusiv vacanţe sau achiziţii scumpe, precum o mașină). Alteori critică dur partenerul ales de copilul lor ori sunt posesivi cu acesta, mai ales când vine vorba de petrecerea timpului liber și de respectarea tradiţiilor familiei.

Cei aflaţi în situaţia de a avea părinţi mult prea intruzivi în relaţia lor sau în noua lor familie trebuie să își amintească să trateze aceste momente cu compasiune și înţelegere și să nu răspundă, la rândul lor, printr-o atitudine critică sau nervoasă. „Cei din generaţia mai în vârstă se agaţă de atitudinile și de opiniile lor pentru că îi ajută să se simtă în siguranţă într-o lume în continuă schimbare. Cel mai probabil intenţiile lor sunt bune. Găsește moduri prin care să îţi reasiguri familia că apreciezi și îţi onorezi trecutul, dar în același timp devii parte dintr-o comunitate globală care include oameni cu alte drumuri ale vieţii”, scrie dr. psiholog Marie Hartwell-Walker, consilier pe probleme de familie și căsnicie, pentru Psych Central.

La fel de importantă este și evitarea părtinirii părinţilor sau a partenerului. În acest sens, o abordare mai potrivită este încercarea de construire a unei relaţii și a unităţii în familie. „Fă tot posibilul să negociezi compromisuri, înţelegere sau măcar să transmiţi dezacordul respectuos. Când trebuie să refuzi cererile cuiva, transmite clar că acest lucru nu înseamnă că nu îl iubești. Înseamnă că nu se potrivește cu tipul de familie pe care vrei să-l clădești”, adaugă dr. Hartwell-Walker.

Nu în ultimul rând, partenerul criticat nu trebuie să se transforme într-un aliat în cadrul conflictului cu părinţi, cu scopul de a-i învăţa o lecţie. „Nu e corect faţă de persoana care te iubește să fie folosită drept scut într-o ceartă continuă pe care o ai cu părinţii, legată de lucruri de genul religie, rasă sau statut. Poate că e plăcut să ai un suporter în bătălie, dar «noi contra lor» nu e o bază solidă pentru o relaţie de durată”, scrie experta.