Studiu: Religioșii își găsesc mai greu un partener, din cauza stereotipurilor

2199

Un studiu psihologic elaborat pe baza unui experiment online a arătat că stereotipurile despre persoanele religioase le îngreunează semnificativ găsirea unui partener.

De vină ar putea fi faptul că persoanele religioase sunt deseori văzute ca rigide și tradiţionaliste, intuiesc cercetătorii de la Universităţile Oxford (Marea Britanie), Maryland (SUA) și Otago (Noua Zeelandă), care au colaborat pentru acest studiu. Aceste stereotipuri despre persoanele religioase din culturile vestice, secularizate, le diminuează religioșilor atractivitatea în ochii nereligioșilor. De aici psihologii au tras concluzia că așa-numita „homogamie religioasă” – tendinţa persoanelor de a forma relaţii cu parteneri care le împărtășesc credinţa – ar fi un rezultat al stereotipiilor, nu doar al preferinţelor autentice.

Studiul s-a bazat pe analizarea interacţiunii a două grupe de participanţi (credincioși și secularizaţi) cu profilele online ale unor utilizatori care se descriau religioși, în diferite grade. Psihologii au observat astfel că, „deși nu rezultă dintr-o cercetare empirică, o presupunere diseminată de cultura populară este aceea că persoanele religioase sunt, de obicei, înguste la minte. (…) Credincioșii sunt deseori portretizaţi (în media, n.r.) ca fiind rigizi, convenţionali și intoleranţi.”

Prin urmare, arată The Telegraph, participanţii au fost, per ansamblu, mai înclinaţi să îi ia în considerare ca potenţiali parteneri pe utilizatorii care aveau o perspectivă asupra vieţii similară cu a lor. Subiecţii nereligioși nu doar că au fost mai puţin atrași de persoanele religioase, însă cu cât acestea prezentau mai mulţi indicatori de religiozitate (ex.: merg des la biserică), cu atât erau văzute ca fiind mai puţin „deschise”.

Despre influenţa religiei asupra vieţii de cuplu s-au spus multe și încă nu suficiente. Un studiu publicat cu câţiva ani în urmă sublinia că fericirea familiei depinde mult de viaţa religioasă a partenerilor, în cazul în care aceștia practică religia împreună. În același timp, studiul a arătat că partenerii care nu împărtășesc aceeași identitate religioasă au mai mult de suferit.

În privinţa cuplurilor alcătuite din parteneri religioși, lucrurile nu sunt mai simple. O cercetare efectuată de oamenii de știinţă de la Universitatea din Texas a evidenţiat existenţa unei rate mai mari de divorţ atunci când un soţ participă la servicii religioase mai frecvent decât soţia sa, precum și atunci când o femeie este mult mai conservatoare teologic decât soţul ei. Aceste aspecte sunt consecinţe directe ale faptului că „oamenii încearcă să reducă la minimum diferenţele atunci când sunt îndrăgostiţi”, afirmă Joel Crohn, psihoterapeut pe probleme de familie. El consideră că a ignora diferenţele poate fi dăunător pentru un cuplu, menţionează PsychCentral.

DISTRIBUIE: