Sfaturi în dragoste de la peste 200 de cupluri fericite

1342

Timp de patru ani, Ellen McCarthy a scris rubrica On Love (Despre Dragoste), pentru publicaţia Washington Post. În tot acest timp, a auzit sute de povești de dragoste de la cupluri și a primit sfaturi preţioase de la experţi în relaţii. Pe baza lor a scris „The Real Thing”, o carte cu lecţii și învăţături despre cum îţi găsești iubirea și cum o faci să durează „până la adânci bătrâneţi”.

Într-un interviu pentru publicaţia Greatist, McCarthy vine cu câteva sfaturi despre relaţii fericite, pe care le-a extras de-a lungul carierei sale. O lecţie importantă este legată de acele jocuri sau testări care se întâmplă mai ales la începutul relaţiei, în faza în care partenerii se cunosc, și care ar trebui înlocuite cu dorinţa autentică de a se descoperi reciproc. Nu puţini au fost cei care i-au mărturisit că, la începutul relaţiei, partenerul nu le-a cauzat o stare de anxietate sau de nesiguranţă cu privire la interesul lor, ci lucrurile au curs de la sine.

În cuplu trebuie acceptat că un partener nu poate completa fiecare aspect al vieţii celuilalt și nu poate juca simultan rolul de cel mai bun prieten, părinte pentru copii sau partener în diverse activităţi. „Ei pot îndeplini o parte din aceste roluri, poate chiar și pe toate uneori, dar nu de fiecare dată“, punctează jurnalista.

Comunicarea deschisă a așteptărilor și dorinţelor în cuplu poate fi un pas important pentru relaţie, ajută la o mai bună cunoaștere a celuilalt și la evitarea rănirii involuntare a sentimentelor partenerilor. „Poartă aceste conversaţii înainte, în loc să presupui că lucrurile vor merge așa cum vrei tu. Poate celălalt nu va fi de acord, ori nu îţi va împlini toate așteptările și dorinţele, însă măcar le va cunoaște“, subliniază McCarhy.

De asemenea, McCarthy susţine că una din cheile către o relaţie fericită constă în acceptarea celuilalt, cu bune și rele. În cartea sa, ea oferă ca exemplu un studiu care a demonstrat că relaţiile se deteriorează atunci când unul dintre parteneri încearcă să îl schimbe pe celălalt. Mai puţin intuitiv însă, nici atunci când partenerii s-au concentrat asupra îmbunătăţirii personale nu a fost observată o creștere notabilă a satisfacţiei în cuplu. „E greu să fii fericit cu ce ai când ești ocupat să își dorești ceva diferit. Dar nimeni nu știe cât timp vei petrece cu partenerul perfect de imperfect. Așa că ar trebui să te concentrezi asupra iubirii pentru el, exact așa cum este“, scrie McCarthy, citată de Washington Post.

Folosită adesea cu sens peiorativ când e asociată cu relaţiile romantice, starea de confort, cea care le permite partenerilor să fie ei înșiși, este un factor important care ajută o relaţie să reziste în timp. Aproximativ 70-80% dintre cuplurile intervievate de McCarthy au folosit termenul de „confort“ pentru a-și descrie relaţia actuală, și nu de „dragoste“, „chimie“ sau „zâmbete“, notează eHarmony. În schimb, oricât de palpitante ar părea, relaţiile complicate, care presupun provocări, aduc o mulţime de bătăi de cap și nelipsitele drame și suferinţe.

Pe cei aflaţi încă în căutarea dragostei, McCarthy îi sfătuiește să evite capcana idealizării unei imagini perfecte a viitorului partener, de la aspectul fizic, până la realizări profesionale și personale. „Ajungem să nu îi mai privim pe ceilalţi drept oameni, ci ca pe niște pachete. (…) Să fii cu cineva care e cu x centimetri mai înalt decât tine nu va face căsnicia să meargă“, a declarat jurnalista pentru Greatist.

La fel de important este ca alegerea privind partenerul de viaţă  să nu fie făcută pentru a mulţumi așteptările pe care ceilalţi le au pe acest plan. Nici presiunile societăţii și ale apropiaţilor, de a te „așeza la casa ta“, sau teama de a nu găsi persoana potrivită, ori de a face o alegere nepotrivită nu ar trebui să influenţeze deciziile în relaţii.

Nu în ultimul rând, McCarthy desfiinţează mitul potrivit căruia există o unică persoană predestinată să devină „alesul“ sau „aleasa“. „Ideea că va exista o variantă umană perfectă, concepută special pentru tine, cu care lucrurile vor fi întotdeauna perfecte, este ridicolă“, a declarat ea pentru Greatist. Oferă ca exemplu cuvintele înţelepte ale lui Betty, pe care a întâlnit-o de-a lungul carierei sale de redactor la Washington Post. Betty este căsătorită cu Edgar de 65 de ani, însă i-a mărturisit lui McCarthy că, „dacă nu eram căsătorită cu Edgar, aș fi fost căsătorită cu altcineva timp de 65 de ani. Și aș fi făcut relaţia să meargă.“

Știinţa susţine faptul că noţiunea de „suflet-pereche“ este doar un miraj plin de romantism, ţesut în jurul relaţiilor de dragoste. Mai mult, studiile au dovedit că o astfel de credinţă poate fi dăunătoare relaţiilor

Cercetătorii de la Universitatea din Houston au descoperit că partenerii care cred în existenţa unui „destin romantic“, în care individul nu are control asupra rezultatului relaţiei, se confruntă cu un risc mai mare de a se despărţi, în raport cu cei care cred în conceptul de „dezvoltare romantică“.

În urma unui alt studiu, dr. Spile W. S. Lee, de la Universitatea din Toronto, concluziona: „Descoperirile noastre confirmă studiile anterioare potrivit cărora oamenii care percep relaţiile drept unitatea perfectă între suflete-pereche au parte de relaţii mai nefericite decât cei care percep relaţiile drept o călătorie a dezvoltării și a rezolvării problemelor.“

Foto: stockvault.net

DISTRIBUIE: