Gesturi de dragoste mici, cu efecte pozitive mari pentru relaţie

4187

Când magia „fluturașilor din stomac” de la începutul relaţiei se risipește, apar și primele probleme în cuplu. Gesturile lui tandre sunt mai rare, iar ea nu mai e la fel ca la început. Asta nu înseamnă însă că cei doi nu se potrivesc, ci doar demonstrează că orice relaţie de durată implică efort din partea celor doi. Iar experţii în relaţii și dovezile știinţifice vin în ajutorul cuplului, dezvăluind secrete simple, dar de impact, pentru o dragoste care durează o viaţă.

Un lucru aparent banal precum petrecerea unui timp mai scurt pe reţelele de socializare ar putea avea o influenţă pozitivă importantă asupra vieţii de cuplu. Cei care folosesc frecvent Facebook sau alte astfel de canale au tendinţa de a se „conecta” mult mai ușor cu alţi utilizatori, dar și cu foști parteneri, au observat experţii de la Universitatea din Missouri. Din această cauză, pot apărea diverse conflicte în cuplu, pe fondul geloziei și se poate ajunge la „înșelare emoţională și fizică”, sugerează coordonatorul studiului, dr. Russel Clayton.

Cei care nu folosesc reţele sociale se declară, totodată, mai fericiţi alături de partenerul de viaţă, comparativ cu cei care accesează mai tot timpul astfel de site-uri, potrivit unui sondaj realizat de experţii de la Universitatea din Texas. Tot ei au observat că tendinţa utilizatorilor care stau excesiv pe reţelele sociale de a se gândi la despărţirea de partener este dublă (32%), comparativ cu cei care nu folosesc aceste canale de socializare.

Îmbrăţișările, ţinutul de mână și alte forme de atingere, folosite la început ca substitut pentru „mi-ai lipsit”, „pe curând” și pentru alte sentimente pe care emoţiile nu te lasă să le exprimi, sunt un alt condiment pentru întărirea relaţiei. „Atingerea este o metodă prin care ne calmăm. De fiecare dată când îl atingi, îi transmiţi partenerului tău un mesaj pozitiv”, punctează dr. Barton Goldsmith, autorul mai multor cărţi despre relaţii, pentru publicaţia Health.

În general, gesturile mici, aparent banale, dar care demonstrează atenţia pentru partener pot face minuni pentru fericirea în cuplu, iar un studiu efectuat de experţii de la Universităţile din Michigan și din Oakland au dovedit știinţific puterea acestor gesturi. Dintre participanţii care au declarat că au o relaţie fericită, trei sferturi au spus că partenerul îi face des să se simtă speciali. În schimb, mai puţin de jumătate dintre cei care se declară nefericiţi alături de partener au susţinut același lucru. Fie că e vorba de câteva vorbe pline de dragoste, de un bileţel surpriză sau de un masaj, „să faci sau să spui des lucruri mărunte pentru a-ţi face partenerul să se simtă special și iubit… este un bun predictor pentru rămânerea împreună, pentru fericire și pentru (prevenirea) divorţului”, a declarat autoarea studiului, dr. Terri Orbuch.

Pe baza a 10 ani de carieră, Clinton Powe, consilier pe probleme de cuplu, a extras mai multe idei pe care partenerii le pot pune în aplicare pentru a-și îmbunătăţi și întări relaţia. Printre cele mai importante concluzii extrase în acest sens se numără următoarea: „Caută să înţelegi, înainte să fii înţeles”, scrie expertul pentru PsychCentral. Acest principiu devine esenţial în momentul unui conflict, atunci când partenerii au tendinţa de a deveni defensivi la cuvintele celuilalt. „Din momentul în care începi să îţi aperi poziţia, ai pierdut oportunitatea de a-ţi înţelege partenerul. Chiar și când te simţi atacat sau crezi că auzi o critică, încearcă să înţelegi gândurile și sentimentele partenerului înainte de a răspunde”, punctează Powe.

DISTRIBUIE: