Visul american a pornit să definească o ţară în care egalitatea de șanse te poate sui pe cele mai înalte culmi și a ajuns să definească un vis global pentru ieșirea din criză și îmbunătăţirea calităţii vieţii. Însă, unde și în ce circumstanţe mai poate deveni acest vis o realitate?

Pe postul de guvernator al celui mai nordic teritoriu al Norvegiei, Odd Olsen Ingero comandă o forţă de poliţie formată din șase ofiţeri și cu o singură celulă de detenţie, pentru un oraș de 300 de ori mai mare ca Bucureștiul (dar cu doar 3.000 de locuitori). Svalbard este cel mai bun exemplu pentru o societate liberă de criminalitate, dar ce presupune asta?

Bun, dar cât de bun?

„Acesta este un loc cu totul special”, spune primarul. Deși se află la capătul lumii, orașul are toate avantajele unei zone urbane moderne, inclusiv un aeroport, internet și restaurant de cinci stele.

În medie, poliţia se ocupă de 100 de cazuri pe an, cele mai multe fiind infracţiuni minore, precum conducerea nechibzuită a unui snowmobil sau furtul din magazin. Aproape toţi locuitorii poartă arme, dar nu pentru a se apăra împotriva oamenilor, ci împotriva urșilor polari, care reprezintă un pericol real.

Conform guvernatorului, secretul unui astfel de record ar consta în faptul că șomajul este ilegal. „Dacă nu ai un loc de muncă, nu poţi să locuiești aici”, adăugând că cei care ies la pensie sau își pierd locul de muncă sunt trimiși în Norvegia, despre care se știe că are servicii sociale extrem de bine puse la punct, încă de la naștere și până la moarte. Aceștia pot rămâne în oraș doar dacă demonstrează că au destui bani pentru a se întreţine singuri, fără niciun fel de ajutoare sau beneficii sociale.

De asemenea, sunt interziși oamenii străzii. Fiecare rezident trebuie să aibă o adresă fixă, o regulă prin care se asigură că nimeni nu moare de frig, dat fiind că este iarnă tot anul. Cu toate astea, aproape o treime din toţi rezidenţii sunt străini, un lucru care indică și faptul că imigranţii nu pot fi învinovăţiţi pentru criminalitate, așa cum se întâmplă în multe ţări.

Importanţa locurilor de muncă

Ingero nu sugerează că sistemul din Svalbard ar trebui adoptat în alte locuri ca o soluţie pentru criminalitate, dar crede că este un sistem care arată că există o legătură clară între șomaj și criminalitate.

Svalbard nu este un caz excepţional. Norvegia se mai laudă cu penitenciarul Bastoy, care are de departe cea mai mică rată de recidivă din Europa, conform The Guardian.  Secretul acestei performanţe ar consta în faptul că toţi deţinuţii sunt obligaţi să muncească zilnic și pot alege între o varietate de slujbe disponibile, precum păstoritul oilor și vacilor, îngrijirea cailor care asigură transportul cu căruţe pe insulă, cultivarea de fructe și legume, curăţenie, tâmplărie etc. Pentru munca lor, deţinuţii sunt remuneraţi, mulţi dinte ei deţinând biciclete, cumpărate din bani proprii.

Închisoarea Bastoy ar putea să pară excentrică într-o lume în care este considerat normal ca deţinuţii să fie deprivaţi, agresaţi și umiliţi. Însă rezultatele uimitoare arată cât de condiţionat este un comportament adecvat în societate de respectarea și responzabilizarea oamenilor.

Legătura dintre șomaj și criminalitate a fost observată și în istorie. De exemplu, în Statele Unite rata criminalităţii a crescut la începutul anilor 1980, când crescuse și rata șomajului și a scăzut semnificativ la începutul anilor 1990  când economia era pe val.

Deși șomajul nu este singurul factor responsabil pentru criminalitate, stresul economic al părinţilor șomeri poate duce la metode educative inadecvate, care la rândul lor cresc riscul de infracţiuni juvenile, conform Biroului de Cercetare și Statistică a Criminalităţii. 

Egalitate socială

Studiile arată că un alt factor fundamental care influenţează rata criminalităţii este diferenţa între bogaţi și săraci. Societăţile care se bucură de egalitate au o rată a criminalităţii mai scăzută decât ţările caracterizate de inechitate socială.

Potrivit raportului Global Study on Homicide (GSH), comandat de Biroul pentru Droguri și Infracţionalitate din cadrul ONU, rata uciderilor în Islanda nu a depășit niciodată 1,8 la 100.000 de locuitori în niciun an din perioada 1999-2009. Pentru a avea un termen de comparaţie, raportul GSH arată că în anul 2009, în timp ce în Brazilia au fost ucise 43.909 persoane, în Islanda o singură persoană a avut soarta aceasta. În SUA, 15.241 persoane au fost omorâte în acel an, în timp ce în Marea Britanie numărul victimelor s-a ridicat la 724, iar în Danemarca s-a oprit la 47.

Experţii au pus acest fenomen pe seama egalităţii din Islanda. Un studiu asupra sistemului de clasă din Islanda, efectuat la Universitatea Missouri (SUA), a arătat că doar 1,1% dintre participanţi se identificau ca făcând parte din clasa superioară a societăţii, și doar 1,5% se încadrau în clasa inferioară. Restul de 97% dintre cetăţeni spuneau despre ei înșiși că sunt membri ai clasei de mijloc.

De asemenea, în cartea The Spirit Level, cercetătorii Richard Wilkinson și Kate Pickett au analizat sute de studii și au prezentat corelaţii directe între inechitatea economică și ratele criminalităţii, dar și a altor disfuncţionalităţi sociale. Ţările care se bucură de egalitate au o speranţă de viaţă mai mare, mai puţine omoruri, o mortalitate infantilă scăzută, un nivel crescut de încredere, și rate scăzute ale obezităţii și adicţiilor.

Wilkinson chiar preciza în cartea sa, că „Un american care vrea să urmeze visul american ar trebui să se mute în Danemarca”, sau oricare altă ţară nordică. Totuși, poate Svalbard nu ar fi cea mai ferice alegere. Sabbatini, un editor american care s-a mutat tocmai din Los Angeles spune că „oricine vrea să stea aici, în frig și întuneric, probabil are ceva probleme de sine”.