Generaţia care va pune capăt sărăciei extreme

6

Grupul Băncii Mondiale și-a propus ca, până în 2030, sărăcia extremă să devină istorie. Acest lucru ar însemna ca noi să fim generaţia care pune capăt sărăciei. Iar statisticile ne încurajează să gândim că se poate.

Sărăcia globală a înregistrat scăderi abrupte în ultimii douăzeci de ani. Anul acesta, pentru prima dată în istorie, procentul persoanelor care trăiesc în sărăcie extremă (cu mai puţin de 1,90 dolari pe zi) va coborî sub 10%, ajungând, mai exact, la 9,6% din totalul populaţiei globale. Vestea o dă ziarul The Guardian, care explică fenomenul referindu-se la spectaculoasa creștere economică înregistrată mai ales în China, care le-a permis câtorva sute de milioane de oameni să scape de sărăcie.

Editorialistul Jim Yong Kim notează, pentru publicaţia din Marea Britanie, că, pentru a eradica sărăcia, este nevoie de impactul combinat a trei elemente.

Mai întâi, creșterea economică nu trebuie să mai ocolească anumite categorii sociale. Trebuie ca progresul să fie unul inclusiv. Apoi, este crucial să se investească în capitalul uman, în sănătatea și educarea populaţiilor. Copiii care sunt subnutriţi și educaţi rudimentar nu își vor atinge niciodată potenţialul, iar acest lucru se va reflecta și asupra ţărilor de origine. Nu în ultimul rând, trebuie garantate sustenabilitatea ieșirii din sărăcie și siguranţa că cetăţenii nu vor cădea din nou sub povara sărăciei atunci când vor fi loviţi de o boală, un șoc economic sau un dezastru natural.

Zoe Williams amintește, într-un alt material din The Guardian, despre o perspectivă diferită abordată de un duet suedez de muzică electronică – The Knife. Deși o formaţie muzicală ar fi ultimul loc în care cineva ar căuta soluţii la sărăcia globală, totuși alternativa pe care o propun cei de la The Knife merită evaluată. Ei spun că problema lumii nu este sărăcia extremă, ci bogăţia extremă. În peste 40 de caricaturi, diverse personaje discută despre bogăţia extremă în aceiași termeni în care se discută de obicei despre sărăcie. „Nu-mi vine să cred că tu chiar ai trăit lângă acești oameni. Nu ţi-a fost teamă niciodată?”; „Oh, nu… majoritatea sunt foarte prietenoși. Doar că uneori mă simt copleșită de sentimentul lipsei de speranţă. Mulţi dintre oamenii aceștia locuiesc în medii extrem de limitate. Nu au ieșit niciodată din districtul financiar, din comunităţile lor securizate sau din staţiunile de bogătași pe care le frecventează în mod tipic în vacanţe.” „ Ce trist…” „Da, și de aceea cred că educaţia este cheia! Mulţi dintre bogătași nu înţeleg că resursele naturale sunt pe sfârșite sau că stilul lor de viaţă produce schimbări climatice.”

Williams propune o răsturnare de perspectivă, în care sărăcia să fie atacată nu per se, ci lovind în excesele bogăţiei extreme. Această schimbare de atitudine impune o schimbare de mentalitate, în contextul în care faptul de a emite întrebări despre cei bogaţi a fost calificat drept invidie, notează Williams. În schimb, a interoga situaţia săracilor este considerat un comportament practic și plin de compasiune, demonstrând moralitate și nevoia de concentrare pe soluţionarea problemelor. „Însă nicio problemă nu poate fi rezolvată în timp ce instituţiile politice nu recunosc faptul că sărăcia are o cauză.”