Copiii care nu au parte de hrana și îngrijirea de care au nevoie vor menţine acest handicap de dezvoltare și mai târziu în timpul vieţii. Potrivit unui studiu publicat de prestigiosul The Lancet, copiii din medii defavorizate ajung să câștige în medie cu 26% mai puţin decât alţi oameni.

Pentru aproape un sfert de miliard de copii din întreaga lume, dintre care 43% sub cinci ani, viitorul nu va însemna reușite și împlinire, atenţionează o serie de cercetări publicate în jurnalul medical The Lancet. Studiile demonstrează că acei copii care nu sunt hrăniţi corespunzător și care nu sunt îngrijiţi și stimulaţi așa cum au nevoie vor ajunge, cel mai probabil, să câștige cu circa 26% mai puţin decât alţi adulţi.

Impactul nu se va vedea doar la nivel individual, ci, spun cercetătorii, este vital ca societatea să își extindă serviciile pentru sprijinirea dezvoltării copiilor fiindcă altfel costul în termenii produsului intern brut va fi chiar și de două ori mai mare decât cheltuielile pentru sănătate.

Cercetătorii se referă la fenomenul pe care l-au definit prin cuvântul stunting – „ciuntire” – și spun că primii doi ani din viaţă sunt o perioadă critică pentru a evita „ciuntirea”. Copiii subnutriţi care trăiesc în sărăcie extremă au dificultăţi de învăţare pentru că sărăcia afectează și creierul. „Recuperarea este, într-o oarecare măsură, posibilă în privinţa înălţimii [fizice, n.r.] proporţionale cu vârsta și sunt posibile și ceva câștiguri la nivel cognitiv”, citează The Guardian, subliniind astfel opinia cercetătorilor că intervenţiile pentru dezvoltare trebuie făcute înainte ca cei afectaţi să împlinească doi ani.

Problema este una care cere o rezolvare complexă. Mamele trebuie să fie și ele bine hrănite pentru a putea să le asigure copiilor un start bun în viaţă, pentru început, alăptându-i.

„A te naște într-o familie săracă nu ar trebui să presupună că vei trăi decenii de sănătate precară sfârșite în moarte prematură, însă aceasta este rușinoasa realitate”, comenta Wanda Wyporska, directoare executivă a organizaţiei Equality Trust, referindu-se la mediul britanic. „Dacă ar fi să ierarhizăm cartierele din Marea Britanie de la cel mai bogat la cel mai sărac, o să vedem că avem un top aproape perfect paralel al sănătăţii, de la cea mai bună, la cea mai proastă.”

DISTRIBUIE: