Un român din patru se află în „sărăcie severă” – raport Eurostat

12

Aproape un sfert din populaţia României se luptă cu sărăcia severă, susţine, cu date statistice, buletinul Eurostat.

În 2015, nu mai puţin de 4.886 de milioane de români se luptau să răzbească de la o zi la alta, aflându-se în incapacitatea de a-și achita facturile lunare, de a-și asigura încălzirea locuinţei sau de a pleca în concediu măcar o săptămână pe an. Un sfert din locuitorii ţării noastre se zbăteau, potrivit terminologiei Eurostat, în „sărăcie severă”.

În clasamentul Biroului European de Statistică, România ocupă locul II, fiind devansată doar de Bulgaria, care are o rată a sărăciei de 34,2%. Cifrele însă vorbesc în defavoarea ţării noastre, fiindcă numărul bulgarilor în sărăcie severă este de aproape două ori mai mic decât numărul românilor aflaţi în aceeași situaţie.

Raportat însă la anii precedenţi, România a înregistrat progrese. În 2012, de pildă, rata sărăciei extreme era de 29,9 procente. În 2013, a scăzut la 28,5, iar în 2014 ajuns la 26,3%. Trendul a rămas așadar unul de scădere constantă.

La capătul opus al clasamentului Eurostat, se află Estonia, o ţară tot din fostul bloc comunist. Aici 4,5% (adică doar 58 de oameni) suferă din pricina sărăciei severe.

În cifre absolute, cei mai mulţi oameni aflaţi în sărăcie severă s-au aflat, în 2015, în Italia. Ţara număra 6.982 de milioane de persoane în această situaţie, în procente ajungând la 11,5%.

Potrivit statisticii europene, la nivelul UE, peste 41 de milioane de oameni – 8,2% din populaţia uniunii – se aflau în sărăcie severă.

DISTRIBUIE: