O parte a presei religioase a insistat în ultimul timp pe un caz extrem de controversat. Ceea ce s-ar putea considera „cazul Karen” a generat reproșuri, o multitudine de argumente și răni care se vor cicatriza cu mare dificultate.

Village Church, din Dallas, și-a cerut scuze pentru tratamentul la care a supus-o pe Karen Hinkley (fostă Root). Destul de rar se întâmplă aşa ceva, de aceea povestea merită o atenţie sporită.

Discordia din biserică a fost generată de dorinţa lui Karen de a anula căsătoria ei cu Jordan Root. Motivul solicitării a fost determinat de faptul că și-a surprins soţul vizionând scene de pedofilie, practică pe care Jordan a cultivat-o timp de mai mulţi ani. Iniţial, soţul a admis că este dependent de mult timp de pornografie, după care, supus presiunii, câteva săptămâni mai târziu a recunoscut că s-a „delectat” și cu pornografia infantilă. „A admis că se uită de aproape 10 ani la pornografie infantilă, perioadă care a început în timpul colegiului și a continuat pe tot parcursul seminarului teologic și pe întreaga perioadă a căsătoriei”, a spus Karen (vezi povestea pe larg).

Ceea ce a stârnit și mai mult nemulţumirea lui Karen a fost atitudinea total contradictorie a bisericii. Astfel, Jordan, care a început ceea ce biserica a considerat a fi „procesul pocăinţei”, a fost iertat de biserică, în timp ce Karen s-a trezit subit pusă sub disciplina bisericii, pe motiv că a încercat anularea căsătoriei fără să se sfătuiască cu liderii bisericii.

Biserica își recunoaște greșeala

Timp de câteva luni, conducătorii bisericii din Dallas au refuzat să ia act de solicitarea lui Karen de a nu mai fi considerată membră a bisericii și au pus-o sub disciplină. Această situaţie a trenat până acum câteva zile. Într-un mesaj e-mail trimis la peste 6.000 de membri ai bisericii, conducătorii acesteia au declarat că au aprobat solicitarea lui Karen de a-i fi retrasă calitatea de membru și au ajuns la concluzia că ar trebui să își ceară scuze pentru acţiunile lor.

„Vrem să fim iubitori și plini de grijă. Este clar că nu am comunicat blândeţea, compasiunea și răbdarea în care sunt chemaţi să umble conducătorii noștri”, este una dintre ideile din mesaj. Pastorul bisericii din Dallas a recunoscut că liderii au procedat „greșit și necreștinește”. „Noi nu am fost în stare să o conducem pe Karen și nici biserica spre un loc în care să se bucure de pace, pocăinţă și vindecare”, așa că, „având în vedere modul în care am gestionat situaţia lui Karen, credem că îi datorăm scuze.”

De ce au ajuns abia acum la această soluţie? Conform Christianity Today, scuzele lor au fost generate în mare parte de criticile publice la adresa bisericii pentru modul în care s-a gestionat cazul. Convinși că cititorii acestui mesaj se vor întreba de ce această poveste a durat atât de mult, liderii bisericii au recunoscut că presiunile mediatice au avut un rol în reconsiderarea propriei poziţii: „Uneori este nevoie de o situaţie dificilă, unică și provocatoare pentru a ne ajuta să ne dăm seama de greșelile noastre și să încercăm să le reparăm.” Pentru a demonstra că sunt sinceri, sunt hotărâţi să solicite un audit extern pentru a evalua dacă există o „preocupare corectă faţă de agresori, victimele abuzului și alte aspecte conexe, într-un mod biblic și legal”.

Nuanţele necesare

Cazul Karen este provocator fiindcă ridică semne de întrebare cu privire la modul în care biserica înţelege uneori să trateze cazurile de abuz. Partea bună este gestul acestei biserici care a avut curajul de a recunoaște public comportamentul greșit faţă de unul dintre membrii ei. Aceleași aprecieri merită a fi amintite în privinţa lecţiei pe care liderii și enoriașii au desprins-o: „Cel mai important este să recunoaștem că nu trebuie să permitem procedurilor interne să aibă prioritate faţă de oameni.”

Atitudinea de capitulare a bisericii l-a determinat pe Matthew Paul Turner, un prolific scriitor și blogger creștin, să concluzioneze că „mesajul are un ton blând și smerit, ceva ce nu vedem de prea multe ori atunci când bisericile sunt nevoite să își recunoască erorile”. În primă instanţă, a fost impresionat de această umilinţă autoimpusă a liderilor, însă după mai multe recitiri a mesajului și-a nuanţat concluziile, nefiind de acord cu sensul general al mesajului. El a observat că liderii bisericii au fost profund „mâhniţi de modul în care această situaţie a adus ocară numelui lui Iisus”, de faptul că nu au comunicat corect sau nu s-au făcut prea bine înţeleși, însă nu au exprimat reale regrete pentru situaţia la care a fost supusă Karen.

„Ea nu a avut nevoie ca voi să fiţi conducători mai buni. Ea nu a avut nevoie să vă clarificaţi teologia. Ea nu a avut nevoie să fiţi mai bine pregătiţi.” În consecinţă, răspunde Turner, „declaraţia voastră a fost drăguţă și poate umilă, dar aţi ratat cu totul esenţa”. Pentru Turner, esenţa este simplă: Karen a fost rănită nu din cauza unei comunicări defectuoase a conducătorilor, ci din cauza modului în care aceștia s-au raportat la un abuz, solicitându-i lui Karen să aibă răbdare și să îl tolereze mai departe. Chiar dacă acest „happy-end” necesită unele ajustări, important este ca, după lupte de câteva luni, membrii acestei biserici să înţeleagă că abuzul nu este ceva cu care să te joci, invocând anumite reguli interne ale bisericii. Dacă acestea au fost făcute pentru a proteja biserica, atunci ele riscă să devină inumane.

Într-o carte cu un titlu mai mult decât sugestiv, Evanghelia este despre oameni, autorul Jim Hohnberger atrăgea atenţia că există tendinţa de a-i trata bine doar pe cei care sunt de acord cu teologia noastră. „Nu este dragoste a încerca să-i faci pe oameni după chipul și asemănarea ta. Motivaţia noastră ar trebui să fie aducerea oamenilor la Iisus, dar de obicei dorinţa noastră este de a-i face pe ceilalţi să vadă lucrurile ca noi.” Nu este vorba de o neglijare a teologiei sau a adevărului, ci de o așezare a acestora la locul lor. Mai întâi sunt oamenii. Până la urmă, aceasta este esenţa Evangheliei.

DISTRIBUIE: