„El este mai frumos decât oricine din sat”, spune fermierul de 22 de ani, explicând pentru Washington Post de ce l-a luat pe Waheed ca partener sexual. Un factor important pentru care băiatul a fost transformat într-un Bacha Bazi (băiat pentru plăcere) este că el nu are tată şi nici o altă persoană care să oprească asta.

În ultimul deceniu, fenomenul a luat amploare în zona Pashtun, din sud, în mai multe provincii din nord şi chiar în capitală, conform afganilor care adoptă practica sau care au studiat-o. Deşi probleme precum drepturile femeii şi crimele morale au atras un ajutor susţinut de la donatori şi activişti în ultimii ani, practica Bacha Bazi rămâne subestimată, deşi este ilegală, conform Washington Post. Problema pedofiliei își are însă originea într-o mai mare problemă culturală, și anume cea a sexualităţii aparte din zona Pashtun.

Surprize pentru soldaţii occidentali

În anul 2002, ziarul naţional The Scotsman publica un articol în ton comic, despre experienţa soldaţilor britanici, care, la coborârea dintr-o operaţiune în munţi, au dat în zona de sud de o nouă „ameninţare”: fermieri locali care se plimbau prin sat ţinându-se de mână, care aveau unghiile date cu ojă și care le făceau propuneri de natură sexuală. Un soldat de 20 de ani explica într-un interviu că „era iadul pe pământ… În fiecare sat prin care treceam era câte un grup de bărbaţi care veneau la noi, care erau machiaţi și care ne atingeau pe păr și pe faţă și se prefăceau că ne pupă”.

Dincolo de articolele savuroase din presă, forţele britanice au cerut trimiterea unei echipe speciale pentru analizarea tradiţiilor culturale cu privire la sexualitatea masculină, pentru a înţelege mai bine situaţia și a îmbunătăţi comunicarea. Echipa HTT AF-6 (Human Terrain Team) se pare că a fost deseori întrebată de către soldaţi americani și britanici cum ar trebui să acţioneze când întâlnesc localnici care au tendinţe homosexuale evidente și cum ar trebui să le interpreteze comportamentul și modul de a comunica. Se pare că în special în provinciile Helmand și Kandahar, bărbaţii sunt foarte afectuoși în public unii faţă de alţii, dar și faţă de membrii masculini ai armatelor străine, sunt foarte gentili în comportament și se îngrijesc prin pictarea unghiilor, vopsirea părului și a bărbilor cu henna și evidenţierea subtilă a ochilor prin machiaj.

Conform raportului HTT, cea mai evidentă cauză a acestor tendinţe sexuale este accesul extrem de limitat la femei. Relaţiile heterosexuale sunt permise doar în cadrul căsătoriei, iar pentru asta un bărbat trebuie să demonstreze abilitatea de a întreţine o familie și a oferi daruri preţioase viitoarei soţii și părinţilor ei înainte de a i se permite să se căsătorească. Așadar, având în vedere situaţia economică a celor mai mulţi tineri din Pashtun, situaţia agriculturii și a șomajului, căsătoria rămâne în afara posibilităţilor pentru cei mai mulţi bărbaţi. Un articol controversat din Los Angeles Times expune o situaţie care este tipică pentru băieţii afgani. La 29 de ani, Mohammed Daud văzuse feţele a 200 de femei, dintre care câteva zeci din familie, iar celelalte fuseseră surprinse pe furiș, câte o secundă, când nu aveau vălul pus. Daud nu este căsătorit, dar are relaţii cu alţi bărbaţi și băieţi. Cu toate acestea, nu se consideră homosexual, cel puţin nu în sensul occidental al cuvântului. „Îmi plac băieţii, dar îmi plac fetele mai mult. Doar că pe femei nu le putem vedea ca să ne dăm seama dacă sunt frumoase. Dar pe băieţi îi putem vedea”, explică el.

Insistenţa lui Daud că nu este homosexual este un punct important în procesul de înţelegere a unei probleme complexe, și anume a legăturii dintre islam și interpretările culturale ale acestuia. Să te identifici ca homosexual este un mare păcat în islam, unul care se pedepsește cu moartea sub talibani și o cauză de ostracizare în familie și comunitate. Raportul HTT arată însă că problema pare să fie eticheta, nu actul în sine. Homosexualitatea este definită clar în islam ca dragostea pentru un alt bărbat, deci sentimentele sunt interzise și sunt cauză de mare rușine, însă folosirea fizică a unui alt bărbat pentru satisfacerea nevoilor sexuale, oricât ar fi de nedorită, este preferabilă unei relaţii sexuale cu o femeie ineligibilă, care ar rezulta în răzbunări și crime de onoare. Ce trebuie menţionat aici este că musulmanii din toată lumea, indiferent de limba sau dialectul pe care îl vorbesc, sunt educaţi să citească, să înveţe și să recite Coranul în arabă. Adică sunt învăţaţi să recunoască, să pronunţe și să reţină cuvintele în ordine, nu să înveţe și semnificaţia acelor cuvinte. De aceea, cei care nu vorbesc nativ araba, precum sunt cei din Afganistan, Pakistan, India etc., rămân dependenţi de învăţători locali pentru interpretare, iar aceasta se mulează pe cultura locală și pe interesele predicatorului.

În comunităţile din Pashtun, de exemplu, circumstanţele sociale care au făcut din femei fiinţe neeligibile pentru a avea o relaţie (segregare, excludere din viaţa publică, acoperire excesivă) sunt și ele atribuite islamului, deși sunt de fapt un construct social. Un medic american care îi explica unui localnic ce trebuie să facă pentru a avea copii a fost întrebat: „Cum poate cineva să fie atras de femei, când Dumnezeu le-a făcut necurate, și să nu fie atras de bărbaţi, care sunt curaţi? Cu siguranţă, greșești.” Ideea că femeile sunt necurate își are rădăcina în credinţa islamică conform căreia femeile sunt necurate ritualic din cauza participării la rugăciuni în timpul menstrei. În Coran sunt specificate un număr de circumstanţe în care un bărbat sau o femeie poate fi considerat necurat în legătură cu un ritual, dar niciunde nu există ideea că ar fi necuraţi sau de nedorit în general.

Băieţii dansatori

În cadrul acestei culturi și gândiri, relaţia dintre doi bărbaţi diferă de cea dintre un bărbat și un băiat minor. Practicarea acesteia din urmă este secretă în multe zone din sudul Afganistanului, dar în Kandahar pare să fie o tradiţie celebrată public, conform raportului HTT. Se pare că este vorba chiar de o lungă tradiţie artistică și poetică de idolatrizare a „băieţilor fără barbă”, prepubescenţi, autori britanici din secolul XIX scriind despre luptători din Pashtun care cântau ode despre iubirea acestor băieţi.

Mai nou, chiar și viaţa de noapte din orașele sudice îi idolatrizează pe băieţii prepubescenţi, care cântă și dansează și al căror statut de vedetă depinde de frumuseţe și durează cât timp vocea rămâne imatură și nu le crește barba. Din păcate, aceștia nu sunt doar animatori, ci sunt la dispoziţia patronilor localurilor. „Fiecare încearcă să obţină băiatul cel mai bun și cel mai frumos. Câteodată ne adunăm și îi punem să danseze și al cărui băiat câștigă, înseamnă că e cel mai bun. Să ai un băiat este un obicei pentru noi. Oricine vrea să se dea mare ar trebui să aibă un băiat”, explică un bărbat de 42 de ani. Băieţii sunt cu atât mai importanţi pentru comandanţi din poliţie sau din armată, care trebuie să se impună pentru a păstra controlul.

Spre deosebire de relaţia dintre doi bărbaţi, aceasta este caracterizată de diferenţa de vârstă, de statut social si economic între părţile implicate. Este o relaţie clară de abuz și un cerc vicios în care băiatul abuzat trecut de pubertate ajunge să își ia la rândul lui un băiat, chiar și în situaţia în care este căsătorit și are copii. În acest caz, băiatul este integrat în familia abuzatorului prin căsătorie cu fiica acestuia, ceea ce menţine relaţia de „dragoste” între cei doi și face imposibilă stabilirea unor legături normale în familie, femeile fiind continuu date la o parte, în rolurile de mamă sau soţie, explică raportul.

Rău sau mai rău?

„Ne place sau nu, legile erau mai bune sub conducerea talibanilor”, a declarat Dee Brillenburg Wurth, un expert în protecţia copilului de la Misiunea ONU în Afganistan, care a încercat să convingă guvernul să rezolve problema. „Ei văd asta ca un păcat şi au oprit multe cazuri.”

Și în prezent, practica bacha bazi este ilegală, însă legea nu este pusă în aplicare, ca pe vremea talibanilor. Abuzurile făcute de către comandanţii afgani care au luat comunităţi întregi „în grijă” a ajuns și la urechile președintelui Ashraf Ghani, care a promis că guvernul său va face orice este nevoie pentru a pune capăt practicii. Asta ar însemna însă condamnarea publică a unora dintre cei mai proeminenţi și bogaţi bărbaţi din societate.

Ghani a fost vehement în condamnarea practicii, pe care o numește „inacceptabilă”, spunând că pedofilii vor fi aduși în faţa legii, indiferent cine sunt. Președintele a mărturisit că s-a consultat pe această problemă și cu generalul Campbell și că guvernul va pune la punct o comisie care să investigheze toate acuzaţiile de viol. „Vom trece la acţiune, îi vom scoate pe oameni din forţele de securitate și îi vom aduce în faţa tribunalelor”, a declarat președintele. Cu toate acestea, NYTimes pune la îndoială abilitatea sistemului de a-și face treaba, având în vedere că ineficienţa și corupţia sunt la cote maxime în curţile de judecată, mai ales împotriva unor abuzatori bine conectaţi în societate.

Președintele a admis totuşi că o schimbare culturală nu se poate face decât în timp și că problema abuzului sexual asupra copiilor este una istorică, cu rădăcini în perioadele de ocupaţie greacă și turcă, începând de la Alexandru cel Mare și până la Imperiul Otoman, unde abuzarea sexuală a băieţilor a fost o practică comună până în secolul XIX. Pentru dezrădăcinarea acestor practici istorice este nevoie „de un dialog socio-cultural de anvergură, care cere dedicare și energie”, a conchis președintele.