Abstinenţa sexuală înainte de căsătorie nu este deloc la modă. Statisticile, dar și obiceiurile curente, confirmă existenţa la scară largă a unui stil de viaţă pe care adolescenţii îl îmbrăţișează fără prea multe ezitări. Căsătoria vine, deseori, doar în continuarea a ceva ce deja a fost experimentat. Pe acest fond, solicitarea unor ONG-uri de a fi promovată abstinenţa sexuală printre adolescenţii români pare să fie ieșită din limitele firescului.

A fost suficient ca ministrul Sănătăţii să propună introducerea în şcoli a materiei obligatorii „educaţie sanitară” pentru ca reacţiile negative să apară cu promptitudine. Astfel, mai multe ONG-uri și-au exprimat dezacordul faţă de această iniţiativă. Motivul nu constă în faptul că asociaţiile respective ar fi împotriva unei educaţii privind sănătatea, ci împotriva ideologiei care stă în spatele educaţiei sexuale – parte a opţionalului în discuţie. În consecinţă, mai multe asociaţii fidele unei concepţii tradiţionale despre familie, propun ca în şcolile din România să fie promovată abstinenţa sexuală până la căsătorie.

În scrisoarea deschisă adresată miniștrilor Sănătăţii și Educaţiei (vezi aici) se arată că „Elevii, copiii noştri, trebuie educaţi spre înfrânarea trupească şi amânarea relaţiei intime până la vremea căsătoriei”, în contrapondere cu ceea ce iniţiatorii scrisorii consideră a fi „un model curricular extrem de libertin”. Semnatarii mai spun că valorile revoluţiei sexuale nu sunt compatibile cu o educaţie în spiritul dragostei, responsabilităţii, grijii faţă de sine şi respectului pentru ceilalţi. Această poziţie vine ca replică și la o scrisoare a unor alte ONG-uri care au făcut presiuni asupra celor doi miniștri de a introduce ora obligatorie de educaţie a sănătăţii în școală, cu accent pe tema educaţiei sexuale.

Poziţii contra abstinenţei

Conform ziarului Adevărul, unii experţi în educaţie consideră că solicitarea celor 19 ONG-uri este nerealistă pentru timpurile în care trăim. „În opinia mea, pledoaria pentru abstinenţă nu rezonează cu timpurile în care trăim. În plus, când obligi pe cineva la ceva, apare sindromul fructului oprit. Când impui cenzură şi constrângeri, practic îi determini pe copii să încerce să experimenteze. De asemenea, din momentul în care împlinesc 18 ani, devenind majori, nu poţi să-i mai constrângi, e o contradicţie constituţională”, a atras atenţia expertul Marian Staş. La rândul ei, sociologul Alina Suciu susţine același lucru: „Cei care promovează abstinenţa sunt departe de realităţile şcolii româneşti şi de cum sunt în realitate generaţiile actuale de copii. Poate poţi să le vorbeşti despre protecţie şi despre întârzierea începerii vieţii sexuale, dar nu ar fi deloc realist să le vorbim despre abstinenţa până la căsătorie”, a explicat Suciu.

Alţii sunt chiar mai fermi în această privinţă, cu opinii care insistă pe faptul că abstinenţa cauzează traume emoţionale și nu este recomandată nici măcar medical. Printre cei care susţin această poziţie sunt profesori care au predat în școli lecţii de educaţie sexuală și invocă faptul că reprimarea instinctului sexual afectează echilibrul hormonal.

Poziţii pro-abstinenţă

Așa cum este de așteptat, principala apărătoare a abstinenţei este biserica. Nu este deloc surprinzătoare reacţia Bisericii Ortodoxe Române, mai ales că unele dintre ONG-urile semnatare sunt arondate sub o formă sau alta acesteia. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a explicat că biserica este îngrijorată de conţinutul lecţiilor care li se predau elevilor la orele de educaţie pentru sănătate și de faptul că ele pot reprezenta parte a unei anumite presiuni ideologice care aduce atingere vieţii şi demnităţii umane.

Semnatarii scrisorii dau ca exemplu Marea Britanie, care trebuie să constate acum, după 30 de ani de la obligativitatea educaţiei pentru sănătate, că „situaţia s-a înrăutăţit” (fără menţiuni concrete). Prin contrast, reprezentanţii ONG-urilor care promovează valori religioase spun că „aceasta (abstinenţa, n.r.) este singura cale către sănătatea şi bunăstarea lor, evitând bolile venerice, avorturile şi suferinţa emoţională”.

Sunt aceste posibile efecte negative suficiente pentru ca tinerii să fie convinși să adopte abstinenţa? Poate că acestora ar trebui să li se mai adauge și partea frumoasă, care ţine de o perspectivă de ansamblu asupra fenomenului. De exemplu, psihologii de la Şcoala pentru Viaţa de Familie, din cadrul Universităţii „Brigham Young” Utah, au ajuns la concluzia că abstinenţa sexuală premaritală crește calitatea sexului după căsătorie. Un alt studiu concluzionează că „abstinenţa sexuală duce la relaţii fericite”.

Complexitatea unui fenomen mult prea extins

Poziţiile creionate conduc ușor la concluzia că unii mizează pe valorile religioase în argumentaţia lor, în timp ce tabăra opusă invocă lipsa de relevanţă a primilor și abordarea retrogradă a unui fenomen care oricum este destul de generalizat la vârsta adolescenţei. Însă este corect ca fenomenul să fie legitimat prin faptul că o parte consistentă îl acceptă?

Statisticile spun că peste 23.000 de adolescente nasc anual în România. La acestea se adaugă alte câteva mii care recurg la întrerupere de sarcină. Nu există încă statistici cu privire la tinerii care își încep viaţa sexuală înainte de căsătorie. Ar fi destul de greu și de obţinut niște cifre corecte. Luând însă în calcul numărul mare de sarcini la vârsta adolescenţei, se poate concluziona că lipsa educaţiei sexuale poate fi responsabilă pentru această situaţie îngrijorătoare. Problema de fond este însă direcţia și ideologia din spatele acestei educaţii.

Fie și de dragul echilibrului și al onestităţii, se impune luarea în serios și a poziţiei abstinenţei, fără să fie acuzată de lipsă de relevanţă. Şi cu atât mai mult este necesară o abordare corectă în condiţiile în care educaţia sexuală în școli nu este predată unor obiecte, ci unor fiinţe umane, ușor influenţabile, a căror viaţă poate fi afectată în mod iremediabil. În condiţiile în care presa oricum mediatizează și promovează un stil de viaţă hedonist, nu ar fi util ca aceiași tineri să fie ajutaţi să înţeleagă și beneficiile alternativei? A miza pe faptul că măsurile de contracepţie sunt suficiente pentru a preveni eventualele complicaţii înseamnă a ignora multitudinea de implicaţii. Problema nu se rezumă doar la o sarcină nedorită, ci și la efecte de ordin emoţional și schimbări de perspectivă asupra vieţii de familie. Rezultatele se vor vedea pe parcurs. Însă cine și le asumă?