De fiecare dată când se vorbește despre creșterea vertiginoasă a consumului de pornografie în rândul copiilor, se reaprinde controversa din jurul orelor de educaţie sexuală în școli. Ca și cum ar fi inevitabil, discuţia se polarizează, iar problemele rămân în continuare nerezolvate.

Un studiu dat publicităţii de Bitdefender în urmă cu câteva zile trăgea un semnal de alarmă: 1 din 10 utilizatori de site-uri porno sunt copii sub 10 ani. Specialiștii în securitate cibernetică făceau câteva sugestii tehnice, punctuale, înainte de a recomanda părinţilor să apeleze la una dintre soluţiile software pe care firma lor le furnizează:

• Amplasaţi calculatorul familiei într-un loc de unde să aveţi vizibilitate asupra monitorului.
• Stabiliţi reguli pentru utilizarea calculatorului și vorbiţi deschis cu copiii despre temerile dvs.
• Învăţaţi copiii să nu răspundă la mesaje spam sau la mesaje cu conţinut agresiv sau obscen.
• Asiguraţi-vă că toţi prietenii virtuali ai copilului sunt persoane reale, pe care le cunoaște direct.
• Sfătuiţi copiii să fie atenţi când instalează aplicaţii pe telefon. Unele pot conţine ameninţări informatice care trimit mesaje la numere cu suprataxă și încarcă substanţial factura.
• Folosiţi o soluţie de securitate pe toate dispozitivele și ţineţi cont și de funcţionalităţile pentru protecţia copiilor când cumpăraţi astfel de produse.

Restricţionarea accesului și controlul parental acasă rămân, însă, cel mult o rezolvare tehnică, temporară. O măsură preventivă care servește mai degrabă ca amânare. Pentru că în societatea (aproape redundant spus) hipertehnologizată, contactul copiilor cu pornografia este, realist vorbind, inevitabil.

Pro și contra educaţiei sexuale în școală

Potrivit unor studii, aproximativ două treimi dintre copiii care vizionează conţinut pornografic ajung la el din greșeală. Însă sugestiile și invitaţiile de care este plin Internetul fac apel și la cea de-a doua cauză din spatele consumului, după expunere: curiozitatea. Și-atunci, nu-i de mirare că mulţi își pun speranţa în cursurile de educaţie sexuală de la școală, unde cei mici ar trebui să își satisfacă această curiozitate, sub protecţia unei prezentări adecvate, și astfel să nu fie ispitiţi să se uite la „filme cu prostii”. Aici discuţia se aprinde, pentru că nu sunt puţini nici cei care acuză că orele de educaţie sexuală sunt uniformizante, prin urmare pot fi ele însele o expunere prematură a unor copii la informaţii pe care nu au încă abilitatea să le proceseze. Nu toţi copiii ajung, în același timp, la același nivel de maturitate pentru a putea asimila acest tip de informaţie. Ba încă, unii critici mai vehemenţi spun că orele de educaţie sexuală îi iniţiază în comportamente pe care micuţii vor încerca să le imite.

Am putea fi tentaţi să privim la aceste obiecţiuni ca la o reacţie tipic românească, de polarizare în faţa schimbării. Totuși, în ultimii ani, presa a scos la iveală strădaniile a numeroase state de a integra într-un mod cât mai înţelept, în sistemele de învăţământ, un răspuns la nevoia societăţii de a fi educată cu privire la sex. Și criticile nu au lipsit niciodată din aceste discuţii. Iată, de pildă, cum nemţii au fost scandalizaţi de un manual de educaţie sexuală cu desene explicite. Cum americanii din Chicago s-au inflamat cu puţin timp înainte de introducerea materiei privind sexul și cum cei din Utah au încercat să scoată această materie complet în afara legii. Marea Britanie, din contră, sancţionează școlile care refuză să ofere elevilor ore de educaţie sexuală.

Oricum, deocamdată, în România, doar 2.000 din cele 19.000 de școli au acceptat să predea ore de educaţie pentru sănătate, în curicula cărora există și ore de educaţie sexuală. Iar lucrul asupra cărora ambele tabere cad de acord, în ciuda diferenţelor dintre ele, este că părinţii joacă un rol extrem de important în educarea copiilor cu privire la sexualitate.

„Lasă că (nu) mă ocup eu!”

Din păcate, a lăsa educaţia sexuală în grija părinţilor se traduce de cele mai multe ori prin a renunţa la educaţie. Altfel nu se explică de ce ţara noastră este, și în acest an, în fruntea clasamentului european privind mamele adolescente. Circa 18.600 de adolescente române, dintre care 2.212 cu vârste între 12 și 15 ani, au născut în 2014 — cifră în ușoară scădere faţă de 2013, potrivit Institutului Român de Statistică. Mai mult de două treimi dintre ele trăiesc în mediul rural. „Este vorba despre un fenomen complex provocat de sărăcie, emigraţie — care face ca numeroși copii să fie lăsaţi în grija bunicilor — și mai ales de absenţa educaţiei în materie de sănătate și reproducere”, a explicat pentru AFP președintele filialei din România a asociaţiei „Salvaţi copiii!”, Gabriela Alexandrescu. „În satele unde am mers, majoritatea tinerilor nu au urmat niciun curs pe această temă”, atenţiona Alexandrescu. Și organizaţia World Vision a atras recent atenţia cu privire la impactul lipsei de educaţie sexuală asupra tinerelor de la sat. Reprezentanţii organizaţiei au dat publicităţii un studiu care detaliază complicaţiile pe care le trăiesc adolescentele care rămân însărcinate, din pricina lipsei de informaţie și din cauza stigmatului pe care societatea îl așază asupra lor.

Ne-am aștepta ca la oraș lucrurile să stea mai bine. Și este drept că problemele sunt altele la oraș decât la sat. Dar tot probleme sunt. În mediul urban, prăpastia generaţională își face simţit uneori efectul în faptul că părinţi nealfabetizaţi digital și tributari vechilor lor tabuuri își lasă copiii să își construiască singuri reperele și să își aleagă singuri sursele. În astfel de cazuri, pornografia poate produce cele mai mari daune.

Teama proverbială a părinţilor de a vorbi despre sex cu copiii lor duce la preferinţa lor de a lăsa responsabilitatea aceasta în sarcina profesoarei de biologie. Atunci când pornografia intră în ecuaţie însă, ea nu vine doar cu răspunsuri legate de mecanica sexului, ci construiește pe o bază greșită întreaga filosofie despre sex a viitorului adult.

Educaţie pozitivă

Convenţional, pornografiei i se impută trei efecte asupra privitorului: transmite ideea că femeia poate fi/ trebuie redusă la un obiect, creează așteptări false, bazate pe performanţe sexuale intangibile majorităţii, și astfel denaturează realitatea. Tocmai de aceea, educaţia sexuală nu ar trebui să se rezume strict la constituţia aparatului reproducător ori la biologia sexului, ci ar trebui să educe copilul, adaptat vârstei lui, cu privire la numeroasele ramificaţii ale vieţii sexuale: la respectul de sine și respectul pentru ceilalţi, la acceptare și intimitate în relaţii, încredere, prietenie, iubire.

Pornografia este străină de toate aceste concepte, iar acesta este numai începutul problematicii sale. Însă concentrându-ne pe copii, vom descoperi că o educaţie sexuală tratată cu toată responsabilitatea, fără fobii, sinceră și orientată pe dezvoltare, pe stăpânirea de sine, nu pe reprimarea impulsurilor, poate fi făcută fixând repere morale sănătoase nu doar pentru viaţa sexuală, ci pentru viaţa socială, în general.

Internetul abundă nu doar în pornografie, ci și în sfaturi adresate părinţilor care doresc să își protejeze copiii de ea. La o căutare mai atentă pe Google pot fi găsite numeroase experienţe personale prin care au trecut părinţi care au abordat în diferite moduri această chestiune. Inspiraţie, așadar, există. Însă tot mai e nevoie, pe lângă voinţă, de perseverenţă în documentare, astfel încât părintele nu doar să structureze eficient ceea ce ar vrea să transmită copilului, ci să înveţe, dacă e nevoie, să creadă el însuși ceea ce transmite. Altfel, noţiuni precum „obiectificarea femeii”, „denaturarea realităţii” și „așteptări false” nu vor reuși să fie mai mult decât un discurs prea dur pentru urechile unui copil. În plus, este foarte posibil ca folosirea unui discurs pozitiv, care mai degrabă să îi construiască celui mic o imagine sănătoasă de la zero, în loc să dărâme ce au denaturat ceilalţi, să fie o variantă mult mai ușoară și mai satisfăcătoare de a-l educa pe copil.

DISTRIBUIE: