De regulă, pornografia este percepută ca fiind în conflict cu valorile creștine. Drept urmare, bisericile se poziţionează acuzator faţă de acest fenomen de amploare. Strategia poate fi contraproductivă, fiindcă duce la ignorarea unui aspect mai mult decât relevant pentru problemele reale ale enoriașilor. Este vorba de faptul că și cei care frecventează biserica au aceeași predispoziţie către pornografie ca cei nereligioși. 

Probleme în interior, la fel ca în exterior

Pornografia a devenit o problemă universală, iar bisericile preferă să nu o observe. Nu este pentru prima oară când acestea adoptă o poziţie de non-combat. Un articol recent ilustrează modul în care acestea păstrează o tăcere complice faţă de abuzul sexual asupra copiilor. Subiectul de cele mai multe ori este tabu. Pornografia poate fi inclusă în același top al subiectelor incomode.

Un articol CBN News invocă sondaje care atestă că aproximativ două treimi dintre americani vizionează regulat materiale pornografice. Însă un studiu realizat de Barna Group sugerează că 54% dintre bărbaţii și 15% dintre femeile cu valori creștine admit că au vizionat materiale pornografice cel puţin o dată pe lună. Aceasta i-a determinat pe jurnaliștii de la The Washington Post să afirme că există două feluri de creștini în America: cei care vizionează materiale pornografice și cei care mint cu privire la acest lucru.

Pastorul Jay Dennis trage un semnal de alarmă cu privire la această epidemie invizibilă care cuprinde creștinismul: „Cred că 80% din bărbaţii din biserici se luptă la un anumit nivel cu pornografia”, iar problema și mai mare este că majoritatea celor responsabili de viaţa bisericii nu cred lucrul acesta și nu acţionează împotriva lui. În consecinţă, cei care înregistrează derapaje la acest capitol ajung să creadă că sunt singurii care se confruntă cu o problemă atât de gravă și de aici derivă interiorizarea persoanelor în cauză. Biserica întreţine acest cerc vicios. „Se spune că nu ar trebui să se vorbească despre astfel de lucruri în biserică, când exact acolo ar trebui vorbit. Ca să scapi de această dependenţă trebuie să vorbești despre ea”, a afirmat Desiree Smith, din biserica baptistă Lakeland.

Și totuși bisericile par să prefere tăcerea. Cauzele pot fi multiple. Una dintre ele constă în faptul că biserica dorește să își protejeze imaginea, lucru demonstrat prin felul în care a gestionat multiplele cazuri de pedofilie. Și incapacitatea bisericii de a înţelege lumea reală joacă un rol determinant. Desfășurându-și activitatea în sfera conceptelor înalte, este posibil ca biserica să se detașeze involuntar de nevoile curente ale oamenilor. Acest aspect este menţionat de către Jon Paulien în cartea Evanghelia veșnică pentru o lume în veșnică schimbare. În opinia autorului, biserica „va deveni plauzibilă în momentul în care va reuși să schimbe lumea pe tărâmul experienţei cotidiene”.

Cruciade de succes, problema rămâne

Sunt suficiente cazuri de recuperare din capcana industriei pornografice, pe care unele organizaţii creștine sau biserici le-au intermediat. Crissy Moran, fostă actriţă în filme pentru adulţi, a ales să renunţe la stilul de viaţă care îi aducea venituri de 15.000 de dolari pe lună şi să devină creştină practicantă. Jenna Presley este un alt caz celebru. A fost „extrasă” din industria filmelor pentru adulţi de către o organizaţie creștină cu nume sugestiv, „XXXChurch”. Pastorul care conduce organizaţia i-a înmânat Jennei o carte intitulată Iisus iubeşte şi starurile porno, iar efectele nu s-au lăsat mult așteptate.

Aceste situaţii sunt rezultatul eforturilor depuse de unele cercuri creștine care și-au făcut o preocupare din asta. Ele sunt expresia unor iniţiative periferice care merită să fie luate în considerare și multiplicate. Un exemplu în această privinţă este cel al programului „duminica pornografiei”, dintr-o biserică americană. În fiecare duminică, preotul discută cu enoriaşii despre relaţiile intime şi despre pericolele dependenţei de pornografie. Iniţiativa lui poate fi discutabilă, însă constituie un pas în direcţia conștientizării unui fenomen la care creștinii nu sunt imuni. Similar discuţiilor despre sexualitate, și acest tabu ar trebui abordat deschis, în așa fel încât recuperarea celor vizaţi să fie veritabilă. În sens contrar, bisericile riscă să rămână blocate într-o paradigmă expirată.

DISTRIBUIE: