Student american refuză citirea unei cărţi „pornografice”, din bibliografia academică

1365

Un student american a stârnit o amplă controversă prin refuzul de a citi un material obligatoriu la facultate, pe motiv că romanul conţine scene gay explicite. Studentul a motivat că expunerea la astfel de scene contravine principiilor lui, bazate pe Biblie.

Brian Grasso se specializează în sănătate globală la Universitatea Duke și este pasionat să promoveze dezvoltarea economică în Africa subsahariană. Preocupările lui sociale sunt însă dublate de un devotament serios faţă de creștinism. Așa se face că, atunci când el și colegii săi din anul I au primit ca lectură de vacanţă cartea Fun Home, Grasso a fost profund deranjat. Cartea-problemă este un roman cu conţinut sexual explicit, scris de Alison Bechdel, o lectură pe teme de familie gay. Volumul este ilustrat cu imagini pornografice, în accepţiunea tânărului student, care, revoltat de idee, a reacţionat scriind într-o postare pe Facebook că nu va citi materialul din cauza modului în care acesta „reprezintă grafico-vizual sexualitatea”. „Consider că ar trebui să îmi compromit convingerile moral-creștine”, a spus studentul, potrivit Duke Chronicle.

După ce povestea a făcut valuri la nivel local, Washington Post a publicat un articol în care studentul și-a prezentat poziţia și motivele. Brian a spus că este dispus să citească orice material care conţine idei diferite de convingerile lui: „Nu sunt împotriva citirii memoriilor scrise de persoane aparţinând LGBT (prescurtare pentru lesbian, gay, bisexual, transgender – lesbiene, homosexuali, bisexuali, transsexuali) sau relatări care conţin suicid. Nu sunt împotriva citirii lucrărilor lui Freud, Marx sau Darwin. Știu că trebuie să mă lupt cu idei cu care nu sunt de acord, chiar idei pe care le socotesc imorale.” Însă despre cartea indicată ca lectură, Brian spune că este cu totul altceva. Atunci când este vorba de imagini și conţinut pornografic, lucrurile stau altfel, spune Brian și argumentează făcând apel la Biblie ca normă de conduită. Brian citează Matei 5:28, unde Iisus interzice expunerea la orice este pornografic „Dar Eu vă spun că orișicine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a și preacurvit cu ea.”

Reacţiile din partea colegilor și a profesorilor nu au întârziat să apară. „Cartea se citește repede, dar nu este o citire ușoară – mă incomodează uneori, ceea ce, cred eu, este un motiv semnificativ pentru care este foarte important să fie citită de studenţi”, spune Ibanca Anand pentru Duke Today, o studentă care este și membră a comitetului care a ales această carte ca temă de vacanţă. „Are potenţialul să genereze dezbateri și conversaţii, care, în opinia mea, sunt o parte integrantă a educaţiei dobândite prin știinţele umaniste.”

Simon Partner, profesor de istorie și director al Institutului de Studii Asiatice-Pacifice la Duke, a declarat despre cartea scrisă de Alison Bechdel: „Cred că va fi un vehicul grozav de conversaţie, pentru viitoarele cursuri de artă și storytelling; despre identitate sexuală și personală; despre adevăr și minciună, despre răul pe care ambele îl pot provoca și despre judecată și iertare.”

Pe de altă parte, au fost colegi care au susţinut și apreciat curajul lui Brian Grasso de a-și exprima convingerile. Acesta a declarat pentru Washington Post că a primit mesaje de încurajare de la aproximativ 20 de persoane, care îi mulţumeau pentru postarea de pe Facebook. Printre ei se numără creștini, însă nu numai. Brian menţionează un mesaj primit de la un student musulman: „Am văzut o mulţime de oameni care, studenţi fiind, au renunţat la identitatea lor în numele secularismului, al deschiderii intelectuale și al liberalismului.” După postarea lui Brian, și alţi colegi și-au exprimat dezacordul faţă de Fun Home pentru conţinutul sexual, potrivit Mail Online.

La finalul editorialului pentru Washington Post, studentul face un apel la ceea ce înseamnă dialog într-o lume în care convingerile sunt așa diverse. El este îngrijorat că, deși lumea academică vrea să fie tot mai deschisă faţă de idei și practici noi, în același timp este gata să îi desconsidere pe cei care au convingeri conservatoare. Lipsește toleranţa care ar trebui manifestată și faţă de conservatori. „Pluralismul cultural își va pierde valoarea dacă studenţii nu sunt lăsaţi să își urmeze convingerile lor, chiar dacă sunt conservatori. Fără o diversitate autentică, dialogul intelectual și creșterea sunt înăbușite. Recunosc, de asemenea, că și creștinii din campus[-ul Duke] și de pe cuprinsul ţării au o responsabilitate importantă, la rândul lor.”