De când cu transformarea fastuoasă a lui Bruce Jenner în Caitlyn Jenner, opinia publică trebuie să se aștepte la ridicarea unei mișcări sociale determinate să pună la îndoială și să schimbe credinţele noastre „profund culturale”, pentru a promova agenda transsexualilor, după aceeași reţetă după care au promovat-o pe cea a homosexualilor.

Am dezamorsat bomba culturală, spune Diane Esrensaft, unul dintre psihologii care se confruntă cu din ce în ce mai mulţi copii confuzi în privinţa identităţii sexuale. „Acești copii au existat dintotdeauna, dar s-au ascuns”, spune ea. Terapeuţii și psihiatrii declară că din ce în ce mai multe familii vin să le ceară ajutorul pe această problemă, ajutor care înseamnă și terapii hormonale și chiar schimbări de sex pentru cei care au împlinit 18 ani.

Cei vechi vs. cei noi

Terapia cu blocare de hormoni pentru a opri și controla pubertatea este denumită „modelul olandez” și se bazează pe un studiu realizat pe 54 de tineri transsexuali din Olanda. Studiul a fost publicat în 2006 și a stabilit faptul că terapia este sigură din punct de vedere medical. În octombrie 2014, cercetătorii au publicat o continuare mult așteptată, în jurnalul Pediatrics, în care arată că sănătatea fizică și mentală a copiilor este la fel de bună sau chiar mai bună decât a celor de aceeași vârstă din populaţia generală. Editorii publicaţiei Nature (Reviews Urology) au venit cu completarea că modelul olandez ar trebui să îi reducă la tăcere pe critici și să restabilească încrederea în numărul din ce în ce mai mare de clinici care tratează tineri transsexuali.

În faţa acestor noi dovezi rămâne izolat dr. Paul McHugh, fostul șef al Secţiei de Psihiatrie a Spitalului „Johns Hopkins”, autor a 6 cărţi și a cel puţin 125 de articole medicale revăzute și publicate, care spune că „mass-media și legiuitorii nu fac nicio favoare publicului sau transsexualilor, tratând confuzia acestora ca pe un drept ce trebuie apărat și nu o boală mintală ce are nevoie de înţelegere, tratament și prevenire”. McHugh compară transsexualismul cu orice altă boală în care o persoană presupune că este altfel decât realitatea fizică naturală a corpului ei. Este o boală din același spectru cu anorexia, când o persoană subnutrită se uită în oglindă și se vede grasă, și este similară cu situaţia persoanelor care merg la chirurg pentru a le cere să le taie o mână pentru că simt că s-au născut de fapt cu handicap, iar partea respectivă nu le aparţine, nu se identifică cu ea. Care este diferenţa dintre a tăia o mână perfect sănătoasă, ceva la care medicii nu au recurs încă, și a elimina un aparat reproducător sănătos, lucru acceptat și oferit gratuit la scară naţională?

Ipoteza că sexul unei persoane este definit de minte, indiferent de realitatea anatomică, este ceea ce folosesc activiștii pentru a convinge societatea să accepte și să promoveze un „adevăr personal și subiectiv”, explică McHugh. Pe baza acestor argumente, state precum California, New Jersey sau Massachusetts le-au interzis prin lege psihiatrilor să încerce să restabilească sentimentele naturale asociate sexului natural la transsexuali minori, chiar și cu acordul părinţilor. Acești activiști „nu vor să știe că studiile arată că între 70 și 80% dintre copiii care se exprimă în acest mod își pierd de la sine acele sentimente”, declară McHugh, făcând trimitere la studii realizate de Universitatea Vanderbilt și de Clinica pentru Copii Portman, din Londra.

În ceea ce îi privește pe ceilalţi câţiva care rămân cu această problemă, McHugh își menţine părerea nepopulară, că operaţiile de schimbare de sex nu sunt niciodată o idee bună, motiv pentru care cei de la Johns Hopkins au încetat să le facă încă din 1975. Deși constatările sale au fost că pacienţii erau „mulţumiţi” cu operaţia făcută, ajustările psihosociale care sperau să urmeze operaţiei nu s-au realizat, iar starea lor psihică era la fel de proastă ca cea a celor care nu se operaseră. „Aveau la fel de multe probleme ca înainte. Sperau să scape de dificultăţile emoţionale și să înflorească psihologic, dar nu s-a întâmplat”, spune el. Eșecul este și normal, având în vedere că „schimbarea sexului este imposibilă”. Bărbaţii nu pot deveni femei și femeile nu pot deveni bărbaţi. Deși aparenţa se schimbă și hormonii se schimbă artificial, cromozomii Y nu se schimbă cu X sau viceversa.

La editorialul pe care McHugh l-a scris în Washington Post cu ocazia transformării lui Caitlyn Jenner și în care a explicat acest lucruri, reprezentanţi ai comunităţii știinţifice – din care fac parte Asociaţia Medicală Americană, Asociaţia Americană de Psihologie, Asociaţia Americană de Sănătate Publică, Colegiul American de Obstetrică-Ginecologie și chiar Asociaţia Americană de Psihiatrie – au declarat că opiniile sale nu sunt în acord cu vremea, nu reprezintă medicina de primă linie, ci sunt „teoriile eronate ale unui cercetător bigot care pare să investească prea mult în teoriile sale antice și în poziţia sa anti-LGBT, în loc să ţină pasul cu medicina”.

Înainte de decizie

Pe lângă aspectele medicale care pot justifica sau nu cauza schimbării de sex, ar mai trebui ţinut cont și de experienţa de viaţă a celor care au făcut această operaţie și care au regretat. Un caz celebru este al lui Norrie, care s-a bătut parte în parte cu autorităţile australiene pentru a-i crea un nou sex pe actele oficiale. Norrie s-a născut bărbat, dar la 28 de ani s-a supus unei operaţii de schimbare de sex, pentru a deveni femeie. Problema a fost că nu s-a simţit bine nici ca femeie, motiv pentru care a rămas blocată între cele două sexe și a hotărât să devină „neutră”, iar acum avea nevoie să poate bifa o căsuţă cu „sex nespecific”.

O altă situaţie renumită este cea a lui Walt Heyes, care susţine că, dacă oamenii ar ști cu adevărat prin ce trec transsexualii după o schimbare de sex, nu l-ar mai aclama, în mod naiv, pe Jenner. Heyes împărtășește părerea lui McHugh și spune că dezbaterea dacă schimbarea de sex este benefică sau nu s-a tranșat acum mai mult de jumătate de secol, când operaţiile erau realizate în cadrul marilor universităţi, care s-au oprit atunci când au văzut că nu există dovezi obiective că ar avea efecte benefice asupra stării pacientului. Însă lupta s-a dus mai departe, preluată de cabinetele private, care „și-au crescut baza de clienţi fără niciun fel de scrupule și de responsabilitate pentru rezultatele lor”.

Pe lângă rezultatele de la Universitatea „Johns Hopkins”, Heyer arată și către cercetările efectuate de endocrinologul Charles Ihlenfeld, partenerul dr. Harry Benjamin, care, împreună cu biologul și sexologul Alfred Kinsey (părintele revoluţiei sexuale), a încercat să aducă transsexualii cât mai aproape de realitate, dincolo de machiaj și de rochii. Ihlenfeld a lucrat cu Benjamin 6 ani, tratând 500 de transsexuali cu hormoni, și, la final, l-a șocat pe acesta când a anunţat public că rata de succes este de 20% și că nimeni nu ar trebui să își dorească asta, fiindcă „nefericirea este prea mare”.

Doi ani mai târziu, Heyer a apelat la un prieten al lui Benjamin, dr. Paul Walker, pentru problema sa. Walker l-a diagnosticat cu disforie sexuală și, în ciuda rezultatelor anunţate și de la Hopkins, și de Ihlenfeld, Walker i-a prescris lui Heyer tratament cu hormoni și schimbare de sex. Heyer le-a făcut pe ambele, dar procesul a fost un eșec. La 40 de ani, Heyer și-a făcut curaj să devină „adevăratul sine”, Laura Jensen, iar 8 ani mai târziu a avut din nou curajul să recunoască că transformarea „doar a exacerbat problemele psihologice” și să devină din nou bărbat, dar fără părţile esenţiale.

Nu este onest să ignori că operaţia nu a fost niciodată o măsură medicală necesară pentru tratarea disforiei de sex și că tratamentul cu hormoni poate fi periculos. Activiștii moderni, urmașii lui Kinsey și Benjamin, continuă aceste practici prin controlarea informaţiilor publicate, a cercetărilor și a poveștilor personale care vorbesc despre nefericirea, regretul și sinuciderile printre cei care au regretat experienţa. Acestea sunt recunoscute ca reale doar ca o metodă de a învinui societatea de transfobie.” Heyer spune că promovarea drepturilor LGBT ca o problemă civică împiedică zeci și sute de oameni care suferă de această confuzie să primească tratamentul de care au nevoie.