„Consumul excesiv de sare, zahăr şi grăsimi dăunează grav sănătăţii” auzim în mod repetat la televizor. Ceea ce înţelegem este că doar excesul este dăunător. Aceeași logică, aplicată și în cazul alcoolului, tutunului sau al altor substanţe nocive, poate legitima orice viciu. Dar nici la polul opus lucrurile nu sunt cu mult mai limpezi. Dacă ceva este bun, dar consumat în exces, putem presupune automat că este și sănătos?

Avea 56 de ani când a ajuns la spitalul de urgenţă. Acuza simptome intense, dar nelocalizate: slăbiciune, oboseală, dureri în tot corpul. Echipa de urgenţă i-a făcut analize și a găsit un nivel al creatininei de patru ori peste nivelul normal. Pentru medici, concluzia era clară: pacientul se confrunta cu insuficienţă renală severă. Într-un articol din New England Journal of Medicine, ei au examinat cauzele pentru care o persoană cu un aspect fizic sănătos să dezvolte o insuficienţă renală atât de severă.

Elementelor care au facilitat diagnosticul li s-a adăugat unul: testul de urină a indicat cristale de oxalat de două ori peste limita valorilor normale. Atunci când acestea apar în cantităţi mari, medicii de regulă se întreabă dacă persoana în cauză a băut antigel, deoarece etilenglicolul poate provoca cristale de oxalat. Bărbatul a negat această ipoteză. Corpul medical a fost circumspect cu privire la acest răspuns, însă după alte câteva întrebări lucrurile s-au clarificat. Pacientul obișnuia să bea 16 pahare de ceai negru în fiecare zi. Din acel moment, totul a căpătat sens.

 Excesul este dăunător sănătăţii

Această situaţie, relatată recent în The Atlantic, s-a petrecut, de fapt, în urmă cu doi ani. Jurnaliștii revistei americane au făcut referire la ea pentru a evidenţia riscul extremelor chiar în lucruri cu potenţial pozitiv. Consumul de ceai nu este nociv în sine (deși în cazul de faţă este vorba de ceaiul negru). Ar putea însă să devină, au atenţionat medicii din Arkansas. „Consumarea a 2 până la 3 pahare ar putea fi considerată sigură, dacă nu consumaţi alţi oxalaţi”, a constatat nefrologul UCLA Ramya Malchira. Însă și acestea ar putea fi deja prea multe, dacă au fost consumate cantităţi mari de alimente bogate în oxalaţi, cum ar fi spanacul.

Comentând pe marginea acestei situaţii, editorialistul The Atlantic a menţionat că oamenii au dezvoltat insuficienţa renală din alimente recomandate consumului, dar bogate în oxalaţi, precum rubarbă, arahide, fructe de mare sau tărâţe de grâu. Aceste situaţii permit extragerea unui principiu cu valabilitate generală în viaţă: „Dacă un pic din ceva este bun nu înseamnă că foarte mult din acel ceva este la fel de bun.”

 Viaţa care ne joacă feste

Cât de mult se confirmă din axioma jurnalistului american? Este o întrebare legitimă. Studiile atestă, cel puţin în aspecte asociate stării de sănătate, că lucrurile bune duse la extrem pot deveni dăunătoare. Apa, somnul, munca, vitaminele sunt doar câteva dintre elementele vitale vieţii, bune în sine, dar dăunătoare dacă trec dincolo de moderaţie. Până și excesul de igienă sau consumul de fructe pot avea implicaţii negative. Cu alte cuvinte, aspecte comune, benefice unui stil de viaţă sănătos, pot deveni problematice dacă nu sunt dozate eficient și suficient.

Unele dintre aceste aspecte sunt mai ușor de echilibrat, fie și printr-o simplă documentare. Mai dificilă este dozarea „binelui” în acele domenii ale vieţii asociate adevărurilor absolute. De regulă, acestea au rol de panaceu. Constau în soluţii unice, fără nuanţe. Printre ele este, de exemplu, optimismul. În prezent asistăm chiar la o explozie de literatură privind gândirea pozitivă şi motivaţională. Și aceasta are însă implicaţii negative, dacă nu este echilibrată de o doză de gândire realistă. Zâmbetul este util, dar nu poate fi recomandat ca soluţie miraculoasă. Însăși alergarea după fericire, un simptom al societăţii moderne, riscă să devină „o obsesie, o sursă sigură de nefericire, de nevroză”, spune Andrei Pleşu.

Intenţii bune, rezultate rele

Nu doar medicina sau psihologia, ci și istoria și religia vin cu argumente care confirmă faptul că excesul de zel în exprimarea binelui poate ușor să devieze. În numele binelui s-au jucat unele dintre cele mai mari tragedii ale umanităţii. Plecând de la Inchiziţie, care a încercat să mântuie cu orice preţ sufletul trimiţând fără ezitare trupul în flăcările rugului, și terminând cu evanghelia prosperităţii și cu insistenţa sa pe binecuvântările materiale, toate au ca numitor comun exagerarea unui presupus bine. De fapt, problema este veche și a luat diferite forme. Iisus Christos a avertizat cu privire la oamenii cu un comportament ireproșabil, preocupaţi în exces de lucruri bune (de exemplu, oferirea zecimii), dar care neglijau aspecte mult mai importante (precum mila). De fapt, religia, în lunga ei istorie, s-a confruntat permanent cu acest dezechilibru. De aici au derivat formalismul sau fanatismul. care agită spiritele și în momentul de faţă.

Și alte domenii ale vieţii ilustrează același fapt. Sub lozinca libertăţii s-au distrus destine. Actorii politici au fost de nenumărate ori artizanii unui bine idealizat care s-a convertit în catastrofă. Dictaturi s-au născut sub perspectiva egalităţii, reușind să anihileze în final însuși conceptul de fiinţă umană. Impresia produsă este că istoria umană s-a derulat sub semnul excesului în bine. Aproape că se poate susţine ca axiomă că cel mai dificil lucru pe pământ este menţinerea și promovarea echilibrului.

DISTRIBUIE: