Victorie pentru familia Bodnariu: Copiii se întorc acasă

2372

O veste extraordinară pentru familia Bodnariu și pentru românii din toată lumea care i-au sprijinit în lupta lor împotriva Barnevernet: municipalitatea din Naustdal, Norvegia, a fost de acord ca toţi cei cinci copii ai familiei Bodnariu să fie aduși acasă.

Cazul Bodnariu a ajuns în presa din toată lumea și a scos în evidenţă multe alte mărturii ale părinţilor norvegieni, dar mai ales imigranţi, împotriva sistemului norvegian de protecţie a copilului, care ar fi mult prea dur, abuziv, discriminator faţă de imigranţi și care este mai interesat de drepturile sociale ale copilului decât de ajutarea unei familii să rămână unită și să își corecteze anumite derapaje. Acest accent a dus la numeroase cazuri considerate abuzive de către părinţii care și-au pierdut copiii în sistem.

Astăzi, familia Bodnariu a dat un comunicat oficial în care anunţă că familia va fi reîntregită. „Vă mulţumim tuturor pentru dragostea, suportul, rugăciunile și implicarea dumneavoastră! Domnul să vă binecuvânteze și să vă răsplătească! Deoarece urmează o perioadă de reintegrare și reacomodare a copiilor în casa părintească, este foarte important în zilele care urmează să respectăm nevoia de liniște și intimitate netulburată a familiei Bodnariu! Apreciem înţelegerea și colaborarea dumneavoastră,” citează Digi 24.

Au trecut șapte luni de când autorităţile însoţite de poliţie i-au luat pe copii, după ce Marius și Ruth Bodnariu, un cuplu româno-norvegian de confesiune penticostală, au fost acuzaţi că au folosit disciplina fizică asupra copiilor lor. Din cauza faptului că legea norvegiană nu permite publicarea detaliilor despre astfel de cazuri, încă nu se cunosc prea multe lucruri despre ce s-a întâmplat de fapt. De-a lungul timpului s-a discutat și despre discriminare religioasă, dar la un moment dat și părinţii au admis că i-au mai „atins” pe copii, în necunoaşterea legii care interzice acest lucru. 

„Foarte multe detalii nu pot să vă dau acum, doar pot să vă spun atât: au câştigat procesul ăsta în Curtea Administrativă şi copiii vor fi daţi acasă. Au câştigat cazul. Aşteptăm, însă nu ştim prea multe amănunte”, a declarat pentru Gândul Daniel Bodnariu, fratele lui Marius Bodnariu. Decizia este definitivă. Acesta este un rezultat și al implicării autorităţilor române în caz. Senatorii Ben-Oni Ardelean, Titus Corlăţean și Viorel-Riceard Badea, membri ai Delegaţiei române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), susţinuţi de reprezentanţi din 14 ţări, au reușit să determine elaborarea unui raport care va examina „în ce măsură acţiunile abuzive din ultimii ani ale serviciilor sociale de protecţia copilului din Norvegia, inclusiv în cazul familiei Bodnariu, sunt compatibile cu standardele relevante ale Consiliului Europei, iar rezoluţia, care va sintetiza conţinutul raportului, va cuprinde recomandări de lege în atenţia autorităţilor de la Oslo”, scrie Gândul.

Semnele timpului a publicat o analiză amănunţită a activităţii Barnevernet, care conţine informaţii și date exclusive.

Citește analiza „Dinspre Barnevernet înspre viitor