Creierul și Dumnezeu – o nouă miniserie la National Geographic

1764

Din când în când, apare câte un studiu care analizează schimbările procesuale care au loc în creier atunci când un subiect vorbrește despre religie, se roagă sau se gândește la Dumnezeu. Și, de fiecare dată, două opinii ies la iveală: una care vede în rezultate o dovadă știinţifică a faptului că structura creierului uman pare intenţionat alcătuită astfel încât să acţioneze ca o infrastructură pentru credinţă, alta care vede în studii o dovadă că credinţa e o chestiune care ţine strict de percepţie, un joc al minţii. Există însă și o a treia perspectivă, mai puţin popularizată de media, care evită să se plaseze în vreuna dintre taberele amintite și reușește să aibă totuși un aport evaluator extrem de interesant.

Canalul de televiziune National Geographic urmează să difuzeze, începând cu 21 februarie, o miniserie de documentare cu tematica neuroștiinţelor intitulată The God Brain. În cadrul acestui program, este luată din nou în discuţie și analizată legitimitatea teoriilor neuroteologiei.

Una dintre căile prin care oamenii de știinţă au încercat să studieze intersecţia dintre chimia cerebrală și credinţă este monitorizarea creierului în timpul experienţelor religioase. Și cea mai frecvent utilizată metodă de monitorizare în acest sens este tehnologia de scanare, fie că e vorba de CT, de imagistică prin rezonanţă magnetică, fie de EEG. Prin aceste metode, cercetătorii au studiat circulaţia sangvină și activitatea neurală în timp ce diverși subiecţi se roagă, vorbesc despre religie sau experimentează ceva ce ei numesc „interacţiune cu Dumnezeu”.

O concluzie constantă a acestor studii a fost că anumite regiuni ale creierului (hipotalamusul, amigdala și hipocampul) sunt active în timp ce subiecţii sunt implicaţi în activităţi religioase, notează Psychiatric Times. Acestea sunt datele. În privinţa interpretării însă, opiniile diferă categoric. În timp ce unii consideră rezultatele dovezi că spiritualitatea produce schimbări măsurabile în creier, la fel ca depresia, fericirea sau tristeţea, creierul fiind un receptor bine calibrat al tuturor acestor realităţi psihospirituale, alţii consideră că rezultatele știinţifice demonstrează că experienţele religioase sunt cu totul „conţinute” de creier, sunt determinate de chimie.

Iia Delio, o călugăriţă franciscană doctor în farmacologie și teologie istorică, vine însă cu o perspectivă foarte diferită și totodată constructivă. Ea spune că „este tentant să speculăm că există un «modul al lui Dumnezeu» în creier și că acesta este localizat în zona sistemului limbic; cu toate acestea, astfel de speculaţii trebuie tratate cu precauţie. Ceea ce aceste descoperiri arată totuși este că spiritualitatea implică creierul. Pentru prima dată în istoria umană, începem să înţelegem experienţa spirituală nu ca pe ceva separat de fizicul uman, ci mai degrabă indisolubil legat de materia umană; altfel spus, de materia cerebrală. În consecinţă, materia și spiritul nu mai sunt văzute ca fiind în opoziţie, ci sunt interrelaţionate, dacă nu unul și același lucru”, a spus Delio.

Un alt unghi posibil este cel identificat de neurologul Andrew Newberg, care declara pentru Big Think că, privind la studii de tipul celor amintite, observă că „felul în care este asamblat creierul face foarte ușor ca fiinţele umane să aibă experienţe religioase și spirituale” – lucru care ar putea creea o legătură cu studiile care au arătat că, și atunci când nu sunt învăţaţi nimic despre religie, copiii dezvoltă propriile lor noţiuni despre Dumnezeu drept creator.