Al treilea „pirat” din cei patru condamnaţi la închisoare pentru fondarea site-ului Pirate Bay a fost arestat sâmbătă. Peter Sunde (35 de ani) era căutat prin Interpol fiindcă după ce şi-a primit sentinţa de opt luni de închisoare a fugit din ţară.

Fusese condamnat de o instanţă din Suedia în 2012, decizia fiind una definitivă, după ce Curtea Supremă a ţării anunţase că nu le va permite lui Sunde şi partenerilor lui de la Pirate Bay să facă apel. De atunci, Sunde nu a ispăşit nicio zi de condamnare şi se credea că s-ar ascunde în Berlin.

Autorităţile l-au găsit însă tot în Suedia, la o fermă, unde au efectuat un raid. Poliţia mai trebuie încă să îl prindă pe Fredrik Neij, cel de-al patrulea cofondator, despre care se crede că s-ar fi refugiat în Asia. Ceilalţi doi parteneri la site, Gottfrid Svartholm şi Carl Lundstrom, şi-au ispăşit pedepsele.

„Istoria va regreta această farsă”

La momentul la care Sunde a primit sentinţa, el era deja implicat într-un proiect de microdonaţii online, Flattr. Ironic, dacă ne gândim la experienţa antreprenorului, Flattr permite utilizatorilor să trimită bani creatorilor de conţinut, odată cu fiecare like pe care îl oferă.

Unul dintre investitorii care susţin Flattr, Eileen Burbidge, comenta pe marginea arestării lui Sunde că spunând că „istoria se va uita în urmă la reţelele peer-to-peer şi la cele de file sharing şi va evidenţia caracterul de farsă pe care l-a avut lupta industriei creative împotriva dezvoltatorilor şi a furnizorilor de tehnologie care au scris software”. Burbidge e de părere că sentina aplicată fondatorilor Pirate Bay este lipsită de coerenţă etică.

Ea amintea de pildă faptul că alţi pionieri ai sistemelor de file sharing precum fondatorii Napster sau Kazaa sunt văzut astăzi ca nişte eroi. Pirate Bay, spunea ea, este singurul site de file-sharing care a generat urmăriri penale.

În plus, remarca investitoarea, a sancţiona o platformă agnostică (una care facilitează şi partajarea legală şi partajarea ilegal de fişiere) este echivalentul sancţionării furnizorilor de servicii internet sau a companiilor de telefonie, pentru activităţile ilegale pe care clienţii lor le-ar desfăşura pe internet sau prin telefon.

Pe acelaşi principiu au mizat şi avocaţii apărării fondatorilor, care au pledat împotriva sentinţei argumentând că nu poţi amenda poşta pentru conţinutul ilicit al coletelor pe care le livrează.

Piraterie cu misiune

În funcţionarea site-ului Pirate Bay, dorinţa de a nu cenzura conţinutul partajate de utilizatori este sfântă. Aşa se face că pe site pot fi găsite inclusiv filme pentru adulţi, existând o secţiune separată pentru căutarea acestui tip de producţii.

A fost această dorinţă de a oferi utilizatorilor libertate totală şi ceea ce le-a adus necazuri proprietarilor site-ului. Desigur, când intitulezi un site de partajare de fişiere „Pirate Bay”, cu siguranţă trimiterea nu este la Căpitanul Hook din Peter Pan. Sunde şi colegii lui ştiau că existenţa lor îi nemulţumeşte pe cei din industriile creative.

Pe măsură ce site-ul a câştigat popularitate, au început să sosească şi plângerile din partea companiilor. Acestea trimiteau somaţii de înlăturare a conţinutului ilegal, cărora cei de la Pirate Bay le răspundeau creativ, amuzant, însă complet opus dorinţelor lor.

De exemplu, unei companii americane care le-a scris că potrivit legii din Illinois un anumit fişier partajat la ei pe site este distribuit ilegal, Sunde şi colegii i-au răspuns cu o poză cu un urs polar şi mesajul: „noi suntem din Suedia. Problema noastră sunt urşii polari, nu legile din Illinois.”

Mai târziu, compania germană mamut care deţine drepturile pentru numeroase fonturi (între care şi faimosul Helvetica) le-a scris cerându-le 25.000 de euro pentru că au distribuit produsele lor. „Piraţii” au trimis un răspuns în care au inversat totul: au cerut ei companiei 25.000 de euro şi au somat ei compania să nu le mai trimită scrisori. Ba încă, acest e-mail era scris cu toate fonturile care făceau subiectul plângerii iniţiale.

Pentru Sunde, aceste gesturi erau o formă creativă de protest faţă de o industrie vizibil ahtiată după bani. Într-o conferinţă Wired, la care Sunde a participat în 2011, el pleda că argumentul contractualist împotriva pirateriei (acela că traiul în societate presupune conformarea la legile ei) este tratat cu ipocrizie chiar de industrie.

Şi industria trişează

Sunde amintea atunci situaţia în care Danemarca a interzis utilizatorilor danezi accesul la un site rusesc care vindea muzică legal, fiindcă în Rusia preţurile practicate erau mult mai mici decât în ţara nordică şi stricau piaţa. Antreprenorul denunţa ipocrizia acestei măsuri, în condiţiile în care singurul „păcat” al site-ului rusesc era că vindea muzica la preţuri prea mici în raport cu posibilităţile danezilor.

Sunde a explicat că acesta este un efect al globalizării. Şi nu este singurul pe care a încercat să îl combată. În iulie anul trecut, el lansa o aplicaţie mobilă de mesagerie care să nu poată fi supravegheată, după scandalul NSA.

Până şi faptul că site-ul Pirate Bay funcţionează acum, deşi a fost interzis în Suedia, e o dovadă a iregularităţilor legale. Pentru a nu putea fi eliminat de autorităţile suedeze, site-ul a fost înregistrat Republica Seychelles, o ţară insulară din Oceanul Indian, la 1.600 km est de Africa. Iar platforma nu mai este deţinută de un grup de parteneri, ci de o organizaţie.

Cultura Copy

Dincolo de bătălia între industrie şi site-urile de file sharing (uşor de suspectat că ar fi alimentată de interesele financiare ale fiecărei tabere), chestiunea pirateriei online prin copierea fişierelor cu drept de autor se complică odată cu trecerea timpului.

Abordările tradiţionale traduc pirateria ori ca furt (fiindcă răpeşte profitul industriei) ori ca nefiind comparabilă cu furtul (fiindcă multiplicarea nu epuizează produsul). Însă aceste abordări sunt depăşite moral în cultura momentului.

Atitudinea faţă de filesharing trece printr-o transformare sensibilă mai ales la grupele tinere de vârstă (17-26 de ani). Tinerii cresc într-o cultură a abundenţei informaţionale şi consideră de la sine înţeles că au dreptul să aibă acces liber la resursele de informaţie.

Vorbim despre un nou tip de cultură audiovizuală care îşi stabileşte contururile sub ochii noştri, marcată fiind de aşteptările oamenilor de a avea acces nerestricţionat şi de a putea partaja fişierele lor în comunităţi virtuale tot mai mari.

Fondat la finele lui 2003, site-ul Pirate Bay ajunsese să aibă, potrivit Mediafax, circa 35 de milioane de utilizatori. Aceştia partajează, prin intermediul site-ului, fişiere precum filme, muzică, aplicaţii.