În 2010, 388 de persoane deţineau o avere egală cu „averea” celor mai săraci 3,5 miliarde de locuitori ai planetei. În numai cinci ani, în timp ce săracii au continuat să piardă, bogaţii și-au mărit averile atât de mult, încât astăzi doar 62 de persoane deţin o avere egală cu tot ce deţine laolaltă jumătatea săracă a planetei. Acest lucru se întâmplă în secolul accesului la tehnologie și cu viteza specifică acesteia.

La prima vedere, legătura dintre tehnologie și sărăcie nu este evidentă. Însă ea nu doar că există, dar a și început să capete atenţia necesară, atât din partea economiștilor și a oamenilor de știinţă, cât și din partea presei, care începe să contureze contextul unei dezbateri publice.

Cifrele care arată că în cinci ani cei mai săraci 3,5 miliarde de oameni au sărăcit cu 41%, în timp ce primii 62 de bogaţi ai lumii s-au îmbogăţit cu 44%, au fost publicate de organizaţia internaţională care luptă împotriva sărăciei, Oxfam, cu puţin timp înainte de deschiderea Forumului Economic Mondial, de la Davos. Economiști, cercetători, oameni de afaceri, lideri din lumea IT și șefi de state se strâng în fiecare an în Elveţia pentru a dezbate cele mai arzătoare probleme economice ale momentului. Anul acesta, în centrul atenţiei a fost încetinirea economiei mondiale, într-un context marcat de o inflaţie redusă şi de scăderea preţurilor la materii prime, printre care și la petrol. Deși situaţia de pe piaţa petrolieră este complicată, nimeni nu poate nega că tehnologia a fost cea care a dus la perturbarea profundă a sectorului energetic la nivel mondial, permiţând Statelor Unite, care deţin doar 2,6% din rezervele de gaze naturale din lume, să devină cel mai mare producător de ţiţei și gaze naturale din lume, în doar câţiva ani.

Impactul tehnologiei asupra societăţii și economiei începe să devină evident în toate sectoarele. Companii precum Amazon, Ebay și Alibaba au schimbat piaţa de retail, Google și YouTube – lumea publicităţii, Skype, Facebook și Twitter au schimbat felul în care comunicăm, LinkedIn – felul în care se face recrutare, AirBnB – lumea turismului și Uber – sectorul transporturilor, iar acestea sunt doar câteva exemple. Maniera în care au devenit afaceri de succes toate aceste inovaţii este complet nouă pentru economie, dar și pentru societate. Facebook nu produce niciun fel de conţinut, Uber nu deţine nicio mașină, AirBnB nu deţine nicio proprietate, Alibaba nu are inventar. Conform unui raport al Bank of America Merrill Lynch (BofAML), toate aceste afaceri se pot clasifica în trei „ecosisteme de creativitate distructivă” – internetul tuturor lucrurilor, economia de tip sharing și serviciile on-line. Conform analizei, aceste trei „ecosisteme” în primul rând vor reduce barierele de intrare pe piaţă a noilor afaceri până într-acolo încât totul va ţine de imaginaţia antreprenorului și de abilitatea sa de a profita la maximum de ecosistem. În al doilea rând, vor permite companiilor să își îmbunătăţească productivitatea, să introducă servicii și produse noi mai repede ca niciodată și să ajungă astfel la noi clienţi. Și, în al treilea rând, vor elimina diferenţele dintre marile și micile companii, redefinind avantajul competitiv. Mai ușor, mai repede, mai ieftin – iată avantajele pentru consumator.

Pe de altă parte însă, orice consumator este mai întâi un angajat în producţie, iar „creativitatea distructivă” din domeniul tehnologiei ameninţă în primul rând piaţa muncii. Numărul roboţilor industriali a crescut cu 72% în ultimii 10 ani în SUA, în timp ce numărul locurilor de muncă din industria prelucrătoare a scăzut cu 16%. „Numărul locurilor de muncă în industria prelucrătoare americană a scăzut în ultimii 20 de ani și asta nu este doar din cauza globalizării (adică a competiţiei cu China)”, adică a externalizării producţiei americane în China, explică și autorii Erik Brynjolfsson și Andrew McAfee, în cartea The Second Machine Age. De fapt, din 1996, și China a cunoscut o scădere de 25% în acest sector, chiar și în condiţiile în care a primit de muncă suplimentar din partea americanilor. Pe termen lung, automatizarea va afecta mai mult ţările în curs de dezvoltare, care se bazează pe munca ieftină ca unic avantaj competitiv, explică autorii, iar raportul băncii elveţiene UBS le dă dreptate. Unde se vor strânge banii care vin de pe urma tehnologizării? În mâna celor puţini care deţin tehnologia și deţin deja marile averi și cea mai bună educaţie, avertizează cei de la UBS, și nu sunt singurii care exprimă această opinie. „Întotdeauna creativă, întotdeauna distrugătoare, vor fi mulţi câștigători și mulţi perdanţi”, spun cei de la BofAML despre „a doua eră a mașinilor” sau „a patra revoluţie industrială”. Acestea sunt numele pe care le poartă prezentul, iar întrebarea momentului este cât de mult bine va produce în final tehnologia, faţă de cât de mult va distruge.

De la aspirator la Terminator

Este greu să vorbim despre impactul avansului tehnologic când nu credem în el și este greu să credem în el dacă nu avem o predilecţie pentru acest subiect, care nu ajunge de obicei în știrile zilei. Cei care lucrează în domeniu sau care sunt obișnuiţi să citească rubricile „IT/ știinţă/ tehnologie/ robotică” etc. nu sunt surprinși că s-a ajuns la punctul în care să se dezbată probleme care altădată apăreau doar în filme. Există deja roboţi care au învăţat să lucreze în grup și să se păcălească unii pe alţii sau roboţi care au abilitatea de a împărtăși cunoștinţe cu alţi roboţi, chiar dacă nu arată ca în filme și nu li s-a dat o înfăţișare asemănătoare omului. Programe care procesează baze de date extrem de voluminoase deja le-au luat locul secretarelor, al operatorilor call center, al recepţionerilor, al tehnicienilor, în diverse colţuri ale lumii. Detectarea fraudei, o activitate care cere abilitatea de a lua decizii imparţiale și de a detecta tendinţe în date macro, este automatizată în multe domenii de activitate. La fel, algoritmi puternici au început să facă munca anumitor tipuri de avocaţi și a ajutoarelor juridice. În domeniul sănătăţii, diagnosticarea începe să fie și ea computerizată. Spre exemplu, oncologii de la Memorial Sloan-Kettering Cancer Center folosesc un calculator creat de IBM care operează cu informaţii din 600.000 de fișe medicale, din 1,5 milioane de studii clinice și istorice de boli și cu 2 milioane de pagini de text din jurnale medicale, pentru a pune diagnostic și a propune tratamentul cu cea mai mare probabilitate de succes.

Pentru mulţi ani, Erik Brynjolfsson și Andrew McAfee au studiat ce are de oferit tehnologia digitală și credeau că s-au lămurit în ce privește capacităţile, dar mai ales limitările ei. Una dintre lucrările studiate de Brynjolfsson și McAfee a fost și cartea The New Division of Labor, în care autorii Frank Levy și Richard Murmane cercetau ce joburi vor rămâne pentru oameni și care vor trece în era digitală. Șofatul era una dintre cele preconizate să le rămână oamenilor pentru mult timp. „Când un șofer face stânga în trafic este asaltat de un zid de imagini și de zgomote generate de mașini, semafoare, reclame, copaci, poliţie. Folosindu-și cunoștinţele, trebuie să estimeze mărimea și poziţia fiecărui obiect și probabilitatea ca acestea să fie periculoase… calculatoarele nu pot să înlocuiască oamenii în aceste tipuri de joburi”, spuneau cei doi. Când au citit această analiză în 2004, Brynjolfsson și McAfee au considerat-o „profundă, bine calculată, logică, cu concluzii de bun-simţ”. Cu toate acestea, în 2012 peisajul era complet altul, iar Brynjolfsson și McAfee au trebuit să își revizuiască convingerile, după ce au avut ocazia să meargă la bordul unei mașini autonome Google. Experienţa le-a deschis ochii. Pentru multă vreme, diverse progrese tehnologice au fost mai degrabă amuzante sau jenante decât eficiente, dar acum s-a trecut peste un prag. Tehnologia s-a perfecţionat. Mașina Google este doar un exemplu și i-a convins pe cei doi că nu este vorba despre o anomalie, ci despre un element care face parte dintr-un tipar mare și fascinant. Ceea ce i-a pus totuși pe gânduri a fost timpul foarte scurt în care un tip de job a trecut de pe lista celor „rezervate” oamenilor pe lista celor care pot fi preluate de mașini.

Tehnologia împarte lumea în tauri și urși

Atunci când vine vorba despre impactul dezvoltării tehnologiei, există cel puţin două mari curente de gândire în mediul academic și de afaceri. Nume precum Robert Gordon (economist) și Peter Thiel (antreprenor, cofondator PayPal) susţin „modelul urs” (așa cum îl denumesc cei de la BofAML). Aceștia susţin că marile avansuri tehnologice care au dus la creșterea producţiei, dar și a veniturilor, au avut loc în ultimele două secole, iar prin comparaţie cu descoperirile de atunci în transporturi, energie și telecomunicaţii, era calculatoarelor nu este nici pe departe așa de transformatoare pe cât s-a presupus că va fi. Raportul BofAML dă ca exemplu un citat din Peter Thiel: „Am vrut mașini zburătoare și ne-am ales cu 140 de caractere”, cu referire la invenţia Twitter. Cei care susţin modelul urs cred că zilele bune au rămas în spate și că tehnologia de astăzi este mai degrabă distrugătoare pentru economie decât creativă și că ar putea duce într-adevăr la șomaj în masă.

„Modelul taur” este susţinut de cei care privesc mai degrabă la distanţa dintre apariţia unei inovaţii și momentul în care aplicarea generală a respectivei tehnologii ajunge să îmbunătăţească viaţa, prin creșterea productivităţii și a economiei. Spre exemplu, între apariţia electricităţii, în anii 1880, și înregistrarea unor creșteri statistice clare în producţie au trecut câteva zeci de ani. Rezultatele însă nu pot fi negate, iar economistul Chad Syverson arată în lucrarea Will History Repeat Itself că astăzi creșterea productivităţii pe baza inovaţiilor tehnologice urmează același ritm ca în cazul electricităţii. Erik Brynjolfsson și Andrew McAfee sunt și ei adepţii acestui model, însă cu o doză în plus de curaj. Cei doi susţin că economia globală este pe muchia unei creșteri dramatice de pe urma avansului în domeniul IT și inteligenţă artificială, comunicare în reţea și digitalizare. Acest model este mai optimist decât primul, în sensul că vede îmbunătăţiri semnificative în calitatea vieţii chiar și pentru persoanele din păturile sociale de jos. Problema înlocuirii oamenilor de către roboţi sau algoritmi la locul de muncă însă tot nu este rezolvată.

În final, niciunul dintre modele nu poate ocoli sau rezolva problema șomajului generat de tehnologizare, ci poate doar să fie mai pesimist sau mai optimist în previziuni. Astfel compania internaţională de consultanţă și management Boston Consulting Group prevede că, până în 2025, în SUA, 25% dintre locurile de muncă ce presupun manufactură vor fi preluate de mașini, adică o creștere cu 15% faţă de prezent. Cercetătorii de la Universitatea Oxford Carl Frey și Michael Osborne, în schimb, estimează că 47% din numărul total de locuri de muncă din Statele Unite riscă să fie automatizate în următoarele două decenii. Diferenţa evidentă dintre cele două estimări, cuplată cu faptul că SUA, care atrage cele mai multe investiţii în dezvoltarea tehnologiei din lume, are o rată de șomaj de doar 5%, atrage mai degrabă atenţia asupra nivelului de incertitudine pe acest subiect și ridică întrebări pentru ambele modele.

Forma lucrurilor care va să vie

Frica de ce va aduce o revoluţie industrială nu este nicidecum nouă, iar impactul invenţiilor tehnologice asupra pieţei muncii din ultimii 200 de ani este temeinic studiat. Economiștii au înţeles că o invenţie care îi înlocuiește pe muncitori cu mașini va avea efecte asupra tuturor produselor și a pieţei muncii. O creștere a eficienţei de producţie reduce costul unui produs și duce la creșterea venitului real și, astfel, la creșterea cererii pentru alte produse, deci efectul distructiv este cuplat cu unul de capitalizare, care, istoric vorbind, a fost predominant. Ideea că progresul tehnologic a creat și va crea mai multe locuri de muncă decât a distrus sau va distruge a dominat disciplina economiei și este în continuare îmbrăţișată de majoritatea economiștilor, având în vedere că 200 de ani de istorie indică perioade de recesiune, nu de șomaj structural. „Trecerea de la agricultură la manufactură și de la manufactură la servicii nu a cauzat șomaj în masă, așa cum s-a preconizat de fiecare dată, ci, pe măsură ce locurile de muncă au fost înlocuite de tehnologie, altele, de multe ori neanticipate, le-au luat locul. Ceea ce nu a fost ideal pentru muncitorii care nu au putut să facă tranziţia, dar nici nu a dus la o creștere masivă a șomajului. Același lucru va fi valabil și pentru următoarea tranziţie”, cred cei de la BofAML.

Cu toate acestea, ceva este diferit acum, atrag atenţia Brynjolfsson și McAfee, respectiv Frey și Osborne. În 1930, economistul John Maynard Keynes a scris despre pericolul „șomajului tehnologic” în eseul Posibilităţi economice pentru nepoţii noștri, adică șomaj cauzat de faptul că descoperirea a noi căi de economisire a muncii depășește ritmul în care se găsesc noi foloase pentru muncă. Timpul nu i-a dat dreptate, până recent. Brynjolfsson și McAfee spun că ultimii 15 ani par să indice că s-a produs o decuplare – producţia a crescut și șomajul odată cu ea. „Ar trebui să credem ultimii 200 de ani sau pe ultimii 15? Nu putem ști sigur, dar credem că vor avea loc și mai multe perturbări”, spun ei.

Cei patru autori atrag atenţia asupra posibilităţii de a ne trezi neputincioși să mai ţinem pasul cu progresul tehnologic. Singurul motiv pentru care munca umană a ieșit câștigătoare în toate aceste revoluţii industriale este capacitatea noastră de a adopta noi abilităţi prin educaţie, însă tehnologia trece din ce în ce mai mult graniţa de la domeniile tehnice la cele cognitive. Date din 2013 arată că în ultimul deceniu muncitorii înalt calificaţi s-au mutat în jos pe scara ocupaţională, împingându-i pe cei mai slab calificaţi mai jos sau chiar în afara câmpului muncii. Lucrul acesta i-a făcut pe cercetători să se întrebe ce capacitate are omul să bată mașina într-o cursă contracronometru în domeniul educaţiei. Atunci când tehnologia elimină un tip de loc de muncă sau o întreagă categorie de abilităţi, muncitorii trebuie să dobândească noi atribute, lucru care cere timp. În viziunea optimistă, aceasta este o problemă temporară, în final economia găsind un nou echilibru și șomajul revenind la cote obișnuite pe măsură ce antreprenorii inventează noi afaceri. Dar inventarea unei afaceri profitabile nu a fost niciodată mai dificilă decât în contextul actual, în care media de viaţă a unei companii a scăzut de la 60 la 18 ani. Klaus Schwab scrie în cartea sa, intitulată The Fourth Industrial Revolution, că practic afacerile sunt condamnate la inovare constantă, dacă vor să supravieţuiască. Dar dacă procesul de actualizare ia un deceniu și până atunci tehnologia s-a schimbat din nou?

Ar mai fi de răspuns la o întrebare. Cât de mult poate prelua o mașină din ce face un om? Acest răspuns depinde doar de abilitatea unui programator de a transforma probleme complicate în unele simple. „Extinderea computerizării locurilor de muncă va fi determinată de avansul tehnologic ce permite o specificitate adecvată problemelor”, explică Frey și Osborne. Deocamdată, calculatoarele sunt încă mașini de generat răspunsuri (din ce în ce mai complexe), nu de a pune noi întrebări interesante. Oamenii care sunt buni la creat idei vor continua să aibă un avantaj competitiv pentru ceva timp de acum încolo. După cum spunea scriitorul și filosoful american Elbert Hubbarb, „o mașinărie poate face treaba a 50 de oameni obișnuiţi. Nicio mașinărie nu poate face munca unui om extraordinar”, citează Brynjolfsson și McAfee.

Suntem cine suntem

În 1589, William Lee a inventat maşina de tricotat pentru producerea de ciorapi de mătase şi de lână, sperând că aceasta îi va ajuta pe cei care lucrau de mână ore întregi. Căutând să obţină patentul, a călătorit la Londra, unde şi-a arătat invenţia reginei Elisabeta I. Spre dezamăgirea lui, regina a fost mai preocupată de impactul pe care invenţia avea să îl aibă asupra pieţei muncii și a refuzat să îi acorde patentul, spunând: „Tu ţintești sus, maestre Lee. Dar gândește-te ce ar însemna invenţia pentru săracii mei supuși. Îi va aduce la ruină, privându-i de un loc de muncă și făcându-i cerșetori,” citează Frey și Osborne. Lee, convins de utilitatea maşinii lui, s-a mutat în Franţa, unde invenţia lui a fost bine primită. Regele francez i-a acordat un brevet pentru maşina de tricotat, iar în februarie 1612 Lee a semnat un contract de furnizare de maşini de tricotat, prin care se angaja, de asemenea, să aducă muncitori englezi şi să instruiască ucenici francezi. La Rouen avea să fie înfiinţată o fabrică pentru producerea maşinilor de tricotat. Fratele lui a lucrat împreună cu el în Franţa şi, după moartea lui, s-a întors la Londra, unde a înfiinţat o fabrică de ciorapi pentru cei înstăriţi, utilizând maşinile de tricotat ale lui William Lee.

Frey și Osborne se folosesc de acest exemplu pentru a arăta că limitele dezvoltării economice nu stau în lipsa ideilor inventive, ci în interesele economice și sociale care promovează o anumită percepţie despre tehnologie. Cu alte cuvinte, balanţa dintre conservarea locurilor de muncă și progresul tehnologic reflectă balanţa puterii în societate și felul în care se distribuie veniturile din progresul tehnologic.2 „Tehnologiile de astăzi îi favorizează pe cei cu abilităţi superioare, cresc veniturile deţinătorilor de capital, în detrimentul deţinătorilor de muncă, și cresc avantajele celor care sunt deja vedete. Toate aceste lucruri măresc distanţa dintre cei care au un loc de muncă și cei care nu au, dintre cei educaţi și cei care nu sunt educaţi, dintre superstaruri și restul lumii. Pentru noi e clar din tot ce am analizat că, în cazul în care lucrurile decurg după cum ne așteptăm, tehnologiile de viitor tind să crească atât economia, cât și inechitatea”, concluzionează Brynjolfsson și McAfee.

Se pare că nu am trăit niciodată într-un timp în care potenţialul pentru bine să fie atât de mare. A patra revoluţie industrială nu înseamnă doar o eră diferită, ci una mai bună, în care ar trebui să crească varietatea și volumul consumului, ceea ce nu înseamnă doar calorii și benzină. De asemenea consumăm informaţii din cărţi și de la prieteni, distracţie de la superstaruri, expertiză de la profesori și doctori și o mulţime de alte lucruri care nu sunt făcute din atomi. Tehnologia ne poate aduce mai multă libertate și putere de alegere, poate crea noi oportunităţi pentru dezvoltare economică, socială și personală. În același timp, nu am trăit niciodată într-un timp în care potenţialul pentru rău să fie atât de mare. Intrăm într-o eră care poate duce la marginalizarea unor grupuri, poate exacerba inechitatea, poate crea noi riscuri pentru securitatea naţională și siguranţa personală și poate submina relaţiile personale.

Unele dintre cele mai importante personalităţi din domeniul știinţific și tehnologic, precum Stephen Hawking, Elon Musk, Bill Gates sau economistul și inginerul german Klaus Schwab, avertizează cu privire la subminarea dezvoltării rapide și necontrolate a tehnologiei. A patra revoluţie industrială poate însemna automatizare militară ieftină și deci ușor de obţinut, control asupra populaţiei prin metode avansate de supraveghere și chiar și „robotizarea umanităţii”, prin biotehnologie, design genetic, înlocuire de organe, extracţia memoriei etc. Aceasta ar putea fi un catalizator pentru o renaștere culturală, o civilizaţie cu adevărat globalizată, care să „ridice umanitatea la un nivel de conștiinţă colectivă și morală, bazată pe sentimentul unui destin împărtășit”, spune Schwab, un destin care să ne ridice din postura unei fiinţe create la una de creator. Trebuie să regândim ideile despre economie și dezvoltare socială, ce valoare acordăm creaţiei, intimităţii și identităţii individuale, spune economistul. Trebuie să ne preocupe de acum, atât individual, cât și colectiv, problemele morale și etice care se nasc odată cu eforturile de prelungire și îmbunătăţire a vieţii umane. „Deciziile pe care le luăm în fiecare zi din postura de cetăţeni, de consumatori și de investitori ghidează progresul tehnologic. Cu cât ne gândim mai mult la acele decizii și ne examinăm pe noi și modele sociale de care depindem, cu atât ne creștem șansele de a modela revoluţia într-un fel care să atingă obiectivele comune și să ne susţină valorile”, propune Schwab.

Fizicianul și matematicianul Freeman Dyson este de părere că tehnologia este un dar de la Dumnezeu. „După darul vieţii, este probabil cel mai mare dintre darurile lui Dumnezeu. Este mama civilizaţiilor, a artelor și a știinţei.”5 Însă, cu acest dar în mână, omul pare mai degrabă să se fi transformat în dr. Frankenstein, a cărui ambiţie de a descoperi a fost mai mare decât dezastrul pe care l-a adus asupra sa, a creaţiei sale și a societăţii. „Cu cât sunt mai complexe motivele noastre și mai complicate uneltele cu care lucrăm, cu atât părem mai atrași să reproducem ceea ce ne distinge de restul creaţiei – raţiunea. (…) Dacă inteligenţa artificială este o posibilitate, atunci și Frankenstein rămâne o posibilitate”, conchidea autorul Michael LaChat încă din 1986.