NASA a mai descoperit 2 planete identice cu Terra

374

Specialiştii NASA au identificat prin intermediul telescopului Kepler primele planete de mărimea Terrei situate în afara sistemului nostru solar. Kepler-20e şi Kepler-20f sunt cele mai mici exoplanete descoperite până acum, care orbitează în jurul unei stele asemănătoare Soarelui.

„Această descoperire demonstrează pentru prima dată faptul că planete de mărimea Terrei există şi în jurul altor stele, iar noi am fost capabili să le descoperim", a declarat Francois Fressin, de la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics din Cambridge, Massachusetts.

Oamenii de ştiinţă nu ştiu cum anume au evoluat sistemele planetare, însă nu cred că planetele s-au format în locaţiile lor actuale. Aceştia susţin că planetele s-au format mai departe de stelele de care aparţin, iar apoi au migrat în interiorul sistemelor, cel mai probabil prin interacţiunea cu discul de materie din care provin.

„În jocul cosmic «de-a v-aţi ascunselea», găsirea planetelor cu dimensiuni şi temperaturi ideale se pare că este o chestiune de timp", a precizat Natalie Batalha, profesor de astronomie şi fizică la Universitatea de stat San José.

Sursa: Mediafax

Niciun articol afișat