Prima mare cercetare referitoare la relaţia dintre oamenii de ştiinţă şi religie a fost publicată recent în Texas, la Rice University, şi urmăreşte să lămurească una dintre marile întrebări care îi frământă în primul rând pe cei interesaţi de această dilemă: toţi cei care activează în câmpul ştiinţelor exacte sunt atei?

Cercetătorii au colectat informaţii de la aproape 10000 de respondenţi provenind din Franţa, India, Italia, Hong Kong, Turcia, Taiwan, Marea Britanie şi SUA, reușind, astfel, să concretizeze cel mai amplu studiu realizat vreodată referitor la relaţia dintre credinţă şi ştiinţă. Concluziile  constau în surprize care sugerează faptul că multe dintre opiniile sau convingerile colective sunt rezultatul unor afirmaţii neverificate, nevalidate experimental sau, în cel mai bun caz, al unor mituri construite în timp.

Balansul oamenilor de știinţă

Cât de justificată este presupunerea unui posibil conflict între cele două arii de interes? Elaine Howard Ecklund, coordonatoarea studiului, descrie această controversă mai degrabă drept un „război al cuvintelor, alimentat de cercetători, oameni religioşi şi de persoane aflate între cele două tabere”, iar rezultatele cercetării au contrazis ateismul universal al oamenilor de ştiinţă. De exemplu, „peste jumătate dintre cercetătorii din India, Italia, Taiwan şi Turcia se autodescriu ca fiind religioşi”, relatează site-ul Universităţii Rice.

Mai precis, cercetătorii au constatat că doar o minoritate a oamenilor de ştiinţă din fiecare regiune analizată consideră ca reală existenţa unui astfel de conflict. În Marea Britanie, de pildă (una dintre cele mai secularizate ţări studiate), doar 32% dintre oamenii de ştiinţă au caracterizat raportul dintre religie şi ştiinţă ca fiind de natură conflictuală (în SUA au fost 29%). Un caz mai special este situaţia din Hong Kong, unde se înregistrează de două ori mai mulţi atei convinşi la nivelul populaţiei (55%) decât în rândul comunităţii ştiinţifice din regiune.

Având în vedere aceste date statistice, se poate trage concluzia că majoritatea oamenilor de știinţă ar fi religioși. Tootuși, este necesară introducerea unei nuanţe. Studiul a dovedit că cercetătorii tind să fie, în general, mai puţin religioşi decât segmentul majoritar al populaţiei. Cu alte cuvinte, oamenii de știinţă sunt ceva mai religioși decât ateii, dar nu la fel de religioși precum cei care frecventează în mod obișnuit locurile de cult. Ar putea fi plasaţi într-o zonă intermediară, una care nu îi face nici prea „bisericoși”, dar nici militanţi antireligioși.

Nu totul este precum pare

Chiar și în aceste condiţii, ce anume i-ar determina pe oamenii de știinţă să rămână, totuși, atașaţi de valorile religioase, contrar miturilor care s-au conturat în jurul lor? Pot fi invocate mai multe motive. Pentru mulţi dintre cei chestionaţi, religia este importantă prin faptul că poate reglementa unele practici asociate unei anumite „zone gri” a moralei. Pentru alţii, chiar atei fiind, nu este o problemă să rămână conectaţi la o atmosferă religioasă. Acest fapt este posibil fiindcă există variaţie în cadrul ateismului . „Nu am nicio problemă cu participarea la serviciul religios pentru că, de cele mai multe ori, este o manifestare culturală”, a susţinut un cercetător în domeniul fizicii care a adăugat că deseori a luat parte la slujbe pentru că fiica sa cânta în corul bisericii. „Te simţi de parcă ai admira o altă parte a culturii tale, cu toate că nu am nicio credinţă personală din punct de vedere religios. Nu mă îngrijorează deloc faptul că religia încă există undeva în lume”, a spus acesta.

Pot fi aduse în discuţie și motive care derivă din gradul mai mare de toleranţă al oamenilor de știinţă faţă de fenomenul religios. Studiul cercetătorilor de la Universitatea Rice atestă multe nuanţe în ceea ce priveşte percepţia oamenilor de ştiinţă asupra religiei, majoritatea dintre ei dovedindu-se toleranţi faţă de practicile, tradiţiile şi convingerile religioase ale celor din jur. „Dezbaterile pe teme religioase sunt destul de frecvente aici, mai ales pentru că toată lumea vorbeşte despre templul la care merge, despre biserica la care participă la slujbe. Deci, practic, nu este o problemă pe care să o ascundem. Pur şi simplu discutăm despre subiect. Asta pentru că în Taiwan convieţuiesc oameni de religii diferite”, a răspuns un profesor de biologie taiwanez.

Având în vedere situaţiile conflictuale prezente (din care nu lipsește uneori și miza religioasă), atitudinea de toleranţă invocată în dreptul oamenilor de știinţă pare să facă notă discordantă cu ceea ce oferă adeseori mediul religios. O opinie destul de vehiculată (oarecum validată de istorie) este faptul că controversele religioase au stat la originea multor conflicte, soldate cu băi de sânge. Prin contrast, cei care se mișcă într-un spaţiu neutru (nici religios, nici ateu) au o doză de toleranţă crescută. Este destul de ușor de înţeles acest aparent contrast. Pe mulţi oameni religioși, dogmatismul îi împinge spre vehemenţă, chiar agresivitate. În schimb, relativismul cultivat în societatea postmodernă (o sursă importantă pentru toleranţă) face casă mai bună cu anumite convingeri ale oamenilor de știinţă decât cu cele ale persoanelor care cred în ideea de adevăr absolut.

Invazie de secrete

„Ştiinţa este un efort la nivel global, iar atât timp cât ştiinţa se desfăşoară la nivel mondial, trebuie să recunoaştem că linia de demarcaţie dintre ştiinţă şi religie este mult mai permeabilă decât consideră majoritatea oamenilor”, a conchis Ecklund. Și atunci, de unde derivă percepţiile antagonice? Dacă savanţii din ţările studiate sunt prieteni buni și cu religia (chiar și cu nuanţele aferente), cum se explică percepţia nu foarte prietenoasă a mediului religios faţă de oamenii de știinţă? Elaine Howard Ecklund publica, în urmă cu cinci ani, un articol în Huffington Post care anunţa  că aproximativ o cincime dintre oamenii de știinţă se consideră „atei spirituali” (în sensul că, deși nu cred într-o divinitate, au o spiritualitate angajată, una care îi motivează să trăiască cu sens). Deci se atesta încă de atunci o anumită conexiune a spaţiului știinţific cu valorile spirituale (chiar dacă interpretate într-un sens subiectiv). Ar fi destul de simplu de dedus că dificultatea majoră pentru oamenii de știinţă cu anumite înclinaţii spirituale se concretizează în faptul că oamenii de știinţă trebuie să trăiască o viaţă dublă, „secretă”, nesimţindu-se confortabil nici în mediul știinţific, nici în cel religios. De ce? Totul se rezumă la maniera în care sunt decriptate datele.

Încercând să explice percepţia negativă de care se „bucură” știinţa în mediul religios, Ecklund introducea ideea de „spiritualitate secretă”. Este o expresie prin care cercetătoarea americană încerca să acrediteze ideea că oamenii de știinţă sunt reticenţi în a aborda deschis subiecte religioase cu colegii lor. Există temerea că ar fi pusă la îndoială validitatea operei lor știinţifice. Nici în tabăra cealaltă lucrurile nu stau cu mult mai bine. În cadrul comunităţilor religioase, oamenii de știinţă sunt nevoiţi să practice așa-numita „știinţă secretă”, în sensul că ezită să își prezinte ideile știinţifice pentru a nu fi etichetaţi ca fiind prea nereligioși. Se poate concluziona astfel că cele două sfere de interes sunt incompatibile mai degrabă la nivel de percepţii. Aceasta nu face decât să evidenţieze faptul că atât religia, cât și știinţa sunt percepute ca un fel de paria. Doar taberele sunt opuse, atitudinea este similară.