Ştiri din categoria
Speranțe pentru pacienții în stare vegetativă
Un tânăr de 29 de ani aflat, timp de cinci ani, în „stare vegetativă” (treaz, dar lipsit de conștiență asupra a ceea ce se întâmplă cu el sau în jurul lui), în urma unui accident auto, a reușit să comunice cu medicii săi, prin intermediul impulsurilor cerebrale.
Mai exact, neurologii care i-au scanat creierul, au observat că imagistica pentru rezonanța magnetică funcțională (fMRI) arată existența activității cerebrale în zonele asociate răspunsurilor „da” și „nu”. Medicii au observat că zona creierului responsabilă pentru orientarea spațială s-a activat, atunci când pacientului i-a fost sugerat să se imagineze jucând tenis, sau făcând un tur al casei sale, așa că au continuat cercetarea. Ei i-au adresat tânărului diverse întrebări și i-au indicat ca atunci când ar vrea să răspundă ”da” să se gândească la tenis, iar când ar vrea să spună ”nu” să se gândească la turul casei.
După multiple întrebări de verificare, reacțiile neuronale ale pacientului au indicat că acesta confirmă sau infirmă cu acuratețe informații privind viața lui de dinainte de accidentul care l-a lăsat în starea de inconștiență.
Neurologul Adrian M. Owen, conducătorul grupului de medici britanici și belgieni care au participat la cercetare, a amintit de asemenea un caz similar, de care s-a ocupat în anul 2006. O femeie fusese diagnosticată ca fiind în stare de inconștiență dar, la nivelul creierului, prezenta aceleași reacții ca ale unui om conștient, atunci când medicii i/au sugerat să își imagineze că face diverse activități.
Owen a atras atenția asupra importanței acestei descoperiri, în condițiile în care ”aceștia sunt pacienți total incapabili să gestioneze orice funcție a corpului lor - fie că e vorba de a clipi, sau a ridica o sprânceană - deși sunt complet conștienți. Este chiar tulburător să realizăm acest lucru.”
Aceste descoperiri nu sunt singulare. Cercetarea, care a fost făcută publică de New England Journal of Medicine, a presupus studierea a 54 de pacieni diagnosticați cu „stare vegetativă” sau „conștiență minimă”. Dintre aceștia cinci au trecut cu brio testul întrebărilor cu „da” și „nu”. Deși cercetătorii spun că studiile lor sunt abia la început, această descoperire ridică noi dileme cu privire la modul în care ar trebui diagnosticați și tratați pacienții cu leziuni la nivelul creierului.
Joseph Fins, directorul departamentului de etică medicală a Colegiului Medical Weill Cornell - care desfășoară o cercetare pe aceeași temă - aduce în discuție încărcătura posibilelor consecințe ale comunicării cu pacienții alfați în stare vegetativă. „Ar putea un pacient să își explice adecvat răspunsul atunci când este întrebat «Vrei să mori?»? Dacă spune «da» ce înseamnă acest lucru? Nu vom putea fi capabili să distingem între diversele nuanțe ale răspunsului: dacă este «da», dar înseamnă «poate» sau «oarecum» Trebuie să fim extrem de atenți”, a declarat Fins.
Proiecte ST
Concert de Paște
Revista Semnele timpului și Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale organizează Concertul Extraordinar de Paște „Iisus trăiește!”, susținut de corul AMiCUS, Orchestra de cameră Pro Nobile și solista Gabriela Pepelea.
Mai multe informații în secțiunea „Proiecte”.
Aprinde o lumină
În perioada 1 ian - 31 mar, revista Semnele timpului organizează această campanie pentru tipărirea unei cărţi creştine în limbaj Braille.
Ajută-ne să aprindem o lumină!
E bine acasă
În perioada 1 dec - 1 ian, revista Semnele timpului a organizat o campanie pentru a veni în întâmpinarea familiilor cu probleme.
Proiectul continuă şi după Sărbători.
Congresul naţional al bloggerilor creştini
În iunie, revista Semnele timpului organizează acest eveniment pentru a veni în sprijinul formatorilor de opinie pe teme creştine.
Religia este o stare de normalitate, deci poate fi şi subiect de blog.





Diavolul şi Satana, soţ şi soţie?
Dulce capitalism sau “Noi muncim, noi nu gândim!”
Hai că v-am păcălit (din nou)
Ce este un „concert de Sf. Ilie”

Comentarii
sara | 17 martie 2010 17:50
tecnica a realizat multe prezidii auzili pt.acesti pacienti pt. a putea proroga viata lor vegetativa .insa de ce acest acanimento terapeutic,mai bine morire di morte naturale.stiu bine ce inseamna aceste lucruri depind in totul de un personale bine calificat pt.a putea gesti aceste persoane nu este deloc usor 1.pt.ei insisi 2 pt.cei care ii asista.cu metoadele care se folosesc pt.a mentine in viata cu orice pret aceste persoane gracer nu a facut nimica bun medicina decit sa mearga contra legii mortii naturale e trist foarte trist multumesc pt.posibilitatea de a putea exprimere parerea mea desi multi poate nu condivid acest mesaj al meu. ciao sara
andreeea22 |
cred k moartea ar fi o usurare pt el ,odata ce isi aduce aminte de trecut...e foarte greu pt ei k nu se pot exprima..e tragic
Adaugă un comentariu
Semnele timpului îşi rezervă dreptul de a edita sau şterge comentariile care nu
respectă drepturile celorlalţi participanţi la dialog sau bunul simţ.