Etichetă: celebritati

De ce ne plac atât de mult „picanteriile” din tabloide

Cu toate că sunt aspru criticate pentru lipsă de caracter, etică și chiar încălcare a dreptului la viaţă privată, revistele de cancan și site-urile cu știri, scandaluri și bârfe din viaţa vedetelor continuă să existe, sunt intens citite și au o mare priză la public. Nu ne putem abţine să nu tragem cu ochiul în...

World Cup: vedete al căror antrenor este Dumnezeu

Privită dinspre spaţiul românesc, încercarea de a stabili posibile legături între fotbal și valorile creștine ar fi luată ca o glumă. Și totuși… Campionatul Mondial 2014 aduce în prim-plan jucători a căror experienţă creștină trece dincolo de formalismul care caracterizează creștinismul contemporan. Unii dintre ei sunt chiar jucători celebri.

Zece celebrităţi care L-au descoperit pe Dumnezeu

Lumea showbiz-ului este una care nu beneficiază de o reputaţie prea bună şi este asociată adeseori cu decăderea religioasă. O lume lipsită de principii, a exceselor de tot felul şi a compromisurilor, căreia câteva celebrităţi i-au supravieţuit şi, chiar mai mult, în care au reuşit să Îl descopere pe Dumnezeu.

Suntem obsedaţi de celebrităţile creștine?

Una dintre cele mai îndrăgite cântereţe ale Statelor Unite, Carrie Underwood, a stârnit o întreagă dezbatere printre fani atunci când a anunţat că susţine căsătoriile homosexuale. Asta datorită faptului că de la început s-a declarat în mod public o persoană credincioasă, vorbind deshis despre credinţa ei în Dumnezeu și cântând despre asta în melodii precum...

Idolatria în secolul XXI. De ce ne închinăm la celebrităţi?

Oscarurile au fost date, mulţumirile au fost adresate, cronicile au curs. Un lucru însă continuă la aceeași intensitate ca și înainte de celebrarea Premiilor Academiei Americane de Film: fascinaţia publicului pentru celebrităţi.