Speranţă pentru imigranţi

4

De multe ori în viaţă este foarte uşor să luăm o poziţie de o parte sau de cealaltă a unei dispute, fără să stăm să analizăm sau să ne punem în situaţia celorlalţi. Problema imigranţilor cu care se confruntă Europa la momentul de faţă a atras o opoziţie din partea multor persoane. La fel de mulţi au fost însă şi cei care s-au solidarizat, care au ajutat cu ce au putut şi care nu au rămas nepăsători faţă de tragedia refugiaţilor.

Acest videoclip este realizat de ADRA (Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor), o organizaţie creştină care trimite voluntari pentru a ajuta în punctele critice. Mihai este unul dintre aceştia, iar mesajul lui este urmarea unor momente cutremurătoare la care a fost martor. Pentru că s-a confruntat cu temerile referitoare la terorişti pe care unii creştini le consideră suficiente pentru a le intezice refugiaţilor venirea în Europa, în mesajul videoclipului este cuprinsă şi perspectiva biblică asupra situaţiei tragice în care milioane de oameni se află.

DISTRIBUIE: