Balul absolvenţilor este ocazia liceenilor de a încheia spectaculos patru ani, de obicei tumultuoși, de adolescenţă și de a păși, unii mai încrezători, alţii mai timizi, spre viaţa de adult. Fetele visează să strălucească în rochiile extravagante pe care și le pregătesc cu luni bune înainte, iar băieţii își exersează carisma pentru a cuceri frumoasa balului.

Tradiţia banchetului e un amestec de emoţii precipitate și lux demonstrativ care se regăsește în toate culturile occidentale, dar și în cele care imită culturile occidentale. Tocmai de aceea este ușor să ieși în evidenţă atunci când alegi mersul în contratimp și, de exemplu, nu te duci la bal.

Așa a făcut Ashley Young, o liceeană americancă de origine asiatică. Tânăra a decis ca, anul acesta, în loc să participe la tradiţionalul bal de absolvire, să cheltuiască banii pe care i-ar fi dat pe pregătiri pentru a cumpăra haine, alimente și produse de igienă pe care să le ofere oamenilor fără adăpost din Chicago. Așa că și-a împărţit banii de bal și a umplut 21 de cutii, pe care le-a distribuit apoi prin oraș.

A înregistrat totul într-un clip video și l-a uploadat pe internet, pentru a-i inspira și pe alţii. Tânăra pare să fi fost destul de des în poziţia de a-și inspira colegii. A fost invitată să ţină discursul de absolvire în cadrul liceului ei, Hinsdale South, și cu puţin timp în urmă a fost desemnată Jurnalistul Anului în Illinois, pentru un eseu autoanalitic.

Foto: captură YouTube

 

DISTRIBUIE: