Glasul muncitorilor din fabricile de textile din lumea a treia nu se aude până în magazinele în care ajung hainele la care ei trudesc, de dimineaţa până seara, în condiţii inumane. Asta până acum, când li s-a oferit ocazia să își spună povestea cel puţin tristă, într-un mod cât se poate de inedit.

Din simple surse de informare cu privire la modul de spălare și ţara unde au fost fabricate, etichetele hainelor au devenit vocea care spune povestea suferinţei muncitorilor din fabricile de textile. Îndrăzneaţa mișcare face parte dintr-o campanie cu puternic impact emoţional, pusă la cale de organizaţia non-profit Canada Fair Trade Network, care sprijină comerţul echitabil în Canada, și agenţia de publicitate Rethink.

Iniţiativa a pornit de la un motiv pe cât de simplu, pe atât de important, „pentru că etichetele nu spun întreaga poveste”, iar cumpărătorii ajung rar sau poate niciodată să cunoască suferinţele pe care le îndură cei care le confecţionează îmbrăcămintea. Și chiar dacă aceste haine deosebite nu pot fi găsite fizic în magazine, poveștile pe care le spun sunt adevărate, iar prin intermediul campaniei acestea au făcut înconjurul lumii.

„100% bumbac. Confecţionat în Sierra Leone de Tejan. Prima oară când a tușit cu sânge, a făcut-o pentru familia lui. Nu își putea permite un tratament medical, iar el nu putea risca să își piardă locul de muncă de mult timp, pe o plantaţie de bumbac. Când a suferit o criză într-o zi, problema nu mai putea fi ignorată. Diagnosticul a fost otrăvire cu pesticide. Lipsa unui echipament de protecţie adecvat l-a îmbolnăvit de leucemie la vârsta de 34 de ani. Și are două fiice. Una dintre ele începe munca în fabrică anul viitor. Eticheta nu spune întreaga poveste”, este mesajul ce a fost inscripţionat pe una dintre bluzele realizate în cadrul campaniei.

Pe o altă etichetă este relatată povestea lui Behnly, care are numai nouă ani. „El se se trezește la 5 dimineaţa în fiecare zi, pentru a merge la fabrica de îmbrăcăminte unde lucrează. Va fi întuneric atunci când va ajunge, dar și atunci când va pleca. Se îmbracă subţire pentru că temperatura camerei unde lucrează atinge 30 de grade. Praful din cameră îi umple nasul și gura. Va face mai puţin de un dolar, într-o zi petrecută sufocându-se lent. O mască ar costa compania 10 cenţi. Eticheta nu spune întreaga poveste”.

Din păcate, măsurile luate până în prezent de companii, pentru siguranţa muncitorilor și pentru îmbunătăţirea actualelor condiţii inumane în care se muncește în fabricile de textile, s-au dovedit a fi ineficiente. „Companiile sunt de acord să facă modificări, dar aceste schimbări nu sunt suficient de mari. Așa că această campanie este centrată pe aducerea înapoi în prim-plan a problemei și împingerea companiilor spre acţiune”, a declarat Sean McHugh, directorul executiv al Canadian Fair Trade Network, citat de Fast CoExist.

Rememorând tragediile recente din astfel de fabrici de textile, drama muncitorilor devine imposibil de ignorat, atât de companii, cât și de cumpărători. Cu doar doi ani în urmă, în Bangladesh mureau 1.100 de persoane, iar alte câteva sute erau rănite după ce o clădire de opt etaje ce adăpostea cinci fabrici de textile s-a prăbușit. Spre finalul lui 2012, un alt incident asemănător făcea înconjurul lumii. Un incendiu izbucnit într-o clădire a firmei Tazreen Fashions a omorât 112 muncitori.

„Răsplata” pe care o primesc cei care sunt forţaţi de sărăcie și neajunsuri să lucreze în astfel de uzine este infimă, comparativ cu preţul pe care îl plătesc în fiecare zi în care își pun practic viaţa în pericol. Unii dintre ei primesc 0,13 euro, adică aproape 60 de bani, pentru o oră de muncă într-o fabrică de textile din lumea a treia.

Foto: Rethink Canada