Într-o zi de toamnă, acum 10 ani de zile, Ameneh Bahrami se îndrepta spre casă după serviciu, când a fost confruntată de un bărbat care insista să se căsătorească cu ea. Bahrami l-a refuzat de mai multe ori și de fiecare dată a fost ameninţată însă nu putea să își închipuie ce avea să însemne asta.

„Avea recipientul în mână. M-a privit în ochi și mi-a aruncat acidul în faţă.“ În câteva secunde, Bahrami a ajuns oarbă și desfigurată. Majid Mobahedi a rămas în mulţimea care s-a strâns în jurul fetei, să îi observe suferinţa. Mai târziu se va și mândri cu asta.

Tragedia lui Bahrami a fost privită îndeaproape de către presa iraniană și internaţională. Zece ani mai târziu, atacatorul său este din nou pe străzi și un număr din ce în ce mai mare de femei iraniene sunt victime ale acestui tip de atac. Dacă în majoritatea cazurilor este vorba despre abuzuri domestice, un atac asupra mai multor tinere din Isfahan, anul trecut, un oraș popular pentru turiști, a ridicat și mai mari semne de întrebare, după ce s-a stabilit că fetele fuseseră atacate de fundamentaliști pentru felul în care erau îmbrăcate.

Cazul lui Bahrami putea fi evitat. În momentul în care au început ameninţările, fata l-a reclamat la poliţie, însă nu a fost luată în serios. Movahedi a fost băgat la închisoare doar pentru că s-a predat singur pe mâna poliţiei. La tribunal, judecătorul a vrut să îi aplice pedeapsa cu moartea, însă Bahrami a cerut „qisas“, adică răzbunare, permisă prin sharia.

„Ochi pentru ochi.“ Asta voia Bahrami. Pentru că valoarea legală a femeii reprezintă doar jumătate din valoarea bărbatului, chiar dacă Bahrami era oarbă de ambii ochi, atacatorul nu putea să fie orbit decât la unul, conform legii. Asta însă nu avea să fie destul și, după lungi dispute, în 2008, o curte de judecată a admis ca Movahedi să fie orbit complet.

Codul penal islamic spune că execuţia este personală și se face ori de către victimă, ori de către familia acesteia. În iulie 2011, Movahedi a fost transportat la spitatul judiciar din Teheran unde avea să fie sedat înainte ca fratele lui Bahrami să îi toarne acid în ochi. Când cei doi s-au întâlnit, bărbatul era extem de furios și nu părea să regrete ce a făcut.

Oficialii începuseră deja numărătoarea inversă când, în ultimul moment, Bahrami s-a hotărât să îl ierte. Mohavedi s-a aruncat la picioarele ei, dar nu i-a cerut iertare. „Nu am putut să o fac. Nu puteam să trăiesc cu asta. Dacă aș fi făcut-o, era ca și cum aș fi ars de două ori.“ Bahrami a cerut, în schimb, ca el să îi compenseze operaţiile extrem de scumpe pe care trebuia să le facă în Spania. Deși cererea a fost acceptată, lideul suprem al Iranului l-a graţiat pe Mohavedi, care nu a mai plătit niciun ban. „M-am simţit complet trădată“, spune Bahrami.

După atacurile de la Isfahan și în lipsa sprijinului de la guvern, a început să se simtă vinovată că i-a arătat milă atacatorului ei, când și autorităţile cred că răzbunarea e cel mai bun mod de a răspunde la atacurile de acest gen.

Fapta lui Mohavedi a schimbat total viaţa familiei fetei. Fratele ei mai mare, care a fost traumatizat și deprimat din cauza atacului, s-a sinucis cu șase luni în urmă. Bhrami este însă hotărâtă să meargă mai departe, publicând chiar o carte care va fi tradusă în mai multe limbi. „Am experimentat lucruri pe care nu oricine le experimentează. Acum nu cred că este ceva pe lume care poate să mă sperie. Am o cale în faţă și îmi trăiesc viaţa“, citează The Guardian.

DISTRIBUIE: