Unul dintre cei mai mari producători de încălţăminte sport din lume a luat iniţiativa lansării unei linii de pantofi sport dedicate special persoanelor cu dizabilităţi.

Ideea, concretizată astăzi în pantofii Zoom Soldier 8 Flyease, a luat naștere după ce Tobie Hatfield, directorul de cercetare pentru inovaţie sportivă de la Nike, a primit o scrisoare de la un tânăr cu paralizie cerebrală. Adolescentul, Matthew Walzer, îi scria lui Hatfield că, având flexibilitate doar la o singură mână, reușea de unul singur doar să se îmbrace, încălţatul trebuind mereu să-l facă ajutat de altcineva. „Visul meu”, mărturisea tânărul în scrisoare, „este să ajung la o facultate aleasă de mine fără să-mi fac griji că trebuie mereu să vină cineva să mă încalţe zilnic.” Tobie a luat legătura cu Walzer și amândoi au început să lucreze la Zoom Soldier 8 Flyease. Pantoful care a rezultat are în loc de șireturi normale un fermoar la spate, care permite încălţarea acestuia cu o singură mână. 

Hatfield spune că, până acum, departamentul de cercetare sportivă s-a concentrat pe a-i face pe clienţi să alerge mai repede, să sară mai sus sau mai departe, dar că niciodată nu s-a gândit să facă ceva doar pentru a crește calitatea vieţii cuiva.

Idea unui pantof ușor de încălţat și descălţat mai fusese în atenţia companiei cu ani în urmă, atunci când primul angajat al Nike, Jeff Johnson, a avut un infarct și și-a pierdut funcţionalitatea membrelor pe partea dreaptă a corpului. De atunci, au început experimentele, la început pe hârtie, iar apoi cu diverse materiale. Chiar în cadrul discuţiilor de design, primul angajat Nike a reamintit ca acest proiect nu era doar pentru el, ci pentru toate persoanele cu dizabilităţi care aveau această nevoie costisitoare (la magazine de specialitate), jenantă și care le răpea șansa la o viaţă normală.

Cu toate că inspiraţia pentru acest model a constituit-o o tragedie personală a unui angajat, produsul care a fost creat a ajuns să fie disponibil tuturor consumatorilor. Compania plănuiește acum să îl trimită cadou tuturor echipelor de baschet care participă la Special Olympics. Strategie de PR sau nu, gestul companiei nu va rămâne, în mod cert, fără ecou.