În calitate de creștini suntem interesaţi de o permanentă perfecţionare spirituală, morală, general umană. Dar putem reuși, oare, fără perfecţionarea modului nostru de a gândi, a capacităţii de înţelegere și, ca atare, sporindu-ne capitalul de cunoaștere?

Descoperă colecţia de analize ST pe tema gândirii critice.

Un anumit tip de societate presupune, dincolo de economia și organizarea instituţională specifice, și o anumită manieră de raportare la realitate, care implică un mod de gândire și o cultură specifice. Acestea se caracterizează prin stil cognitiv, limbaj, imagine a lumii, mentalitate și comportamente specifice. Interfaţa dintre realitatea economico-socială și acest univers mental și imaginar o constituie „interesele conducătoare de cunoaștere”.[1]

Societăţile moderne sunt produsul acestui angrenaj uriaș și nu pot fi concepute în absenţa „modului de gândire critic”[2] devenit fenomen de masă. Altminteri, o societate poate importa unele elemente economico-financiare sau instituţionale, dar nu se va transforma într-o societate modernă; aceasta pentru că, din interior, reprezentările, atitudinile și conduitele oamenilor vor fi tributare tradiţiei și vor avea o influenţă retrogradă în raport cu obiectivele modernizării, chiar venite din afară.

Gândirea critică ne ajută nu doar să cunoaștem realist lumea, ci și să ne vedem corect locul în ea, iar, de aici, și rolul ce ne revine. E un eșec existenţial pentru cineva să nu-și evalueze corect locul în cadrul societăţii, al comunităţii în care trăiește, apoi rolul său pe moment și menirea pe termen lung. Eșecul poate fi chiar mai profund pentru un creștin, care se presupune că are bine trasate în conștiinţa lui cele două mari coordonate ale existenţei: verticala relaţiei cu Divinitatea și orizontala relaţiei cu semenii. Chiar în contextul derivei existenţiale, o reașezare pe Cale presupune revenirea lucidităţii de a-ţi evalua locul și rolul în lume; gândirea critică poate contribui semnificativ la o astfel de „venire în fire”, iar de ea are nevoie orice „fiu risipitor” (Luca 15:11-17).

Noţiuni introductive și scurt istoric

E necesar să precizăm de la început că atributul „critic/critică” nu trimite la înţelesul peiorativ din limbajul comun, acela de a fi plin de reproș, certăreţ, acuzator. Termenul „critică” provine din grecescul kritike, însemnând a disocia, a separa, a alege – în consecinţă, a proceda critic. În filosofie, „a critica” a intrat cu sensul de „a desface ceea ce numai în aparenţă stă împreună, a distinge ceea ce e important și esenţial de ceea ce este fără importanţă și neesenţial, până când obiectul cercetării este cu totul izolat și se prezintă în existenţa lui veridică”[3]. Așadar, când vorbim de gândire critică, vizăm cunoașterea cât mai profundă a realităţii – atât a celei imanente, cât și a celei transcendente, id est, a lui Dumnezeu.

Probabil că oricine admite că nu poate avea o bună condiţie fizică fără mișcare, fără antrenament constant; dar oare de ce atât de mulţi oameni sunt convinși că faptul de a gândi li se întâmplă oarecum automat, fără efort, fără reguli și mai ales că întotdeauna concluziile la care ajung sunt, by default, corecte?

Brândușa Băcilă răspunde astfel: „A gândi – o activitate atât de familiară speciei Homo Sapiens și totuși atât de greu de controlat și evaluat. (…) Gândirea umană are și ea nevoie de un «antrenament» special pentru a dobândi mai multă acurateţe, claritate și relevanţă. Ceea ce înseamnă că ea nu poate fi lăsată să «se întâmple» după voia ei în capul nostru, ci trebuie «obligată» să se supună unor reguli și criterii care să garanteze că rezultatele pe care le furnizează sunt de încredere.”[4]

Cum putem oare „obliga” gândirea să se supună unor reguli? Gândind la felul în care gândim – mai exact, aplicând gândirea critică; este denumirea sub care, începând din a doua jumătate a secolului trecut, avem la dispoziţie chiar un domeniu întreg de studiu și o disciplină ce se predă în unele universităţi. Dar ce este gândirea critică?

Ce este gândirea critică?

Gândirea critică este tipul de gândire care se structurează pe baza unei atente evaluări a premiselor și dovezilor și care formulează concluzii cât mai obiective, luând în considerare toţi factorii pertinenţi și utilizând toate procedeele logice valide.[5]

Cu scopul de a sublinia importanţa gândirii critice pentru buna judecată cotidiană, presa occidentală și mediile academice dezbat fenomene sociale în care iraţionalul face ravagii: rezultatele sondajului Gallup care arată că 18% dintre respondenţi cred că Soarele se învârtește în jurul Pământului[6]; mesajele mediatizate ce speculează tocmai gândirea iraţională, prin propaganda și reclamele[7] care, din interese comerciale, ignoră și normele logicii, și pe cele ale bunului-simţ; discursuri politice concentrate pe a convinge sau amăgi auditoriul, deseori sfidând logica; pseudoștiinţele (parapsihologia, astrologia, radiestezia etc.); anumite credinţe și practici (metempsihoza, ufologia, chiromanţia, spiritismul, divinaţia etc.).

În acest sens, gândirea critică și analiza reflexivă se opun iraţionalismului, îndoctrinării și manipulării; este cumva o autoapărare intelectuală.[8] Desigur, orice lucrare de gândire critică va prezenta nu doar argumentări deficitare, ci și argumentări riguroase, coerente, pentru a profila modele argumentative demne de urmat.

Așadar a gândi critic înseamnă a gândi argumentativ, în opoziţie cu a gândi „oportunist” (acceptând ce acceptă cei din jur) sau „superficial” (fără a pune în legătură faptele), sau „dominaţi de dorinţă” (substituind corelaţiile reale cu cele dorite), sau „mitic” (transformând datele în mituri).[9]

Gândirea critică presupune procesul mintal de analiză sau evaluare a informaţiei, mai ales a susţinerilor pretinse de unii a fi adevărate, reflectând asupra înţelesului acestor susţineri, examinând dovezile și raţionamentul oferit și judecând faptele. Gândirea critică declanșează procese cognitive complexe, care încep cu acumularea de informaţii și se termină cu luarea de decizii.

Gandire critica, pasi pentru formarea gandirii critice

Cadrul necesar pentru dezvoltarea gândirii critice

  1. Timpul. Avem nevoie de timp pentru a ne forma noi opinii, a explora idei, convingeri și experienţe anterioare și pentru a exprima puncte de vedere. Comunicarea ne oferă aici răgazul de a ne cizela ideile și de a le socializa prin intermediul feedbackului.
  2. Permisivitatea. Ea nu se confundă cu lipsa de exigenţă ori cu gândirea superficială, ci presupune ca, în dezbaterile noastre, să evităm etichetările, jignirile, discriminările și ierarhizările, să căutăm mai degrabă elementele comune și să construim consensuri. (Un exemplu de permisivitate îl constituie emisiunea interconfesională realizată de Tiberiu Nica la Speranţa TV, care, fără a sacrifica adevărul pe altarul „liniștii și armoniei”, promovează respectul pentru opiniile diferite, încurajează polemica civilizată și caută consensul.)
  3. Diversitatea. Odată ce partenerii se simt liberi să-și expună propriul punct de vedere și renunţă la convingerea că există un singur răspuns corect, apare diversitatea de opinii și idei.
  4. Implicarea activă presupune interacţiuni cu semenii, dialog; într-un trai izolat (casă-serviciu și retur sau casă-serviciu-biserică și retur), în monologuri interioare, totdeauna vei avea „dreptate”, dar mintea îţi va rămâne „încuiată”. Nu întâmplător, între creștini, cei cu mintea deschisă (open mind, engl.) se întâlnesc printre cei ce se implică în activităţi sociale, umanitare, evanghelizează, fac misionariat etc.
  5. Asumarea de riscuri cognitive. Ridiculizarea ideilor încătușează gândirea și nu va fi tolerată de partenerii de dialog. Dacă aceștia au mentalităţi, culturi, religii diferite, trebuie să ne asumăm riscul de a fi contraziși, să acceptăm revizuirea unor reprezentări, să răspundem riguros la întrebări, fără prejudecăţi sau procese de intenţie de genul: „Știu eu de ce mă întrebaţi, dar vreau să vă spun…”.
  6. Respectul. Este unul dintre bunurile care nu se pot cumpăra, impune sau cerși, dar cineva inspiră respect atunci când este onest, se exprimă cu bune intenţii, cu dorinţa soluţionării problemelor și își respectă partenerii de dialog.
  7. Valoarea. Aceasta se dobândește pe măsură ce fructificăm ideile primite prin reflecţia asupra lor, prin aprofundare și îmbogăţire cu propria viziune și experienţă. De pildă, un lider religios ce dorește ca enoriașii să crească în spiritualitate va aprecia la aceștia nu doar memorarea gândurilor exprimate de la amvon, ci și gândirea proprie, printr-un feedback care să-i transforme în parteneri de dialog; astfel, vor putea să evolueze împreună.

A dori să înveţi să gândești critic înseamnă a înţelege că oamenii nu au niciodată siguranţa că deţin toate informaţiile necesare pentru a lua o decizie sau a trage o concluzie absolut imbatabilă. În aceste condiţii, gândirea critică înlocuiește termenul „raţional”, în sens clasic, cu termenul „rezonabil” („acceptabil din punct de vedere raţional”), vizând și componenta morală, dar nu ca teorie, ci ca impact asupra comportamentului.

O persoană care deţine competenţe de gândire critică este rezonabilă, în sensul că își dă seama că eventuale informaţii suplimentare ar putea să-i modifice concluzia, că această concluzie este în principal revizuibilă, cu toate că, în baza informaţiilor existente, ea a fost obţinută printr-un raţionament valid – iar aceasta se aplică atât omului obișnuit, cât și omului de știinţă, savantului.

Deprinderi asociate gândirii critice

Gândirea critică presupune formarea unor tabieturi mintale, acte și stări mintale, abilităţi, dispoziţii și atitudini, descrise foarte bine în Stanford Encyclopedia of Philosophy[10]: a observa – a vedea și a remarca ceva sau pe cineva cu atenţie, în detaliu; a descrie – a defini corect o persoană, un eveniment sau o situaţie; a compara – a examina oamenii sau lucrurile, a le găsi un gen proxim și o diferenţă specifică; a identifica a arăta cum este ceva sau cineva, a-l recunoaște ca individualitate, în contextul clasei de obiecte (genul) din care face parte; a asocia – a face conexiuni corecte între persoane, evenimente, situaţii, a le conecta pe baza unei relaţii de coocurenţă sau de cauzalitate, nu după asemănări neesenţiale; a infera a formula o opinie pe baza informaţiei disponibile și a evidenţei, a conclude, a sugera indirect că o afirmaţie e adevărată; a prezice – a anticipa corect o reacţie, un comportament, un eveniment.

Comportamentul observabil al oamenilor cu gândire critică vădește asemenea capacităţi dobândite: să le descrie și altora o situaţie; să verifice dacă ceilalţi dispun de toate informaţiile și dacă au o gândire (ne)părtinitoare; să raporteze situaţia pe care vor să o înţeleagă și la convingerile altora; să folosească reacţiile emoţionale pentru a sublinia importanţa, și nu ca bază unică a comportamentului lor; să își pună întrebări asupra rezultatului; să imagineze moduri de acţiune și să evalueze situaţiile ce le-ar limita acţiunile; să gândească împreună cu alţii modalităţi de a proceda; să decidă pentru soluţiile optime în condiţiile date, nu în condiţii ideale.

Pași pentru formarea gândirii critice

Oricine își dorește opinii clare – rezultatul procesului critic de gândire ce folosește corect informaţii pertinente. Însă a-ţi forma opinii care să nu fie doar ecoul opiniilor altora e un demers complex, nu vine natural. Din fericire, poate fi învăţat. Iată câţiva pași necesari în formarea gândirii critice:

1. Atenţia la detalii. Aceasta poate fi exersată în mai multe aspecte: analizarea informaţiilor, a surselor lor, a implicaţiilor unei afirmaţii sau acţiuni; evaluarea probelor, a evidenţei, dar și a presupoziţiilor ascunse etc.

2. Adresarea de întrebări, pentru a înţelege care informaţii și argumente sunt necesare sau pertinente și care nu sunt, dar și pentru a avea parte de feedback și a ne actualiza proprie viziune asupra unei probleme dezbătute, dar și viziunea celuilalt; întrebările ajută la formarea treptată a tabloului întreg, așa cum procedează pictorul care, după câteva tușe, se depărtează pentru a privi întregul.

3. Observarea indiciilor de atitudine a preopinentului; ele constau în anumite formule, strategii argumentative, mesaje non- și para-verbale. De pildă, formule precum „nu mă înţelege greșit”, „să fiu sincer”, crede-mă” pot friza nesinceritatea, așa cum arată Wall Street Journal.[11]

4. Acceptarea confruntării intelectuale cu percepţii, situaţii și opinii care nu se încadrează în ceea ce știm, nu respectă preconcepţiile noastre și nu se potrivesc cu ceea ce așteptăm să auzim. Confruntându-ne cu acestea, ne îmbogăţim peisajul mental și putem ajunge să ne reevaluăm unele convingeri, să empatizăm cu ceilalţi, să corectăm unele erori de gândire.

5. Obiceiul de a nota observaţii, fie mintal, fie în scris sau înregistrat, despre ceea ce ne atrage atenţia, ne intrigă, ne provoacă la reflecţie și analiză. Uneori, acestea nu sunt posibile pe loc, din pricina grabei, însă notarea și revenirea la ele într-un răgaz mai liniștit ne ajută să nu pierdem idei importante, teme inspiratoare, pentru că a gândi critic nu înseamnă a învăţa sau a memora, ci a antrena mintea să gândească.

Așadar, gândirea critică aduce ordine, limpezirea minţii și ne ajută să identificăm și să biruim iraţionalul din noi, pentru a merge dinspre întuneric spre lumină. Putem să ne ridicăm gândirea noi înșine, folosindu-ne de instrumentele mintale pe care ni le-am format, deasupra instinctelor, impulsurilor, năravurilor, iluziilor, prejudecăţilor, superstiţiilor și intereselor noastre.

Dar oare, fără ajutor din afară, ar putea cineva să se ridice deasupra propriei sale gândiri? Ar semăna cu baronul Münchhausen, care încerca să iasă dintr-o mlaștină, cu cal cu tot, trăgându-se singur de gulerul hainei. Ar fi ca și când am încerca să sărim peste propria noastră umbră…

Din fericire, Dumnezeu este tot timpul cu noi, prin intermediul Duhului Sfânt, care ne poate veni în ajutor. Așa cum scria Apostolul Pavel, „nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2:10). Singura condiţie pentru ca Duhul să ne ajute este să ne-o dorim: să ne dorim perfecţionarea gândirii noastre și să ne dorim să fim ajutaţi. Să înfrângem obișnuita rezistenţă psihologică în faţa ajutorului primit din afara noastră, atunci când ni se spun lucruri la care nu ne așteptăm, cu care nu suntem familiarizaţi sau care contrazic opiniile noastre curente. Fiindcă, după cum spune apostolul Pavel în aceeași scrisoare către Corinteni, „omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, și nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește” (1 Corinteni 2:14).

Avem de două ori datoria de a ne lua gândirea sub control și de a o educa în pas cu timpul nostru: o datorie de creștini, care ne dorim să trăim întru Iisus, și o datorie de cetăţeni, care vrem să contribuim la evoluţia societăţii în mijlocul căreia trăim. Și viaţa pe care o dedicăm lui Dumnezeu, și viaţa pe care o ducem zilnic împreună cu semenii noștri presupun participarea noastră la schimbarea României, dar nu așteptându-i pe alţii să se schimbe, ci schimbându-ne noi înșine. Să fim schimbarea pe care ne-o dorim în lume!

Descoperă colecţia de analize ST pe tema gândirii critice.

Dumitru Borţun este profesor universitar doctor la Facultatea de Comunicare și Relaţii Publice din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA).

Footnotes
[1]„Jürgen Habermas, Cunoaștere și comunicare, Editura Politică, București, 1983, p. 121-143.”
[2]„George Soros, Pentru o transformare a sistemului sovietic, Humanitas, București, 1991, p. 56, 66.”
[3]„N. Bagdasar, «Studiu introductiv» la Immanuel Kant, Critica raţiunii pure, Editura Știinţifică, București, 1969, p. LXX.”
[4]„Brândușa Băcilă, «Gândirea critică. Cum o folosim?», Scientia, 16 dec. 2012, http://www.scientia.ro/homo-humanus/75-granitele-gandirii/4376-scurte-consideratii-despre-gandirea-critica.html.”
[5]„C. V. Carter, Dictionary of Education, McGraw Hill, New York, 1973.”
[6]„B. N. Moore, R. Parker, Critical Thinking, McGraw-Hill, New York, 2004, p. 1.”
[7]„ Baillargeon propune «31 de strategii pentru a menţine atitudinea critică faţă de mass-media», vezi op. cit., p. 278-292.”
[8]„ N. Baillargeon, op. cit., p. 11.”
[9]„Cf. A. Marga, Argumentarea, Editura Academiei Române, București, 2010, p. 67.”
[10]„Vezi bibliografia la «Critical Thinking», Stanford Encyclopedia of Philosophy, 21 iul. 2018, https://plato.stanford.edu/entries/critical-thinking/#Bib.”
[11]„Elizabeth Bernstein, «Why Verbal Tee-Ups like „To be Honest” Often Signal Insincerity», The Wall Street Journal, 20 ian. 2014, https://www.wsj.com/articles/no-headline-available-1390243667?tesla=y.”