Mișcările fundamentaliste, credinţele religioase extremiste și sectare, manipulările maselor de credincioși, conspiraţiile cu miză religioasă și alte astfel de ameninţări accentuează importanţa gândirii critice.[1]

Descoperă colecţia integrală de analize ST pe tema gândirii critice.

Gândirea critică nu se rezumă la faptul în sine de a gândi sau la ceea ce gândim, ci mai degrabă se referă la felul în care gândim. Ea reprezintă lupta voită și continuă a omului de a-și echilibra nevoia de automatisme sau scurtături cognitive cu nevoia de a le testa constant validitatea. Asumată, gândirea critică ne redă dreptul la libertate și face relevant dreptul de a alege, de a vrea, de a înţelege. Ea ne ajută să ne curăţăm cosmoviziunea și să ne eliberăm de credinţele false, astfel încât să devenim o persoană cu convingeri proprii, verificate, în loc de a rămâne niște purtători pasivi ai credinţelor altora.

Există o miză uriașă în identificarea și analizarea credinţelor noastre, care sumar poate fi explicată astfel: valorile reprezintă sinteze a ceea ce este important pentru noi, în jurul cărora se cristalizează credinţele noastre. Din alăturarea valorilor și credinţelor noastre se formează cosmoviziunea[2], care, la rândul ei, naște atitudini, iar acestea se manifestă, prin alegeri, în acţiuni și comportamente, devenind, prin repetare, obiceiuri. În cele din urmă, obiceiurile rezumă natura și identitatea fiecărui om, care, astfel, poate fi definit în mod esenţial ca suma credinţelor sale. Cum am putea deci să ne asigurăm de raţionalitatea și relevanţa credinţelor noastre și ce putem face în cazul în care descoperim că ele sunt eronate sau iraţionale?

Credinţele, cosmoviziunea și filtrarea realităţii

Omul acţionează pe bază de credinţe acumulate, cu privire la care este conștient sau nu sau pe care și le-a asumat intenţionat ori subconștient. Credinţele pot fi întemeiate factual sau pe valori, adevărate sau false, sigure sau mai puţin sigure. Spre deosebire de credinţele întemeiate factual, credinţele bazate pe valori sunt mai dificil de identificat și categorisit, pentru că ele depind de sisteme de referinţă diferite. De aceea, în această analiză ne vom concentra atenţia asupra celor din urmă.

Credinţele, în general, și cele valorice, în special, au capacitatea de a ne determina nu doar faptele, ci și interpretarea realităţii, pentru că, prin intermediul cosmoviziunii, tindem să filtrăm informaţiile înainte de a le analiza. De aceea, cosmoviziunea este descrisă adesea printr-o analogie cu o lentilă[3] care selectează culorile dorite și le transformă după tiparul credinţelor din care este formată.

În mod obișnuit, fără să fim conștienţi, vedem în jurul nostru ceea ce ne consolidează credinţele și reţinem situaţii care au același efect.

Scriitorul și filosoful Lewis Vaughn amintește un studiu care demonstrează acest fapt. Un grup de studenţi albi a fost pus să examineze o poză în care doi bărbaţi, unul alb și unul negru, erau așezaţi pe o banchetă într-un vagon. Bărbatul alb avea în mână un briceag cu lama retrasă în mâner. În momentul în care studenţii au fost rugaţi să-și reamintească detaliile fotografiei, jumătate dintre ei au declarat că omul de culoare a fost cel care avea cuţitul în mână.[4] Prejudecăţile cu privire la negri le-au influenţat percepţia asupra realităţii. Inconștient, ne apărăm credinţele și eliminăm argumente care nu coincid cosmoviziunii noastre.

Superstiţiile funcţionează după același tipar. De exemplu, în lumea medicală există ideea conform căreia nopţile cu lună plină sunt cele mai aglomerate și dificile nopţi. Chiar dacă în genere nopţile nu diferă unele de altele, nopţile cu lună plină rămân în memoria activă a medicilor cu această superstiţie.

Creierul preferă scurtăturile cognitive

Creierul poate transforma informaţiile și experienţele în simboluri și poate identifica tipare, iar în faţa multitudinii de informaţii și a complexităţii lor caută scurtături cognitive. Acest mecanism explică de ce, adesea inconștient, ne e ușor să considerăm veridice și mai ușor de acceptat ideile persoanelor pe care le admirăm sau de ce experienţele personale sunt adesea preluate ca dovezi, în timp ce punctul de demarcaţie între ceea ce simţim că ar fi adevărat și ceea ce știm că este adevărat devine foarte neclar.

Acest tip de procese inconștiente au ca scop ușurarea procesului gândirii. De fapt, scurtături cognitive precum generalizarea, prejudecata, catalogarea, ignoranţa sunt mecanisme de simplificare a vieţii, de apărare și de eficientizare a reacţiilor, dar ele pot deveni în același timp erori de gândire. Ne apără credinţele, emoţiile, ne conservă energiile sau ni le canalizează spre obiectivele asumate conștient, dar în același timp pot fi o piedică în calea schimbării necesare și a evoluţiei.

În ciuda ameninţărilor pe care etichetarea le aduce gândirii critice, conform filosofului german Gadamer Hans-Georg[5] eliminarea tuturor prejudecăţilor este o utopie, prin faptul că ea însăși este o prejudecată. Creierul nu poate funcţiona fără să eticheteze, pentru o mai bună și mai rapidă utilizare.

Provocarea pentru noi este aceea de a înţelege acest mecanism al creierului și de a reuși să ne diversificăm cât mai mult etichetele. Un om nu este înger sau demon, el poate fi aspru, crud, blând, empatic, neliniștit, obosit, nervos, egoist și uneori caracterizat de mai multe atribute în același timp. Cu cât reușim să etichetăm mai în detaliu și mai flexibil, cu atât prejudecăţile pot fi gestionate mai bine.

Problema prejudecăţilor o reprezintă lipsa analizării lor la trecerea în conștient și transformarea lor în judecăţi conștiente eronate, mai ales în unele generalizate. Prejudecăţile trebuie filtrate și reevaluate critic în permanenţă.

Automatismele se formează pe baza credinţelor considerate irefutabile și prin repetarea acţiunilor care decurg din ele. Însă, în cazul în care credinţele nu sunt adevărate sau continuu verificate în raport cu circumstanţele dinamice, automatismele creierului uman pot acţiona împotriva binelui nostru.

Așa m-am născut

Logica este o modalitate de a ajunge la concluzii prin combinarea ideilor. Este o matematică ce nu lucrează doar cu numere. Logica folosește idei deja stabilite și acceptate pentru a stabili unele noi, dar dependent de credinţele asumate aprioric. Dacă un magnet are capacitatea de a atrage fierul, iar ceva este atras de magnet, acest ceva, pe baza logicii, este tot o bucată de fier. Concluzia aceasta este corectă doar în cazul în care nu există și alte materiale atrase de magnet, dar ele există – nichelul și cobaltul sunt cele mai întâlnite dintre ele. Așadar, logica nu este suficientă pentru garantarea concluziilor veridice. O logică desăvârșită operând cu o credinţă eronată va duce întotdeauna la o concluzie greșită.

Devine deci important să analizăm mai atent credinţele pe care le avem și sursele lor. Cele mai multe credinţe și valori sunt asimilate în perioada copilăriei. Credinţele familiei, prietenilor și culturii sunt în mod involuntar preluate. Acestea definesc cea mai mare și importantă parte a cosmoviziunii unui om. Cu cât credinţele sunt dobândite la vârste mai fragede, cu atât sunt mai puternice și mai bine interiorizate, astfel încât devin cele mai rezistente în faţa ameninţărilor exterioare. Ele devin chintesenţa noastră și renunţarea la ele sau corectarea lor este percepută ca fiind un atac direct la persoană. Un exemplu poate fi rezistenţa majorităţii oamenilor din mediile tradiţionalist religioase faţă de o posibilă schimbarea a religiei. „Așa m-am născut! În religia în care m-am născut voi muri!”

Copiii abandonaţi în casele de copii ajung să creadă că nu sunt suficient de buni, iar păstrarea acestei credinţe, prin căutarea și identificarea continuă de noi evidenţe în favoarea ei, devine un mijloc de evitare a unei noi potenţiale dezamăgiri.

Credinţele dobândite în copilărie, atât de întreţesute în identitatea personală și în sistemul nostru de gândire, reprezintă cea mai mare vulnerabilitate a gândirii critice. Chiar dacă prin instruire putem să ne instrumentalizăm procesul gândirii și să-l perfecţionăm, veridicitatea concluziilor noastre depinde de informaţiile, valorile și credinţele cu care operăm. În cazul în care credinţele din fundal, care selectează premisele, sunt eronate, atunci, indiferent de calitatea și logica gândirii, concluziile noastre vor fi greșite.

Precum gusturile, așa și credinţele

Nu doar credinţele și valorile sunt asimilate în perioada copilăriei, când suntem incapabili să le filtrăm critic valorile, ci și gusturile. Obișnuinţa ne educă gustul. Dar, prin educaţie, învăţăm să ne analizăm gusturile, pentru ca apoi să decidem ce vrem să ne placă.

Suntem atașaţi de credinţele noastre așa cum suntem atașaţi de gusturile noastre. Dar este important de subliniat că, în lipsa unei gândiri critice, nu suntem de fapt ceea ce suntem, nu suntem ceea ce vrem să fim, nu vrem ceea ce vrem și nu ne place ceea ce ne place (precum copiii pe care părinţii i-au presat să devină ceea ce părinţii lor și-au dorit pentru ei înșiși și nu au reușit).

Gândirea critică este cea care ne oferă posibilitatea să ne revizuim cosmoviziunea, să ne consolidăm credinţele corecte pe care decidem să ni le asumăm și să le eliminăm pe cele eronate. Un asemenea proces este cel puţin la fel de dificil precum este schimbarea gusturilor.

Deși este normal să fim ceea ce am fost educaţi să fim, ceea ce genetic am moștenit și ceea ce prin influenţă am devenit, toate acestea, prin mecanismele gândirii critice, trebuie verificate continuu și, astfel, unele credinţe vor deveni mai bine conturate, iar altele, înlăturate. Schimbarea credinţelor noastre poate fi realizată prin reevaluarea veridicităţii informaţiilor pe care se bazează, prin identificarea unor noi informaţii relevante sau prin verificarea și corectarea procesului gândirii.

Dacă, din punctul de vedere al veridicităţii, nu toate gusturile pot primi calificative, credinţele în mod imperios trebuie să fie adevărate. Credinţele vor deveni apoi criterii de alegere a gusturilor. Sănătatea fizică influenţează sănătatea psihică și spirituală. Asumarea acestei credinţe ne determină să alegem să mâncăm doar alimentele care, pe lângă criteriul gustului, îndeplinesc și criteriul sănătăţii. Un alt efect al acestei credinţe este disponibilitatea pentru diversificarea alimentaţiei prin încercarea de noi gusturi, care pot ajunge să le înlocuiască pe cele asociate cu alimente nesănătoase.

Gândire critică, raţiune, credinţă

Gândirea critică nu așază raţiunea pe piedestalul zeităţilor, ci mai degrabă alungă monștrii credinţei (persecuţiile religioase, mișcările teroriste și xenofobia sunt doar câteva exemple).

Credinţa se bazează pe cunoaștere și se manifestă în sfera lucrurilor nevăzute, nădăjduite și așteptate. Dovezile credinţei sunt cele care întăresc voinţa și astfel determină comportamentele. Cu cât credinţele sunt mai stabile, cu atât mai naturale și conforme lor sunt comportamentele noastre.

Gândirea critică, în schimb, prin condiţionalitatea ei faţă de informaţii și fapte, va fi mereu subordonată unei cauze primare.

Fiind o capacitate a fiinţei umane și un mijloc/instrument de cunoaștere, raţiunea poate doar să opereze cu datele din sistemul din care face parte. Raţiunea este a fiinţei umane, nu fiinţa este a raţiunii, nu gândirea naște fiinţa, ci fiinţa naște gândirea. În consecinţă, raţiunea nu este și nu poate deveni reper absolut și nici cauza primară a tuturor lucrurilor, atâta timp cât omul o deţine, iar omul, la rândul lui, a fost determinat de altceva.

Descoperă colecţia integrală de analize ST pe tema gândirii critice.

Ștefăniţă Poenariu este președintele Asociaţiei Holistic Christian Education, care operează Transylvania International School.

Footnotes
[1]„Tocmai de aceea, în concepţia oamenilor de știinţă, competenţelor de citire și de scriere ar trebui să li se alăture și gândirea critică. Vezi Ioana Cuc, «Gândirea critică în era bombardamentului informational», Intelligence, 26 oct. 2018, https://intelligence.sri.ro/gandirea-critica-era-bombardamentului-informational/.”
[2]„Gina Veveriţă, «Credinţe și percepţii», NLP discovery, https://nlpdiscovery.ro/credinte-si-perceptii/.”
[3]„Nancy M. Cavender, Howard Kahane, Logic and Contemporary Rethoric: The use of Reason in Everyday Life, ediţia a 11-a, Wadsworth, 2010, p. 19.”
[4]„Lewis Vaughn, The Power of Critical Thinking, Oxford University Press, New York, 2005.”
[5]„Gadamer Hans-Georg, Adevăr și metodă, Teora, București, 2001, p. 204.”

„Tocmai de aceea, în concepţia oamenilor de știinţă, competenţelor de citire și de scriere ar trebui să li se alăture și gândirea critică. Vezi Ioana Cuc, «Gândirea critică în era bombardamentului informational», Intelligence, 26 oct. 2018, https://intelligence.sri.ro/gandirea-critica-era-bombardamentului-informational/.”
„Gina Veveriţă, «Credinţe și percepţii», NLP discovery, https://nlpdiscovery.ro/credinte-si-perceptii/.”
„Nancy M. Cavender, Howard Kahane, Logic and Contemporary Rethoric: The use of Reason in Everyday Life, ediţia a 11-a, Wadsworth, 2010, p. 19.”
„Lewis Vaughn, The Power of Critical Thinking, Oxford University Press, New York, 2005.”
„Gadamer Hans-Georg, Adevăr și metodă, Teora, București, 2001, p. 204.”