Argumentele trebuie să convingă și, pentru a convinge, trebuie să fie cel puţin valide – condiţia minimă a persuasiunii.

Descoperă colecţia integrală de analize ST pe tema gândirii critice.

Indiferent care ar fi domeniul de cercetare, afirmaţiile majore pe care le face un autor sau altul trebuie argumentate. Dacă acest lucru nu se întâmplă, aserţiunile cu pricina trec drept declaraţii ipse dixit („a spus-o el”), adică afirmaţii nedovedite. Dar a sprijini o afirmaţie cu argumente nu este suficient. Aceste argumente trebuie să convingă și, pentru a convinge, trebuie să fie cel puţin valide – condiţia minimă a persuasiunii. Dezvoltarea unei gândiri ascuţite, alerte, poate să pară apanajul unei elite care trăiește din cercetare. Totuși a raţiona corect în rezolvarea unei probleme este o aptitudine de bază, necesară în cele mai multe aspecte ale vieţii.

Componentele unui argument

Înainte de a vedea cum se construiesc argumentele valide ar fi necesar să vedem din ce se compune un argument. Acesta se compune din premisă, ipoteză, motive, dovezi, concluzie.[1] Cum sunt relaţionate aceste elemente într-un argument? Orice afirmaţie are o premisă, din care rezultă o ipoteză. Această ipoteză urmează să fie testată, iar rezultatele se văd într-o aserţiune generală. La rândul ei, aceasta din urmă are în spate niște motive. Iar acele motive sunt susţinute de niște dovezi.

Caracterul persuasiv al unui argument depinde de relaţia logică dintre aceste componente. De fapt, cineva ar putea din capul locului să nu fie de acord cu premisa, caz în care nu va îmbrăţișa nici concluziile, dar poate totuși să recunoască validitatea argumentării, dată fiind relaţia logică dintre componente și mai ales caracterul solid al motivelor și dovezilor. Dacă premisele sunt adevărate, atunci și concluziile unei argumentări valide trebuie să fie adevărate.[2]

Argumente valide

Ca să fie valide însă, argumentele trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Prima ar fi ca premisele să fie verosimile. De exemplu, dacă plecăm de la premisa că prejudecăţile religioase intracreștine stau în calea dialogului dintre diferitele biserici (ceea ce sună credibil pentru cei mai mulţi), atunci avem toate șansele să fiu crezut și să mi se ia în considerare ipoteza care urmează. Aceasta din urmă ar putea fi că prejudecăţile majorităţii sunt motivul pentru care neoprotestanţii din România sunt o voce atât de puţin auzită în spaţiul public. Ipoteza trebuie să fie demonstrabilă. Aici intră în rol motivele și dovezile. Ipoteza noastră, în cazul menţionat, ar putea fi adevărată pe motive statistice, pe baza unor studii de caz, fiecare din acestea necesitând dovezi însoţitoare, adică exemple concrete. Concluzia ar trebui să derive din argumentaţie[3] și să transforme ipoteza într-o teză, într-un argument.

Este destul de ușor de observat că fundamentul argumentării sunt dovezile, apoi motivele care sunt determinate de aceste dovezi. Dacă dovezile au surse serioase, importanţa lor este mai mare.

Sursele sunt de două feluri: primare și secundare. Întotdeauna sursele primare vor avea prioritate, deoarece provin de la martori sau scriitori contemporani cu fenomenul cercetat. Sursele secundare se împart în surse de calitate și surse slabe. De calitate ar fi cele realizate de specialiști aflaţi în dialog onest cu sursele primare. De asemenea, aproape în orice domeniu, trebuie ţinut cont de noile descoperiri. Nu mai poţi, de exemplu, să-ţi dai cu părerea despre texte antice, ignorând progresul lingvisticii generale, chiar dacă aceasta din urmă este dezvoltată recent.

Argumente defectuoase

În oglindă cu argumentele valide, atunci când premisa este greu de crezut, nici ipoteza nu se va putea impune. De exemplu, nu putem pleca de la premisa că „pământul este plat” și să sperăm că ipoteza geocentrică va fi considerată demnă de luat în seamă. Mai departe, ipoteza nu e bună, dacă nu se poate dovedi. Așa a sunat câteva decenii bune ipoteza lui Einstein că spaţiu-timpul se curbează sub forţa gravitaţiei, mai ales a soarelui. Abia cu tehnologia modernă s-a putut confirma, deocamdată parţial, că omul de știinţă german avea dreptate.[4] Nu cred că cercetarea modernă ar accepta la fel de ușor o ipoteză cu dificultăţile celei pe care a propus-o Einstein. Deși în exemplul dat finalul a fost fericit, asemenea cazuri sunt pe atât de rare pe cât este și geniul. Ipoteza trebuie să fie imediat demonstrabilă.

Când vine vorba despre argumentul propriu-zis, dacă propoziţia care îl exprimă este formulată în termeni vagi, argumentul va fi slab și de neluat în seamă. Astfel, dacă folosim cuvinte precum: „interesant, important, semnificativ”, care sunt greu de evaluat, nu spunem cine știe ce.

Nu putem evalua cum se cuvine afirmaţii cum ar fi: „Volkswagen este unul dintre cei mai importanţi fabricanţi de mașini”, „Vladimir Putin traversează o perioadă semnificativă în cariera sa politică”, „Biblia este o carte deosebit de interesantă” sau „Creștinismul a adus o importantă contribuţie la dezvoltarea lumii occidentale”.

Motivele pentru care facem o afirmaţie sunt însă cele mai importante. Dacă acestea sunt slabe, întregul argument se prăbușește. Să zicem că facem afirmaţia: „Sfârșitul lumii va veni până în 2100.” (Premisa este că pământul poate avea un sfârșit, dacă iau în considerare perspectiva biblică asupra escatologiei sau/și capacităţile actuale de distrugere în masă.) Dacă motivele noastre sunt o profeţie nostradamică obscură, previziuni despre un al treilea război mondial, epuizarea resurselor planetei și înmulţirea cataclismelor din ultimii ani, nu avem șanse prea mari să ne convingem audienţa, chiar și dacă aceste motive sunt susţinute de dovezi.

Aici ajungem la punctul cel mai important – dovezile. Dacă dovezile sunt de provenienţă populară, motivate mediatic sau ocolesc dovezile contradictorii, atunci dovezile noastre vor tinde să anuleze forţa motivelor pe care le susţin. Argumentul în sine, în acest caz, este sortit eșecului. Așadar, dacă sursele sunt inadecvate, insuficiente, parţiale, iar motivele sunt slabe, puţine, irelevante, atunci argumentul se invalidează.

În final, un exemplu

Intuiesc faptul că mai de folos decât o concluzie teoretică ar fi un exemplu de argument care să urmeze rigorile sugerate în acest articol. Invit cititorul să se aventureze în zona dezvoltării personale (foarte la modă azi), pe care o vom privi prin prisma teologiei.

Ascultându-i pe trainerii și vorbitorii motivaţionali abordând subiectul succesului, remarc un ingredient lipsă (aceasta este premisa argumentului care urmează). Ipoteza este că ingredientul lipsă nu are de-a face cu eforturile personale. Cu alte cuvinte, dacă nu atingem succesul, cauza nu este că nu am crezut suficient în noi înșine sau că nu ne-am dezvoltat cum trebuie. Am câteva motive să cred astfel.

Există oameni talentaţi (intelectual, fizic), dar care nu fac performanţă de scenă (primul motiv). Să ne amintim că, în timpul vieţii sale, Vincent van Gogh și-a vândut numai un singur tablou, cu puţin peste 100 de dolari (dovadă). Ioan Botezătorul și Isus au murit în obscuritate. Strălucirea a venit după (dovadă). Există și oameni mediocri care se află în poziţii importante, epigonii de facto pe care îi întâlnești până și unde nu te aștepţi (al doilea motiv). A spus-o Solomon demult: „Nebunia este pusă în dregătorii înalte” (Eclesiastul 10:6) (dovadă). Solomon afirmă că succesul vine atunci când pregătirea personală se întâlnește cu împrejurări prielnice (Eclesiastul 9:11) (al treilea motiv).[5] Așadar, nu este suficient să depunem eforturi pentru a avea succes, deși acestea sunt vitale, ci este important să menţinem o atitudine de așteptare, de vigilenţă (concluzie). Indiferent că ascultăm politică, ne informăm în domeniul religiei sau scanăm aplicaţiile de social media, este important să ascultăm critic și să evaluăm argumentele care ni se oferă.

Laurenţiu-Florentin Moţ este conferenţiar universitar doctor, rector al Universităţii Adventus.

Descoperă colecţia de analize ST pe tema gândirii critice.

Footnotes
[1]„Kate L. Turabian, A Manual for Writers of Research Papers, Theses, and Dissertations, ed. a 9-a, University of Chicago Press, Chicago, IL, 2018, p. 51-60.”
[2]„ Vezi William Hughes, Jonathan Lavery, Critical Thinking: An Introduction to the Basic Skills, ed. a 4-a, Broadview Press, Peterborough, 2004, p. 187.”
[3]„ Jaap Hage, Reasoning with Rules: An Essay on Legal Reasoning and Its Underlying Logic, Springer, Londra, 1997, p. 247.”
[4]„Kurt Fischer, Relativity for Everyone: How Space-Time Bends, Springer, Londra, 2013, p. 46-50. Vezi și Anushka Asthana și David Smith, «Einstein was right: space and time bend», The Guardian, 15 apr. 2007, https://www.theguardian.com/science/2007/apr/15/spaceexploration.universe.”
[5]„Vezi și Gene N. Landrum, Entrepreneurial Genius: The Power of Passion, Brendan Kelly, Burlington, 2004, p. 361.”

„Kate L. Turabian, A Manual for Writers of Research Papers, Theses, and Dissertations, ed. a 9-a, University of Chicago Press, Chicago, IL, 2018, p. 51-60.”
„ Vezi William Hughes, Jonathan Lavery, Critical Thinking: An Introduction to the Basic Skills, ed. a 4-a, Broadview Press, Peterborough, 2004, p. 187.”
„ Jaap Hage, Reasoning with Rules: An Essay on Legal Reasoning and Its Underlying Logic, Springer, Londra, 1997, p. 247.”
„Kurt Fischer, Relativity for Everyone: How Space-Time Bends, Springer, Londra, 2013, p. 46-50. Vezi și Anushka Asthana și David Smith, «Einstein was right: space and time bend», The Guardian, 15 apr. 2007, https://www.theguardian.com/science/2007/apr/15/spaceexploration.universe.”
„Vezi și Gene N. Landrum, Entrepreneurial Genius: The Power of Passion, Brendan Kelly, Burlington, 2004, p. 361.”