Trăim de aproape doi ani în menghina unei pandemii care a făcut mai mult de 5 milioane de victime și a adus aproape de colaps multe sisteme sanitare. Finalul crizei de sănătate nu se întrevede încă, dar personalul medical se confruntă cu o „pandemie paralelă” de burnout și de traumă, iar specialiștii spun că efectele acesteia vor deveni tot mai îngrijorătoare, chiar și într-un context post-pandemic.
Sistemul de prevenire a erorilor medicale seamănă cu un teanc de felii de șvaiţer, așa încât, deși există găuri în fiecare strat, acestea nu se suprapun, spune profesorul de psihologie James Reason. Așadar, prezenţa acestor găuri în sistemul medical, deși indezirabilă, nu produce neapărat rezultate negative, pentru că greșeala unui lucrător medical este identificată și reparată de un altul. Ce se întâmplă însă atunci când găurile mai multor straturi se aliniază și care sunt consecinţele la nivel macro atunci când oboseala și trauma induse de pandemie (dar și abandonarea sistemului medical de către lucrătorii cu experienţă) capătă o anvergură îngrijorătoare?
Un exod care continuă
În Canada, numărul locurilor vacante din sectorul medical a crescut cu aproape 40% în primul trimestru al anului 2021 faţă de aceeași perioadă din 2020.
Un sondaj realizat de Asociaţia Japoneză a Asistenţilor Medicali în septembrie 2020 în peste 2.700 de spitale a arătat că 15% dintre acestea au raportat demisii ale asistenţilor medicali.
În SUA, 18% din lucrătorii în domeniul sănătăţii au renunţat la locul de muncă de la începutul pandemiei.
În Statele Unite, 18% din lucrătorii în domeniul sănătăţii au renunţat la locul de muncă de la începutul pandemiei, potrivit unui sondaj realizat în noiembrie 2021 de compania Morning Consult. Sectorul medical din SUA a pierdut 524.000 de angajaţi din februarie 2020, mulţi furnizori de servicii medicale confruntându-se cu o lipsă acută de personal. Exodul poate lua proporţii chiar mai alarmante, arată sondajul: 31% dintre lucrătorii medicali care nu au renunţat la locul de muncă au luat în calcul această posibilitate în perioada pandemiei, iar 19% dintre aceștia s-au gândit să plece definitiv din sistemul de sănătate. De asemenea, 4 din 5 lucrători rămași în sistem spun că lipsa de personal le-a afectat capacitatea de a răspunde eficient la nevoile pacienţilor.
Sunt studenţi care abandonează cursurile, medici și asistente medicale care se pensionează anticipat, își caută un loc de muncă în unităţi medicale unde solicitările nu sunt atât de mari sau chiar abandonează practica medicală, iar acest exod amplifică deficitul de lucrători deja existent în perioada pre-COVID-19, povestește medicul Dharam Kaushik, de la Universitatea de Sănătate din Texas.
Peste 90% dintre asistenţii medicali care oferă îngrijire pacienţilor în stare critică au afirmat că pandemia a epuizat resursele asistentelor din spitalul în care lucrează și, prin urmare, cariera lor va fi mai scurtă decât se gândeau, potrivit unui sondaj efectuat de American Association of Critical-Care Nurses (AACN), care a evaluat impactul ultimelor 18 luni de pandemie. Sondajul a arătat că 66% dintre asistente au luat în calcul ideea de a părăsi domeniul medical și că 67% cred că îngrijirea pacienţilor cu COVID-19 pune în pericol sănătatea propriilor familii.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că între 80.000 și 180.000 de lucrători medicali au murit din cauza COVID-19 în perioada ianuarie 2020 − mai 2021.
E vorba de un abandon de proporţii nemaiîntâlnite, spune Amanda Bettencourt, președinta AACN, care explică faptul că aleg să plece inclusiv oameni pe care nu i-ar fi putut vedea altundeva decât îngrijind pacienţi până la capătul vieţii lor. Bettencourt avertizează că sistemul de sănătate va fi adus „în genunchi” de asistentele medicale care se retrag, copleșite de ceea ce au trăit în spitale în vreme de pandemie.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că între 80.000 și 180.000 de lucrători medicali au murit din cauza COVID-19 în perioada ianuarie 2020 − mai 2021. Multe vieţi pierdute ar fi putut fi salvate, declară Annette Kennedy, președinta Consiliului Internaţional al Asistenţilor Medicali, subliniind că aceste cifre reflectă inabilitatea guvernelor de a-și proteja lucrătorii din domeniul medical. Personalul medical din prima linie e epuizat fizic și psihic, iar 10% dintre lucrătorii medicali de la nivel global își vor părăsi profesia, conform prognozelor, spune Kennedy.
Burnout și traumă în rândul cadrelor medicale la nivel global
Trauma psihică trăită de cei care „își pun viaţa în pericol pentru naţiune” a atins proporţii alarmante, spune Victor Dzau, președintele Academiei Naţionale pentru Medicină din SUA, care vorbește de o veritabilă „pandemie paralelă” de burnout. Burnoutul reprezenta deja o problemă pentru cadrele medicale încă de dinainte de pandemie, dar volumul copleșitor de muncă, reducerea personalului, sentimentul de ineficienţă și inadecvare, situaţiile dramatice aduse de valurile pandemice și ostilitatea și scepticismul cu care îi privește o parte a populaţiei au adus epuizarea la cote de criză.
Procentul lucrătorilor medicali cu sindrom de burnout a crescut la 60%, potrivit unui studiu al cercetătorilor australieni.
În primăvara anului trecut prevalenţa burnoutului sever la personalul medical a fost de 30-40%, dar procentul a crescut la 60% și chiar mai mult în cazul medicilor, asistentelor și al altor lucrători medicali, a arătat un studiu al specialiștilor australieni.
Lucrătorii medicali au fost obligaţi să își depășească limitele fizice în timpul pandemiei și să aloce în mod echitabil resurse limitate, fiind adesea culpabilizaţi pentru modul în care au reușit să îngrijească pacienţii, în timp ce ei înșiși își riscau sănătatea. Aceste presiuni și sentimentul că își compromit valorile i-au împovărat cu rușine și vinovăţie, împingându-i spre izolare, spune profesorul australian Erin Smith.
Potrivit studiilor, epuizarea provoacă modificări la nivelul creierului, afectând controlul motor, memoria, capacitatea de concentrare, capacitatea de a lua decizii sau creativitatea, spune medicul pneumolog Tina Shah, punctând modul în care epuizarea crește riscul erorilor medicale și, implicit, poate duce la creșterea mortalităţii în rândul pacienţilor.
Mulţi dintre lucrătorii medicali care s-au îmbolnăvit de COVID-19 se luptă cu ceea specialiștii au denumit „COVID de lungă durată” sau „Long COVID”, COVID lung. Vorbind despre impactul disproporţionat pe care l-a avut pandemia în rândul cadrelor medicale, profesorul Andrew Chan, de la Harvard Medical School, spune că cercetările sale preliminare au arătat că personalul medical s-a confruntat cu provocări speciale, puse pe parţial seama expunerii la niveluri crescute de virus. Pe de altă parte, această situaţie este generată și de lipsa de personal medical, care forţează cadrele medicale să-și înceapă lucrul înainte de recuperarea completă din boală. Din acest motiv, lucrătorii medicali ar putea avea un risc mai mare de complicaţii ale COVID-19 pe termen lung, cu impact negativ asupra sistemului de sănătate în anii viitori, susţine Chan.
Tratarea pacienţilor cu COVID-19 reprezintă o experienţă extremă chiar și pentru un medic care le-a văzut pe toate, declară Shah. Situaţiile de urgenţă, degradarea rapidă a stării pacienţilor și faptul că pacienţii mor sau ajung într-o stare critică în același timp sau la intervale foarte mici sunt doar câţiva dintre factorii care generează „stres moral”, pentru că există un decalaj între ceea ce medicii știu că trebuie să facă și ceea ce reușesc realmente în circumstanţele respective.
Te-ar putea interesa și:Complicaţii ale COVID-19, în timpul bolii sau după boală
Un alt subiect despre care se vorbește puţin este acela că nu există multe momente de respiro nici măcar între valurile de pandemie, povestesc lucrătorii medicali. Fiecare demisie lasă personalul rămas cu un volum și mai mare de muncă, destramă sentimentul de familiaritate și încredere creat în anii în care componenţa echipelor medicale era practic neschimbată, iar pensionarea oamenilor cu experienţă și înlocuirea lor cu personal care are nevoie de instruire scade calitatea îngrijirii pacienţilor. În plus, între valuri, spitalele sunt asaltate de pacienţi non-COVID-19, dar care au amânat foarte mult tratarea afecţiunilor de care suferă, așa încât volumul de muncă nu intră pe panta descendentă așteptată.
Speranţa ca sistemul sanitar să fi depășit deja cea mai dificilă perioadă (după ce spitalizările au scăzut în SUA în septembrie și octombrie 2021) se subţiază, 17 state americane înregistrând deja creșteri ale numărului de pacienţi bolnavi de COVID. Se profilează un nou val cu varianta Omicron a noului coronavirus, despre care autorităţile londoneze declarau la începutul săptămânii că are „un ritm fenomenal” de răspândire, numărul infectărilor dublându-se la fiecare două-trei zile.
Scurtul drum de la eroi la ucigași
La 25 aprilie 2021, Cassie Alexander (nu e numele ei real) trimitea un mesaj pe grupul de chat al colegelor ei de muncă, asistente medicale într-o secţie de terapie intensivă: „Nimic nu se compară cu faptul de a te simţi profund suicidar, când jobul tău este să menţii oamenii în viaţă”. Avea să posteze apoi pe Twitter despre faptul că sănătatea ei mintală nu e tocmai grozavă, dar ceea ce simţea, de fapt, era că prefera să moară decât să se întoarcă la locul ei de muncă.
Deși lucra de 14 ani la o unitate de terapie intensivă și știa ce volum de stres implică profesia ei, pandemia a forţat-o să asiste la „moarte la o scară pe care nu o mai văzusem niciodată”.
A fost diagnosticată cu sindrom de stres posttraumatic în primăvara acestui an și a decis să-și vindece durerea scriind o carte, Year of the Nurse: A Covid-19 Pandemic Memoir.
Scrisă la sugestia prietenilor și a terapeutului ei, cartea este dedicată celor care au trăit pandemia îmbrăcaţi în combinezoane anti-COVID-19, care au văzut epuizându-se în ritm înspăimântător sacii pentru cadavre și au depus o muncă istovitoare, întorcând pe burtă pacienţii pentru a-i ajuta să respire mai ușor ori ventilându-i manual pentru a le oferi câteva minute de viaţă. Potrivit autoarei, memoriile sale reprezintă încercarea de a-și găsi pacea după o experienţă care a transformat-o profund și a izolat-o de restul lumii – de cei care nu înţelegeau sau nu apreciau eforturile ei, chiar dacă erau beneficiari direcţi ai acestora.
Momentul de ruptură a survenit în timp ce îngrijea un pacient infectat cu SARS-CoV-2 care avea plămânii atât de distruși, încât necesita ventilaţie manuală ca să primească suficient oxigen. Cassie a comprimat balonul de ventilaţie la fiecare două secunde pentru 40 de minute, pentru a da timp familiei să își ia rămas bun de la cel drag. Câteva săptămâni mai târziu, familia a sunat pentru a întreba dacă personalul făcuse cu adevărat tot ce se putea pentru a salva pacientul, iar dubiile acestei familii au lovit-o în plinm pentru că simţea că, deși dăduse totul fiecărui pacient, devenea om străin sieși, o marfă pentru spitalul unde lucra și o străină chiar pentru rudele ei, care minimizau pericolul pandemiei.
Luna de miere a personalului medical (cu aplauze și ovaţii ale oamenilor în balcoanele caselor și pe străzile orașelor) s-a încheiat în multe locuri foarte abrupt. În timp ce se luptă cu efectele unui COVID de lungă durată, dr. Erica Bial simte că munca ei și a colegilor este una ingrată, cu apatia și oboseala care s-au instalat în societate.
Munca unui asistent medical de la Terapie Intensivă este cu adevărat copleșitoare acum, pentru că pacienţii au devenit sceptici faţă de tratament și proceduri medicale și chiar ostili personalului medical.
Dacă înainte de pandemie pacienţii erau recunoscători pentru că primeau informaţii despre afecţiunille lor și despre opţiunile de tratament, acum nu cred nimic din ce li se spune, nici măcar că au nevoie de oxigen atunci când starea lor se deteriorează, povestește Annie Gucinski, asistentă medical la Spitalul St. Cloud. Această atitudine sporește frustrarea lucrătorilor medicali, care au sperat că o rată înaltă a vaccinării va reduce fluxul de pacienţi în stare gravă din spitale.
Uneori oamenii își doresc să fi făcut totul altfel, iar momentele de dinainte de intubare, în care își pot suna familia (pentru că nimeni nu știe cum va reacţiona organismul după această intervenţie), sunt foarte emoţionante. Există frustrare pentru că informaţiile de pe Facebook au devenit brusc mai credibile decât cele provenite din surse medicale și pentru că multe spitalizări și decese ar putea fi prevenite, spune Gucinski, dar compasiunea pentru omul de lângă tine trebuie să rămână vie, deși admite că, pe măsură ce trece timpul, acest lucru devine tot mai dificil.
Te-ar putea interesa și: Medicina bazată pe dovezi. Cum se construiește fundaţia încrederii în doctori
Problema este că lipsește compasiunea pe străzi; oamenii resping masca și vaccinul, merg în locuri aglomerate și se comportă ca și cum virusul ar exista cel mult între zidurile spitalelor, spune Nate. A lucrat 25 de ani ca medic de urgenţe și explică pentru postul de radio MPR News motivul demisiei, pe care a înaintat-o în luna iulie a acestui an: simte că ceea ce făcea nu mai are sens, în condiţiile în care nu putea oferi îngrijire adecvată pacienţilor din ce în ce mai numeroși, mulţi refractari la măsurile de protejare faţă de infectare.
Epuizând personalul medical din prima linie, pandemia a constituit o adevărată provocare și pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii publice, analiștii și consilierii care au formulat recomandări legate de modul în care guvernele trebuie să răspundă la pandemie. Alexandra (numele ei nu este real) spune că a lucrat, începând cu martie 2020, echivalentul a 3 ani cu normă întreagă în doar 12 luni, deși nu a tratat pacienţi cu COVID-19, ci a fost unul dintre cercetătorii din domeniul politicilor de sănătate publică. Personalul din departamentul în care a lucrat se confrunta cu anxietate, depresie și stres, în condiţiile în care relaţiile cu oficialii aleși nu erau caracterizate de cea mai bună cooperare, existând uneori chiar presiuni asupra cercetătorilor pentru a-și alinia informaţiile la agenda politică. În cele din urmă, Alexandra a demisionat, așa cum au făcut-o mai mult de 20 dintre colegii care lucrau în același departament.
Burnout și traumă în rândul personalului medical din România
Cazul medicului rezident la ATI care s-a sinucis în aprilie 2021 după ce a ieșit din tură este văzut de profesorul Dorel Săndeac, vicepreședintele Societăţii Române de Anestezie și Terapie Intensivă, ca o confirmare a presiunii sub care lucrează personalul ATI în timpul pandemiei.
Deși specialiștii vorbesc despre un nivel epidemic de burnout și stres posttraumatic în rândul personalului medical care a tratat pacienţi cu COVID-19, nu există evaluări făcute la nivel naţional pentru a cuantifica acest nivel, scrie jurnalista Sorana Stănescu într-un material amplu, care radiografiază starea fizică și psihică a lucrătorilor dintr-un sector deja subfinanţat și cu un exod al medicilor de cel puţin două decenii.
Relatările personalului medical din diferite colţuri ale ţării seamănă între ele: teamă de necunoscut („M-am simţit epuizată psihic tot timpul, pentru că nu știam cu ce ne luptăm, nu știam ce înseamnă COVID. Nici acum nu știm”, spune Doiniţa Tănase, asistentă pe ambulanţă în judeţul Bacău), deficit de personal (numărul paturilor de la ATI a crescut cu 30% faţă de începutul pandemiei, dar numărul medicilor ATI a rămas neschimbat), volum copleșitor de muncă, reticenţa de a apela la psihoterapie (pentru că au senzaţia că este foarte greu de explicat cuiva din exterior prin ce trec).
Singurul spital din România care a măsurat gradul de epuizare a personalului a constatat că 56% dintre angajaţi au un nivel mediu sau ridicat de burnout.
Personalul medical povestește și că munca în sine nu e atât de extenuantă precum gravitatea cazurilor și aglomerarea spitalelor („Te termină când auzi că nu mai sunt locuri la ATI”) și că se cheltuie multă energie mintală luptând nu doar cu noile variante ale SARS-CoV-2, ci și cu negaţioniștii (medicul infecţionist Irina Popov povestește că unii aparţinători care veneau după ruda decedată întrebau dacă boala chiar există).
Singurul spital care a măsurat gradul de epuizare a personalului (în perioada februarie-martie 2021), Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” din Timişoara, a constatat că 56% dintre angajaţi au un nivel mediu sau ridicat de burnout, 55% se simt extenuaţi emoţional, în timp ce aproape 10% suferă de un anumit grad de depresie.
Este inevitabil să fii afectat de reacţia oamenilor, punctează medicul Virgil Musta, șeful Secţiei de boli infecţioase a Spitalului „Victor Babeș”. Sunt catalogaţi drept „criminali” chiar cei a căror misiune este de a salva vieţi, spune medicul, povestind despre faptul că, dincolo de reclamaţiile de malpraxis făcute spitalului, primește ameninţări pe telefon și pe e-mail și că astfel de reacţii descurajează personalul medical deja epuizat de pandemie.
Studiul efectuat de Spitalul „Victor Babeș” s-a derulat în trei etape, ultima urmărind identificarea de soluţii pentru bunăstarea psihică și emoţională a personalului din spital.
Este inevitabil să fii afectat de reacţia oamenilor, spune medicul Virgil Musta, povestind că primește ameninţări pe telefon și pe e-mail și că astfel de reacţii descurajează personalul medical deja epuizat de pandemie.
Printre măsurile care urmează să fie aplicate se numără acordarea de zile libere, dar și a concediilor restante, creșterea schemei de personal și întâlnirile periodice cu angajaţii – ultima măsură fiind considerată esenţială, menită să ajute cadrele medicale să găsească un echilibru între viaţa personală și cea profesională, după cum explică psihologul Dana Biriș.
Chiar dacă la începutul pandemiei au fost create mai multe reţele de sprijin psihologic gratuit pentru personalul medical, multe s-au închis sau sunt pe cale să se închidă. Voluntarii nu pot rezolva această criză bazându-se doar pe resurse proprii (în același timp, e adevărat că serviciile au fost puţin accesate, posibil și din cauza mentalităţii stoice a medicilor, după cum explică Sorana Stănescu). Pandemia a reliefat însă nevoia prioritizării culturii siguranţei pentru lucrătorii medicali și reprezintă o ocazie de abordare a problemelor de epuizare din rândul personalului medical la nivel sistemic.
Există o petiţie, creată de psihologul Ion Duvac, pentru crearea unor secţii de psihologie care să se ocupe inclusiv de personalul medical, iar serviciile psihologice să fie recunoscute ca servicii de sănătate și decontate de stat.
Un preţ pe care nu ni-l putem permite
Burnoutul a costat sistemul de sănătate din SUA aproximativ 4,6 miliarde de dolari pe an, înainte de pandemie. Există însă un preţ și mai piperat, plătit în suferinţă și vieţi umane. Studiile cercetătorilor americani arată că vizitele medicale pe fugă și lipsa de energie a medicilor provoacă 250.000 de decese anual. Se estimează că 12 milioane de americani primesc diagnostice eronate în instituţiile de îngrijire primară, o treime din acestea ducând la daune grave ale sănătăţii sau chiar la deces.
Costurile umane ale sindromului de burnout în rândul personalului medical în timpul pandemiei sunt, cu siguranţă, mai mari, iar specialiștii spun că următoarea criză va fi cea a sindromului posttraumatic (afectând inclusiv lucrătorii medicali care nu au tratat pacienţi cu COVID-19) și că această criză poate dura o perioadă semnificativă și după încheierea pandemiei.
Chiar dacă se pare că resursele de empatie pentru suferinţa și epuizarea trăită de personalul medical (cu evidente repercusiuni asupra familiilor acestora) au coborât la cote dramatice, n-ar trebui să uităm măcar faptul că aceste traume se vor resimţi cu siguranţă în standardele de îngrijire a pacientului. Iar la capătul feliilor de șvaiţer cu găurile suprapuse, care pot fi responsabile de rănirea sau chiar decesul unui pacient − de care vorbea profesorul Reason –, s-ar putea regăsi oricine, de la cei care au devenit numere în statistici aprig contestate la cei mai iubiţi pământeni din viaţa noastră.
Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.
