Ștefăniță Poenariu

24 ARTICOLE 0 COMENTARII

Nu ne-a ajuns vreo îndoială peste puterea noastră

Fără a căuta vreodată îndoiala, am întâmpinat-o adesea cu interes și recunoștinţă. Nu am fugit de ea, ci mai degrabă i-am căutat astâmpăr.

Ar fi Iisus dezamăgit de biserică?

Oare ce simte Iisus astăzi, când privește la biserică, dacă omul, o fiinţă creată, limitată și la rândul ei păcătoasă, este dezamăgit când privește la ea?

Destinul credinţei în secolul al XXI-lea

Fizicianul și autorul britanic Paul Davies prevede un viitor în care nevoia de ghidare spirituală va fi mai puternică decât oricând, dar în același timp consideră că „orice religie care refuză să îmbrăţișeze descoperirile știinţifice nu va supravieţui în secolul al XXII-lea”1.

Ce este rugăciunea?

Căile prin care dumnezeirea Se descoperă sunt Biblia, Iisus Hristos, natura și conștiinţa. Rugăciunea nu este revelatoare. Dacă nu este revelatoare nici pentru om, nici pentru Dumnezeu, ce este atunci rugăciunea?

Mic ghid de socializare a copilului

Chiar și în urma înlocuirii, de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a termenului „distanţare socială” cu „distanţare fizică”, oamenii resimt reminiscenţele unei îndepărtări sociale.

Dinspre mine, înspre noi | prietenia și reciprocitatea

Înţelepciunea prieteniei înseamnă să-i găsești pe aceia cărora, oferindu-le, simţi că primești, fără ca aceasta să-ţi ceară să te schimbi sau să-ţi ceară vreun preţ.

Eu cu cine votez?

Umorul de situaţie al lui Ion Luca Caragiale, descris prin replica cetăţeanului turmentat „Eu cu cine votez?“1, capătă în societatea recentă un caracter tragico-dramatic. Întrebarea care o precedă interoghează sensul actului electiv manifestat prin vot liber, universal, egal și secret: De ce să votez?

Școala părinţilor: Etapa responsabilităţilor și cea a prieteniei

Articolul de faţă este al treilea și ultimul din seria „Școala părinţilor”. Primele două părţi au fost publicate în ediţiile din lunile mai și iunie ale revistei Semnele Timpului.

Școala părinţilor: etapa valorilor

Tranziţia actului educaţional de la nivelul familial la cel public, instituţional, tinde să influenţeze percepţia socială cu privire la factorii responsabili în educaţia copiilor. În conștiinţa comună a părinţilor se regăsește din ce în ce mai des ideea conform căreia grădiniţa, școala și biserica sunt primordial responsabile de educarea copiilor lor.

Lumea din subteran

O lume paralelă și adesea subterană este lumea celor fără adăpost. Vagabonzi, aurolaci sau doar neputincioși. O viaţă cu reguli, cutume, plăceri și dureri, dar fără sens și pace. O părticică ascunsă de lume din care, dacă aluneci în ea, sunt puţine șanse să ieși.

Cum ne asigurăm că avem o credinţă raţională

Mișcările fundamentaliste, credinţele religioase extremiste și sectare, manipulările maselor de credincioși, conspiraţiile cu miză religioasă și alte astfel de ameninţări accentuează importanţa gândirii critice.1

COVID-19: Școala în vreme de pandemie

Școala nu ar trebui să aibă rolul de a-i educa pe copii pentru societatea de acum și de aici. Când aceasta nu va mai fi, când și cine îi va mai educa pentru timpurile ce vor fi venit?

COVID-19: Situaţiile extraordinare scot la iveală oameni extraordinari

Mângâindu-ne adesea doar prin cuvinte, construim o religie a ritualurilor și ideilor, o religie confortabilă, dar mult diferită de cea a lui Iisus.

Non Sequitur. O concluzie forţată nu este o concluzie

Multitudinea și complexitatea informaţiilor pe care avem nevoie să le încadrăm în intervale scurte de timp în categoriile mintale potrivite pregătesc terenul pentru apariţia raţionamentelor eronate. Când o concluzie este susţinută de argumente foarte slabe sau chiar irelevante, raţionamentul este încadrat în categoria numită non sequitur, adică „nu decurge”, sau „argumentul irelevant”.

Dumnezeul suveran cu chip de părinte (sau Suveranul cu chip de tată)

Într-o societate cu mentalităţi pragmatice, orice fel de credinţă este supusă exclusiv judecăţilor de ordin practic. Eficacitatea, utilitatea și beneficiul sunt criteriile de bază în funcţie de care acţiunilor, faptelor sau credinţelor li se atribuie valoare. În contextul acesta, evaluarea beneficiilor credinţei religioase intră adesea în conflict perspectiva suveranităţii lui Dumnezeu. Cum poate fi integrată...

Confluenţele filosofiei educaţiei creştine cu şcoala românească

„Învăţământul românesc este ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate. Potrivit evaluărilor internaţionale, media elevilor români la ştiinţe şi la lectură este mai mică decât cea internaţională, dar şi decât media elevilor din ţările vecine intrate ca şi noi de curând în Uniunea Europeană. Ineficienţa în formare este dramatică.

Școala părinţilor

Dacă, din punct de vedere biologic, un om devine părinte în momentul în care i se naște un copil – sau, din punct de vedere civil, în momentul în care adoptă un copil –, din punct de vedere practic și chiar moral, un om devine părinte atunci când criteriilor amintite li se adaugă o serie...

Confluenţele filosofiei educaţiei creştine cu şcoala românească

„Învăţământul românesc este ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate. Potrivit evaluărilor internaţionale, media elevilor români la ştiinţe şi la lectură este mai mică decât cea internaţională, dar şi decât media elevilor din ţările vecine intrate ca şi noi de curând în Uniunea Europeană. Ineficienţa în formare este dramatică. Educaţia nu este relevantă în raport...

Este credinţa rezonabilă?

Știinţa și credinţa, ca instrumente importante în demersul cunoașterii, sunt percepute adesea într-o relaţie tensionată, din pricina cosmoviziunilor fundamental diferite care le caracterizează. Implicaţiile asupra marilor întrebări ale vieţii sunt evidente și suficiente în a-i răpi cuiva confortul indiferenţei faţă de o miză așa de mare.

Dosarul ecumenismului: Ecumenismul în perioada recentă (IV)

În ce măsură ecumenismul este inclus în preocupările lui Dumnezeu? Cuprinde agenda lui Dumnezeu acest deziderat?

Dosarul ecumenismului: De la Reformă la postmodernitate (III)

Spiritul dialectic al ecumenismului naște, printre altele, o întrebare al cărei răspuns deplin se lasă încă așteptat. Cum se face că spiritul critic și raţionalismul de origine iluministă, coroborate cu punerea Bibliei la dispoziţia omului de rând, au dus la atâtea schisme?