Americanii au creat primul ficat artificial, cu ajutorul celulelor stem

80

Ficatul a fost creat in vitro, cu ajutorul celulelor stem, scrie maxisciences.com. Experimentul a avut loc în mai multe etape. Mai întâi, cercetătorii de la Massachussets General Hospital din Boston au „curăţat" ficatul unui șoarece, printr-un proces nuit „decelularizare". Au fost păstrate doar vasele sanguine și colagenul.

   

    Au fost plantate noi celule sănătoase, numite hepatocite, iar ficatul nou creat a devenit funcţional și a fost transplantat pe un șoarece. Șoarecele a supravieţuit câteva ore.

    „Dacă totul merge bine, este posibil ca în 5-10 ani să putem reproduce în același mod și ficatul uman, (…) dar ingineria ţesuturilor ne-a mai dat și în trecut speranţe că ar putea produce ţesuturi în condiţii de laborator, iar lucrurile nu au mers tocmai bine, motiv pentru care încerc să fiu optimist dar prudent, a explicat Korkot Uygon, coordonatorul echipei de cercetători.

    Mark Thursz, profesor de hepatologie la Imperial College din Londra afirmă însă că ficatul artificial creat este capabil să îndeplinească funcţiile normale ale unui ficat doar în proporţie redusă.