Esenţiale azi, 22 ianuarie

104

Un sfert dintre elevi fac 10 km pentru a ajunge la școală, iar jumătate folosesc naveta 20 de minute

Un raport al Băncii Mondiale atrage atenţia că infrastructura de transport este, pentru mulţi copii din România, mediu sau greu accesibilă. Distanţa parcursă pentru a ajunge la școală depășește 10 km pentru aproape 28% dintre participanţi. Peste 50% dintre respondenţi petrec peste 20 de minute cu naveta către și de la școală; din acest grup, aproximativ 15% petrec peste 40 minute cu naveta către și de la școală. În pofida rezultatelor anterioare, 32% dintre respondenţi au susţinut că folosesc mijlocul de transport preferat pentru a merge la școală.

Programul „Masă caldă pentru elevi”. Mulţi primesc sandvișuri în loc de mâncare gătită

Ministerul Educaţiei vrea să extindă programul „Masă caldă pentru elevi” în 150 de şcoli. Însă majoritatea școlilor nu au o cantină unde să prepare hrana, iar copiii vor primi – aşa cum s-a întâmplat şi în trecut – un sandviş sau, în cazurile fericite, un pachet cu mâncare adus de o firmă de catering, relatează ȘtirileProTv. În plus, banii pentru program nu au fost încă alocaţi iar alimentele nu ajung acum nici măcar la elevii care le-au primit anul trecut.

Premierul spaniol Pedro Sanchez se va întâlni cu preşedintele catalan, dar refuză un referendum

Şeful guvernului spaniol, Pedro Sanchez, a anunţat luni că se va întâlni la începutul lui februarie cu preşedintele Cataloniei, independentisul Quim Torra. El a exclus însă orice referendum de independenţă a acestei regiuni autonome. Întâlnirea va avea loc „în prima săptămână din februarie”, la Barcelona, a spus dl Sanchez la televiziunea publică. Quim Torra a solicitat această întâlnire înaintea organizării unei mese rotunde bilaterale între cele două executive, central şi regional, destinată să găsească o soluţie crizei politice începute în 2017.

Președintele Serbiei s-a săturat să primească lecţii privind relaţiile apropiate cu Rusia și China: „Îi spun mereu lui Putin că obiectivul nostru e aderarea la UE”

Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, spune că este sătul să primească lecţii de la liderii europeni privind relaţiile strânse pe care le are cu Rusia și China, insistând că Belgradul rămâne fidel dorinţei de aderare la Uniunea Europeană, în ciuda amânărilor fără precedent privind admiterea în blocul comunitar. Aleksandar Vučić, lider de dreapta aflat la putere din 2017, a declarat pentru euronews că Serbia este în continuare pe drumul aderării eruopene, în pofida dezamăgirilor legate de proiect și a lipsei de entuziasm, informează Hotnews.ro.

Trump: SUA și UE poartă discuţii privind un „acord comercial”

Președintele american Donald Trump a indicat marţi că poartă discuţii pentru un „acord comercial” cu Uniunea Europeană, în marja unei întâlniri bilaterale la Forumul economic de la Davos cu șefa executivului european Ursula von der Leyen, relatează AFP. La rândul său, Ursula von der Leyen s-a declarat „convinsă” că va putea stabili cu autorităţile americane „o agendă pozitivă referitoare la comerţ, precum și la tehnologie, energie și alte subiecte”.

SUA și Franţa continuă negocierile privind taxarea giganţilor din domeniul digital

Casa Albă şi Palatul Élysée şi-au anunţat luni voinţa de a continua negocierile privind taxarea giganţilor din domeniul digital, numită şi „taxa GAFA”. Obiectivul, potrivit lui Emmanuel Macron, este de a evita „orice escaladare” a taxelor vamale. Donald Trump şi Emmanuel Macron au convenit să suspende orice supralicitare în conflictul care îi opune în legătură cu taxa franceză pe digital până la încheierea negocierilor în curs din cadrul OCDE, potrivit unei surse diplomatice franceze.

Liban: Negocierile pentru formarea noului Guvern s-au finalizat cu succes

Libanul are de marţi seară un nou guvern, condus de Hassan Diab, la aproape trei luni de la demisia sub presiunea străzii a premierului Saad Hariri. Lista membrilor guvernului a fost citită de un înalt responsabil la palatul prezidenţial din Beirut după ce preşedintele Michel Aoun a semnat documentul care a făcut obiectul unor negocieri aprinse care au durat mai mult de o lună. Premierul a promis că guvernul său va face tot posibilul pentru a răspunde cererilor mişcării de protest care afectează ţara de mai bine de trei luni şi solicită o revizuire a sistemului politic.

Trupele israeliene au împușcat mortal trei palestinieni ce au încercat să treacă graniţa din Gaza

Militarii au declarat că trupele au încercuit o zonă situată în apropierea capătului sudic al enclavei palestiniene, după ce au descoperit „trei suspecţi” care au trecut frontiera. „(Ei) au percheziţionat zona în timp ce suspecţii au aruncat o grenadă sau un dispozitiv explozibil în trupe”, care au deschis apoi focul asupra celor trei palestinieni, a spus armata într-un comunicat.

Venezuela: Razie a serviciilor secrete asupra birourilor opoziţiei conduse de Juan Guaido

Agenţi ai serviciilor secrete din Venezuela (SEBIN) au efectuat o razie asupra birourilor opoziţiei conduse de Juan Guaido, aflat în Europa de marţi, potrivit unei declaraţii a deputatei Delsa Solorzano, citate de AFP. „Tocmai ni s-a confirmat că agenţi ai SEBIN sunt înăuntrul biroului președintelui Guaido”, a declarat Solorzano pentru reporteri.

Coreea de Nord abandonează angajamentul de suspendare a testelor nucleare şi cu rachete balistice

Coreea de Nord a anunţat marţi că a abandonat angajamentul de suspendare a testelor nucleare şi cu rachete balistice, acuzând incapacitatea Statelor Unite de a respecta termenul de sfârşit al anului 2019 pentru negocierile nucleare şi sancţiunile americane „brutale şi inumane”, transmite Reuters, citată de news.ro. Liderul nord-coreean Kim Jong Un stabilise ca termen limită sfârşitul lunii decembrie pentru discuţiile cu Statele Unite referitoare la denuclearizare, iar consilierul pentru securitate al Casei Albe Robert O’Brien declara la momentul respectiv că Statele Unite au deschis canalele de comunicare.

Niciun articol afișat