Pelerinii vor plăti pentru a-l vedea pe Papă

10

Oficiali ai Bisericii Catolice din Anglia au anunţat că pelerinii care vor să participe la unul din cele două evenimente publice organizate cu prilejul vizitei Papei Benedict al XVI-lea în Marea Britanie, vor plăti până la 39$ pentru acces.

    Oficiali ai Bisericii Catolice din Anglia au anunţat că pelerinii care vor să participe la unul din cele două evenimente publice organizate cu prilejul vizitei Papei Benedict al XVI-lea în Marea Britanie, vor plăti până la 39$ pentru acces.    Taxele, o premieră pentru evenimentele papale, se aplică pentru întâlnirea de rugăciune din Hyde Park (Londra), de pe 18 septembrie și pentru ceremonia de beatificare a Cardinalului John Henry Newman (în Birmingham), de pe 19 septembrie.    Biroul de comunicaţii al bisericii a explicat că biletele reprezintă mai degrabă o taxă de transport – întrucât accesul credincioșilor la evenimente se va face doar grupat, cu autobuze închiriate de parohii – dar că acestea acoperă și costul unui „pachet al pelerinului”, care include și un bilet de metrou.    „Vaticanul înţelege că credincioșii vor fi rugaţi să aducă o contribuţie în vederea vizitei, dar nu sunt taxaţi propriu-zis. Cei care nu pot plăti, nu vor fi obligaţi să o facă,” a declarat pentru AP Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului.