Preşedintele Venezuelei crede că preoţii romano-catolici ar trebui biciuiţi

53

Relaţiile dintre preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, şi reprezentanţii Bisericii Catolice s-au înrăutăţit în ultimele zile. Chavez a declarat că preoţii catolici ar trebui biciuiţi pentru minciunile pe care le spun, fiind nemulţumit de faptul că Vaticanul a fost avertizat de cardinalul Jorge Urosa că Venezuela se îndreaptă tot mai mult spre un regim dictatorial, anunţă AP.

   

    „Dacă s-ar arăta Christos în trup, ce le-ar face [preoţilor]? N-am nicio îndoială că i-ar biciui", a declarat Chavez.

    Episcopul Urosa crede că preşedintele venezuelean încearcă să introducă modelul comunist al Cubei, preluând unele dintre metodele folosite de aliaţii săi cubanezi, Raul şi Fidel Castro.

    Credincioşii catolici s-au arătat nemulţumiţi de schimbul dur de replici dintre Chavez şi liderii Bisericii, considerând că acestea nu fac cinste nici uneia dintre cele două părţi, nefiind în spiritul iubirii frăţeşti a lui Iisus.