Vaticanul va beatifica un episcop maghiar

12

Ziua de 3 octombrie va purta în calendarul sărbătorilor catolice numele unui episcop din Ardeal, primul martir al Bisericii Catolice din România care va fi canonizat.

Duminica aceasta, Papa Benedict al XVI-lea va oficia o ceremonie de beatificare pentru episcopul Szilard Bogdanffy. Episcopul a murit ca martir în timpul comunismului, după ce a fost închis sub acuzaţia de complot împotriva ţării.

Născut în Serbia, episcopul Szilard Bogdanffy a urmat cursurile preuniversitare în Timişoara şi a studiat teologia în Oradea, unde a şi lucrat ca profesor şi preot, după hirotonirea sa în anul 1934.

Preotul a fost arestat în anul 1939, fiind acuzat de orchestrarea unui complot împotriva ţării, prin organizarea unei adunări secrete a maghiarilor din Valea lui Mihai. În 1940, Bogdanffy a fost eliberat dată ce Transilvania de Nord a fost ocupată de Ungaria. În această perioadă şi-a dat doctoratul în filosofie la Universitatea Peter Pazmany din Budapesta, scrie România Liberă.

Nunţiul Apostolic în România, Patrick Gerald O'Hara îl hirotoneşte în clandestinitate, în 1949, an în care preotul, de acum episcop, este din nou arestat. După patru ani de detenţie în Oradea, Jilava, Sighetu Marmaţiei şi Capul Midia, a fost dus în închisoarea din Aiud, unde după o lună a decedat.