Învierea lui Iisus este unul dintre pilonii religiei creştine. Fără învierea Lui, creştinismul ar fi fost o religie total diferită de ceea ce este sau n-ar fi fost deloc. Nu este însă un secret că sunt şi persoane care resping realitatea învierii lui Iisus şi cer dovezi pentru ca să creadă. Din negura vremii se desprinde mărturia unui mormânt unic. Mormântul gol.

În toate cele 4 evanghelii se precizează că mormântul gol a fost descoperit de femei. Mărturia femeilor de la mormântul lui Iisus a fost considerată adevărată de către autorii Evangheliilor. Nu prea relevant pentru publicul de azi, obişnuit cu feminismul, detaliul devine semnificativ dacă înţelegem contextul de atunci. Ce credibilitate putea să aibă mărturia unei femei, într-o societate în care statutul femeii era inferior celui al bărbatului? Nu trebuie decât să privim un pic mai departe, în Iran de exemplu, ca să vedem ce valoare are mărturia unei femei într-o sală de tribunal. Dacă autorii Evangheliilor ar fi intenţionat să scrie nişte pseudo-istorii ale vieţii lui Iisus, mânaţi de interese obscure – cum susţin criticii, ar fi trebuit să fie prea naivi ca să citeze nişte femei ca martori ai mormântului gol. 

Bine, bine, ar zice unii, dar nu sunt relatările evangheliştilor contradictorii? Marcu vorbeşte despre 3 femei, Matei zice că erau doar două, iar Ioan menţionează una singură. Iar dacă Matei şi Ioan spun că femeile au mers la mormânt înainte de răsăritul soarelui, Marcu plasează evenimentul undeva după răsărit. Matei pare să sugereze că piatra mormântului ar fi fost dată deoparte în prezenţa femeilor şi, totuşi, ceilalţi 3 evanghelişti lasă a se înţelege că piatra fusese dată deoparte mai înainte. Există discrepanţe şi în privinţa numărului de îngeri care se aflau la mormânt. Nu sunt acestea argumente că Biblia e inexactă şi că mormântul gol e doar o poveste? Aş zice dimpotrivă, că tocmai aceste detalii care diferă de la o Evanghelie la alta reprezintă un argument în favoarea veridicităţii evenimentului. Evangheliile au fost scrise în momente diferite, de autori diferiţi, cu scopuri diferite, și pentru cititori diferiţi. Detaliile diferite ne arată, de fapt, că cele 4 relatări nu au fost copiate dintr-o sursă comună, nu sunt 4 xeroxuri, ci reflectă viziuni diferite, independente. Nu avem de-a face, deci, cu o conspiraţie, un aranjament între urmașii lui Iisus, ci e vorba de 4 istorii particulare despre un singur mormânt gol. Patru oameni au scris despre mormântul gol, realitatea de necontestat.

Unii cercetători presupun că Evanghelia după Marcu se încheie la versetul 8 din capitolul 16, următoarele versete, care vorbesc despre arătările lui Iisus după înviere, fiind adăugate mai târziu. Aceasta e o altă discuţie, dar dacă ar fi aşa, cartea lui Marcu s-ar fi încheiat cu imaginea femeilor care au fugit din mormântul gol al lui Iisus. Interesantă imagine, nu-i aşa?

Există în Noul Testament două pasaje care indică faptul că, în vremea aceea, oamenii nu credeau că un om înviat este recreat din nimic, ci mai degrabă că rămăşiţele lui erau readuse la viaţă. În Matei 27:52 citim despre cei care au înviat când Iisus a murit şi ale căror trupuri înviate au ieşit din morminte. Iar din Ioan 5:28, 29 aflăm că va veni ziua când cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi vor ieşi din ele. Această credinţă era reflectată de obiceiul rudelor celor decedaţi de a intra în mormânt la o anumită perioadă – un an, de regulă – pentru a aduna oasele mortului şi a le aşeza într-un osuar, ca să nu se risipească. Desigur, dacă „povestea" despre învierea lui Iisus ar fi apărut după câteva luni, lumea ar fi crezut, fără doar şi poate, că rudele I-au adunat oasele şi au inventat povestea învierii. Mormântul lui Iisus a fost însă cu siguranţă gol la nici 3 zile după moartea Sa, dovadă şi tentativa preoţilor iudei de a-i mitui pe soldaţii romani, pentru a minţi că trupul a fost furat de ucenici (Matei 28:11-13). Liderii religioşi căutau cu disperare să fabrice o explicaţie pentru un fapt care nu putea să fie contestat (oricine putea merge la mormânt ca să verifice): mormântul era gol.

Se ştie că, în vremea respectivă, oamenii obişnuiau să amenajeze mormintele oamenilor sfinţi (obicei care se regăseşte şi azi, în diferite culturi). Ţinând cont că primii ucenici ai lui Iisus şi primii creştini au fost evrei, nu găsim în istoria creştinismului primar indicii despre venerarea mormântului lui Iisus. Mai târziu, creştinii au făcut diverse presupuneri despre locul unde s-a aflat mormântul Său şi au construit biserici. Dar primii creştini, cel puţin din datele Bibliei, nu au fost interesaţi de mormânt în sine, cât de faptul că acesta era… gol.

În faţa mormântului gol, Maria Magdalena a făcut o primă presupunere. Era prima explicaţie la îndemână, cea mai naturală, singura logică: „au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus" (Ioan 20:13). Credinţa în învierea lui Iisus nu s-a născut din nostalgia unor ucenici şi prieteni dezamăgiţi, ci din ceva care a depăşit logica primară şi explicaţiile naturale (la care s-au gândit chiar şi prietenii lui Iisus). Iar dacă unii erau hotărâţi să facă orice (chiar să dea mită) pentru a perpetua ideea furtului din mormânt, alţii au înţeles, în cele din urmă, că Iisus a ieşit singur din mormânt. Celor din urmă li S-a şi arătat…

(Foto: tldm.org)