Am o cunoştinţă la care vecinii vin ca la farmacie. Cunoaşte bine medicamentele de care a avut nevoie şi, din păcate, trebuie să admit că a avut nevoie de prea multe de-a lungul vieţii. În plus, doamna despre care vă vorbesc este şi o femeie inimoasă, dispusă să ofere sfaturi oricui are trebuinţă. Aţi putea crede că în societatea civilizată a secolului al XXI-lea oamenii nu mai iau medicamente după reţete prescrise de vecini sau vraci de palier.

   

    În 2006, GfK realiza în România un studiu privind fenomenul automedicaţiei. Studiul era parte a unei campanii de responsabilizare, oamenii fiind încurajaţi să citească prospectul înainte de a-şi administra medicamentul. Rezultatele n-au fost departe de aşteptări şi, în plus, o plasau pe doamna de care vă spuneam în rândurile majorităţii: 73% dintre români îşi administrează medicamente fără a consulta vreun specialist. Şi mai interesant este că 22% dintre noi iau pastile, cel puţin o dată pe lună, după ureche – care ureche stă ciulită la sfaturile tuturor: familie, vecini, vânzătoarea de la piaţă, reclame sau ziarişti copy-paste.

    Faptul că, în ultimul an, piaţa medicamentelor vândute fără reţetă a înregistrat în România o creştere de 12,1% (faţă de doar 5,7% la nivel mondial) mă face să cred că rezultatele studiului GfK au fost folosite şi cu alt scop: profilul consumatorului de medicamente eliberate fără prescripţie medicală este, cu siguranţă, de foarte mare interes pentru companiile farmaceutice. Dar să nu ne victimizăm: mesajele industriei farmaceutice nu ne opresc să citim şi să înţelegem prospectul.

    Paradoxal e că deşi nu ne temem să luăm medicamente pentru a trata chiar şi cel mai mic disconfort, ignorăm totuşi reacţiile adverse sau interacţiunile medicamentoase pe care le putem afla foarte uşor prin lectura prospectului. Nu vă îndemn să nu luaţi aspirină, dacă medicul dumneavoastră v-a prescris acest medicament. Sunt însă curioasă ce vă întrebaţi când citiţi prospectul.

     Banii sunt din ce în ce mai greu de împărţit pentru nevoile cotidiene, iar sistemul medical românesc nu e neapărat prietenos cu pacienţii săi. Aşa că soluţia cea mai simplă pare automedicaţia. Te uiţi în oglindă, îţi faci autodiagnoza şi îţi prescrii tratamentul. Se ştie că mulţi oameni iau antibiotice o zi, două, până dispar simptomele, apoi se opresc, chiar dacă durata recomandată pentru tratament este de cel puţin cinci zile. Administrarea haotică de antibiotice este cauza infecţiilor cu bacterii rezistente la antibioterapie. Sunt mai puţini cei care ştiu că tratamentul unei infecţii cu o bacterie rezistentă este incomparabil mai scump şi mai riscant decât un tratament plicticos şi, aparent, inutil prelungit, pentru o bacterie banală.

     Fie că este vorba despre sănătatea sa fizică sau despre sănătatea spirituală, omul acţionează de obicei în mod similar. La început, lasă lucrurile să meargă din inerţie, sperând că tensiunile sau problemele se vor diminua şi se vor rezolva de la sine. Când problema devină acută şi deranjează, omul se grăbeşte să găsească o soluţie de urgenţă. Dar bolile nu se vindecă de la sine, ci presupun un tratament bine gândit, care este adeseori mai presus de cunoştinţele noastre. Înţelept şi sănătos ar fi să cerem, în funcţie de caz, ajutorul medicului sau al Medicului. El înţelege cauza bolii noastre şi are şi tratamentul. Iar când apelăm la Medicul de sus, ştim că reţeta este compensată 100%.