Malawi, o ţară mică, undeva în partea de sud-est a continentului african. O ţară fără conflicte religioase. Asta, dacă nu ţinem cont de faptul că mai mulţi fanatici musulmani au ars Biblii în semn de protest faţă de distribuirea acestora în şcolile islamice. Să nu ne grăbim să-i judecăm prea aspru. Undeva, mult mai la nord, membrul unui trib civilizat (cel francez) se filmează în propria locuinţă în timp ce rupe paginile unui Coran. Apoi, le dă foc, urinează pe Coranul ferfeniţit şi postează înregistrarea pe internet.

   

    Cazul francezului este judecat de un tribunal din estul Franţei (anunţa Reuters, ieri). Bărbatul mărturiseşte senin că are dreptul să ardă Coranul la fel de bine cum poate să ardă şi o carte cu isprăvile lui Winnie the Pooh, fără a se teme de consecinţe.

    N-a trecut prea mult de la scandalul atât de mediatizat, provocat de intenţia pastorului american Terry Jones de a arde exemplare ale Coranului cu prilejul comemorării a 9 ani de la 9/11. Tot atunci, mai mulţi musulmani din Africa de Sud plănuiau să comemoreze (?) evenimentele de la World Trade Center arzând exemplare ale Bibliei.

    În fapt, pare un bulgăre de zăpadă care creşte pe măsură ce se rostogoleşte. Fiecare Coran ars înseamnă o Biblie arsă şi viceversa. Dincolo de declaraţiile împăciuitoare ale liderilor religioşi, creştini sau musulmani, suntem martorii unui conflict latent, ai unui foc ce mocneşte şi care, din nefericire, pare să-şi găsească scânteia de aprindere în cărţile sfinte a două religii majore. Am citit Biblia. Vorbeşte despre iubirea duşmanului. O să citesc şi Coranul. Am o presimţire: că nu incită la ura pe care o arată prin gesturi necugetate unii fanatici. Se pare că este vorba, până la urmă, de o problemă de (răs)interpretare. Biblia şi Coranul sunt utile dacă mesajul lor este acceptat ca atare. Când însă sunt transformate în pretexte pentru manifestări de genul celor amintite, forţa lor este anulată.

    Cruciadele cu Biblia într-o mână şi sabia în cealaltă nu sunt „marea trimitere" despre care vorbea Iisus când i-a trimis pe apostolii Lui să facă discipoli din toate popoarele (Evanghelia după Matei 28:19, 20). Şi nici „semiluniadele" cu Coranul într-o mână şi iataganul în cealaltă nu vor produce o impresie bună lumii creştine. Cum să mai poată vedea ateii dragostea şi beneficiile pe care le poate aduce o religie sau alta în viaţa omului, când este atâta fum de la focul aprins cu exemplare ale Bibliei şi Coranului? Învrăjbiţi de ură, unii creştini şi musulmani ajung robi în lanţul propriilor slăbiciuni şi resentimente. Lumea nu va fi mai bună dacă se umple cu mici „dumnezei" şi „allahi" care decid cu de la sine putere ce e bine şi ce e rău, ci doar dacă ia aminte la cuvântul lui Dumnezeu (Allah).

    Nimeni nu are de câştigat de pe urma arderii cărţilor sacre, ca semn al urii, intoleranţei şi dispreţului. Nimeni în afară de Lordul Întunericului, care este tatăl minciunii şi al haosului. Cine scoate sabia, de sabie va pieri, spunea Iisus (Evanghelia după Matei 26:52).