Mai deunăzi călătoream pe străzile patriei. Unele bune, şi îmi părea rău că sunt limite de viteză. Altele proaste, şi îmi părea rău de maşină, de pasagerii pe post de saci de cartofi, aruncaţi în laterale de un offroad pretins centru civic.

La un moment dat, pe un drum european, în timp ce mă blitza din spate un camion nervos, soţia mă întreabă ce am păţit. Ce să păţesc, nimic. Problema camionagiului e că eu conduceam… legal!Fapt e că de vreo câteva zile conduc mai atent. Cu mai puţin tupeu exprimat. Nu pentru că am văzut la ştiri cum se calcă unii pe alţii. Nu pentru că am aflat că se iau la bătaie şi îşi sparg geamurile sau chiar se omoară. Nu pentru că un tip s-a coborât din jeep ca să mă pocnească pentru că l-am claxonat de două ori. Nu pentru că s-au introdus noi radare, mai inteligente (decât cine?). Ci pentru că m-am hotărât: nu are rost să mă stresez. Bătălia cu entropia în trafic e pierdută. Vreau să fiu asemeni celuilalt, care rabdă. De ce să mă bag în faţă, să depăşesc coloana, să ajung mai repede, să prind verdele? Ca să repet peste 100 de metri aceeaşi poveste?

Nu-mi va fi uşor, nu-mi place legea actuală a circulaţiei. Cred însă că mulţi suntem nervoşi la volan şi din cauza drumului, dar şi a partenerilor la trafic. În Germania nu m-a blitzat nimeni să mă dau la o parte. Acolo se opresc să faci o manevră, să parchezi, să te încadrezi pe o bandă. În România dacă mergi normal, sau dacă semnalizezi că vrei să iei parte la trafic, deja eşti vinovat. Porneşti cu stângul, căci ceilalţi sunt deja stresaţi.

Vă invit să mergem cu minte la volan, să nu fim următorul subiect la ştiri. În fond drumul e doar un drum, iar viaţa e pietonală.