Publicul este atras irezistibil de poveştile cu super-eroi. Este şi motivul pentru care Hollywoodul a aruncat, în ultimii ani, o mulţime de super-eroi pe marele ecran: incredibilul Hulk, Spiderman, Batman, Superman, X-Men, urmând ca în lunile următoare să îi cunoaştem pe Thor, Green Lantern, Captain America sau pe The Avengers. Cu sau fără mască, cu puteri supranaturale sau doar cu arme, super-eroii plac unor categorii de public uimitor de diverse. Plac pentru că întruchipează nişte standarde – fizice, intelectuale sau morale – la care visează destul de mulţi. Plac pentru că, în adâncul omului, este sădită credinţa că există bine şi rău, şi că binele trebuie şi poate să învingă răul.

Dincolo de super-eroii de azi – Superman et comp. – regăsim portretul eroului cu puteri mai mult sau mai puţin (ne)pământene şi cu idealuri nobile încă din cele mai vechi timpuri, de la anticii Ghilgameş şi Enkidu, până la elenii Heracle, Tezeu şi Perseu sau gasconul D’Artagnan şi cavalerul Pardaillan. Pare că, dintotdeauna, omenirea a simţit că trebuie să fie salvată şi a sperat că există cineva suficient de puternic pentru a o salva.

Eroii din cărţi sau din filme sunt însă personaje fictive. Faptele lor sunt doar scenarii. Iar dacă Superman a murit, în episodul următor poate să fie readus la viaţă. În viaţa reală însă, eroii pot să-şi piardă lesne aura strălucitoare, pentru că nu există niciun scenarist care să-i protejeze de propriile fapte. Şi iată de ce spun lucrul acesta…

Am scris, în 2008, un articol pentru Semnele timpului: „Firul de nisip – povestea lui Greg Mortenson”. Povestea era impresionantă. Un american rătăcit în cursul unei ascensiuni pe vârful K2, a ajuns într-un sat din Pakistan. Înduioşat de sărăcia sătenilor, Mortenson a decis să îi ajute construind o şcoală pentru copiii lor. Ulterior, iniţiativa lui s-a extins, americanul construind câteva zeci de şcoli pentru copiii săraci din Pakistan şi Afganistan. Cartea în care Mortenson şi-a prezentat „aventurile filantropice” în Asia a fost, pentru multe luni de zile, unul dintre bestsellerurile din topul New York Times. Scriam atunci că dacă muţi un fir de nisip, schimbi lumea şi îl aduceam ca exemplu pe Mortenson. Recent, povestea firului de nisip s-a dezumflat.

Postul american CBS a dezvăluit în emisiunea 60 Minutes că lucrurile nu stau chiar atât de… eroic în cazul lui Mortenson. Publicaţia Time a scris, în urma dezvăluirilor făcute de jurnaliştii de la CBS, că multe dintre faptele prezentate în cartea lui Mortenson nu sunt exacte şi că nu este exclus ca unele dintre ele să fie pur şi simplu fictive. Greg Mortenson a negat acuzaţiile însă, o simplă trecere în revistă a subiectului în presă indică un fapt cert: eroul a murit.

Articolul „Firul de nisip” a fost unul dintre textele pe care le-am scris cu entuziasm. Am vrut şi mi-a plăcut să cred într-un om care schimbă lumea, care acţionează animat de idealuri înalte şi care demonstrează că „se poate”. Şi nu am fost singurul fascinat de povestea lui Mortenson. O dovedesc cele 3 nominalizări ale sale la Premiul Nobel pentru Pace. Însă, nu îmi este ruşine că am crezut în Mortenson. Pentru că dincolo de prăbuşirea „eroului” de pe postament, îmi păstrez credinţa că sunt oameni care schimbă lumea. Şi nu mă gândesc la „supermenii” de poveste, ci la exemple concrete, cum sunt cei 50 de eroi de la Fukushima, care au rămas să lucreze la centrala nucleară, ştiind că expunerea la radiaţii le va fi fatală. Mă gândesc la Nick Vujicic şi la tânăra Lizzie Velasquez care, în ciuda handicapurilor, luptă cu viaţa, depăşesc obstacolele şi reuşesc să îi inspire şi pe alţii. Mă gândesc la creştinii care au sărit în ajutorul victimelor tornadelor din Statele Unite sau al japonezilor loviţi de cutremur şi tsunami. Mă gândesc la băieţelul din Australia care şi-a pierdut viaţa în timpul inundaţiilor din ianuarie, pentru că a preferat să fie salvat mai întâi fratele său mai mic. Mă gândesc la John Wood care a renunţat la jobul de la Microsoft pentru ca să se implice în educarea copiilor din ţările lumii a treia şi la Babar Ali, un adolescent indian care, după ce se întoarce de la şcoală, le predă ceea ce a învăţat copiilor din sat, care nu au posibilitatea de a frecventa cursurile unei şcoli.

Dincolo de aceşti eroi, rămâne exemplul absolut: Iisus din Nazaret care a purtat crucea cu demnitatea unui om nevinovat, preocupat fiind chiar şi în preajma morţii de cei din jurul Său. Superman poate să moară liniştit. Lumea are destui eroi care să o facă mai bună şi are şi Eroul care să o salveze.

(Foto: comicmix.com)