Oamenii caută fericirea. Nimeni nu stă să se întrebe dacă merită sau nu, toţi CRED că merită. Credinţa este fundamentală pentru toate lucrurile pe care le gândim, facem sau spunem. Întrebarea esenţială nu este „Cred?” ci „De ce cred ceea ce cred?”

Credinţa este un demers uman vital. Trebuie să credem pentru a putea trăi, afirmă filosoful creştin James Sire. Trebuie să credem chiar în timp ce raţionăm, pentru că raţiunea însăşi este fundamentată pe credinţă. De pildă, continuă Sire, toţi avem un simţ al eticii, ne comportăm conduşi de convingerea că unele lucruri sunt bune şi altele rele, mai ales când ni se întâmplă nouă. Dar de ce este bine să fii bun? Ce este binele? Când ridicăm aceste întrebări, intrăm pe tărâmul credinţei. Cu siguranţă, există o serie de motive logice pentru care luăm decizia să fim buni, dar, la un nivel mai profund, ca să fii bun trebuie să existe în prealabil un angajament de credinţă într-o anumită definiţie a binelui.

În cazul ştiinţei, nu putem demonstra că universul este uniform, dar fără această credinţă ştiinţa nu ar exista. La baza demersului ştiinţific rămâne credinţa primară că universul este uniform şi că mintea noastră este capabilă să acceseze, să decodifice şi să interpreteze realitatea.

În domeniul religios, deşi putem aduce suficiente şi serioase argumente pro, nu se poate dovedi certitudinea existenţei lui Dumnezeu. Dar, în egală măsură, nu putem demonstra cu certitudine matematică nici că noi existăm, pentru că nu ştim dacă percepţia de sine este reală.

Adevărata întrebare însă nu este dacă putem demonstra cu certitudine matematică sau filosofică o credinţă, ci, mai degrabă, de ce să credem un anume lucru sau cum să alegem ce să credem? Poate fi credinţa raţională?

Dacă o persoană crede din pricina vreunei manipulări, atunci nu este vorba de un motiv al credinţei, ci de o cauză a sa. Dincolo de acest scenariu, adesea maliţios, vin explicaţiile serioase. Credinţele noastre sunt mai întâi determinate social, prin familie, prieteni, colegi, societate, în general. În al doilea rând, intervine factorul psihologic. Majoritatea oamenilor consideră că trebuie să ai ceva în care să crezi şi pentru care să trăieşti. În al treilea rând, apare factorul religios. Mulţi cred ce spune cartea sfântă, preotul, liderul spiritual.

În ultimă analiză, totuşi este limpede că nici aceşti factori nu reprezintă motive pentru care să cred ceva, ci cauze. În plus, familia, prietenii, societatea pot greşi. Nici simţămintele de siguranţă şi pace, chiar dacă par durabile, ori informaţiile dintr-o carte sfântă şi spusele unui lider spiritual nu sunt garanţii ale adevărului. Din păcate, factorii sociali şi religioşi sunt surse de informaţii contradictorii. Nu toţi oamenii sau toate cărţile sfinte transmit aceleaşi credinţe.

De aceea, motivele cele mai profunde pentru care merită să crezi ceea ce crezi sunt date de logică, coerenţă (modul în care credinţele mele se armonizează una cu cealaltă, fără să intre în contradicţie reală) şi de completitudine – capacitatea unui sistem de credinţe de a integra provocările cognitive şi raţionale cu care se întâlneşte. Nu e vorba de un sistem care are toate răspunsurile, ci de un sistem care nu este distrus de noile întrebări şi este capabil să ofere cel puţin o explicaţie credibilă, coerentă, pentru lipsa unui răspuns.

Aplicarea testului coerenţei şi completitudinii poate duce pe cineva la abandonarea unor credinţe personale. Căutarea adevărului poate fi incomodă. Dar există repere. Iisus Christos este un reper, care poate fi comparat, după dorinţă, cu orice alt lider religios al lumii. Biblia stă, la rândul ei, ca reper ce merită comparat cu orice altă scriere considerată sfântă. Există cercetători sceptici cu privire la validitatea istorică a unor informaţii din Biblie, dar există şi cercetători care concluzionează că acest scepticism este nefondat. În al treilea rând, evaluarea creştinismului presupune verificarea coerenţei şi coeziunii ideilor care formează sistemul de doctrine al creştinismului, în general, sau al unei tradiţii creştine, în particular. Pot fi explicate mai bine, mai coerent decât în Biblie sensul vieţii, existenţa şi implicaţiile moralei, existenţa şi implicaţiile vieţii lui Iisus?

Norel Iacob
Pentru Norel Iacob, studiile universitare și post universitare în domeniul religiei au reprezentat mijloace pentru a interacționa mai bine cu vastul domeniu al spiritualității umane. Iar din pasiunea pentru comunicare relevantă în acest domeniu, la scurt timp după terminarea studiilor, s-a implicat în media, realizând emisiuni TV și radio. Din 2009, este redactorul-șef al revistei Semnele timpului.