După ce anul trecut ne-am obişnuit să fim arătaţi cu degetul ca fiind cei mai afectaţi de criză din Europa (pe bună dreptate), în ultima vreme ne regăsim mai degrabă în postura de elev model dat drept exemplu noilor ţări problemă (Grecia, Spania, Portugalia, chiar Italia). The Economist recomanda în ultimul său număr Greciei, Spaniei, Portugaliei și chiar și Italiei să se uite spre est.    În urmă cu un an, previziunile cu privire la economiile din Europa de Est erau cât se poate de pesimiste. Ungaria se lupta sub povara unei datorii externe exorbitante, Letonia avea dificultăţi în a-și apăra paritatea monedei naţionale faţă de euro în contextul unui deficit de cont curent uriaș. Pieţele imobiliare se prăbușeau în majoritatea ţărilor din regiune, iar creșterea economică era în cădere liberă.    Într-un final situaţia s-a dovedit mai puţin dramatică decât fusese prognozat. În timp ce Polonia a fost singura ţară europeană care în 2009 s-a putut lăuda cu o creștere economică, Ungaria a reușit să evite o criză a datoriei, iar Letonia a reușit să-și apere moneda. În ultima perioadă, prevestitorii de nenorociri economice și-au schimbat ţinta: atenţia le este îndreptată spre Grecia în mod special, dar și spre alte ţări din zona euro care se găsesc într-o situaţie similară.    Cum se explică răsturnarea aceasta de situaţie? O primă observaţie ar fi că analiștii economici, după ce li s-a reproșat că au fost prea optimiști în perioada pre-criză și nu au avertizat suficient cu privire la riscurile existente, se întrec acum în zugrăvirea celor mai negre scenarii. Și cum subiectele tari se vând cel mai bine, iată că primim zilnic o doză de catastrofism.    Dincolo de această înclinaţie spre exagerare, acum un an situaţia era destul de serioasă în estul Europei. Evitarea unui dezastru în regiune se datorează, în principal, adoptării unor adevărate planuri de austeritate, mult mai severe decât ceea ce economiile problemă din zona euro au contemplat vreodată – creșteri ale taxelor și impozitelor, reduceri salariale, creșterea vârstei de pensionare etc. Aceste măsuri au fost acompaniate de intervenţia flexibilă a instituţiilor internaţionale (FMI, BERD, Comissia Europeană, BCE). În special Fondul Monetar Internaţional a demonstrat, prin modul în care a intervenit în Europa de Est, că a devenit o organizaţie mai receptivă la contextul specific și la nevoile beneficiarilor săi.    Grecia pare să fi înţeles lecţia, cel puţin parţial. Cu un stoc de datorie de aproximativ 130% din PIB și un deficit prognozat de peste 9% pentru 2010, deficit pe care pieţele sunt din ce în ce mai puţin dispuse să îl finanţeze, ajustările fiscale și intervenţia insituţiilor internaţionale nu pot fi ocolite. Săptămâna aceasta guvernul grec a trimis parlamentului un program de reducere a evaziunii fiscale. Nici măcar diplomaţii nu vor fi scutiţi de reduceri salariale. Accizele au fost mărite deja de două ori, impozitele plătite de cei cu venituri ridicate vor crește, precum și vârsta de pensionare. Măsurile rămân însă insuficiente și destul de moderate faţă de cele adoptate în estul Europei. Grecii protestatari nu ar trebui să se aștepte la prea multă compasiune din partea europenilor din ţările fost comuniste.

Cristina Modoran este economist și scrie pentru rubrica ST Guest Contributors.