Zilele acestea am vizitat catedrala romano-catolică Theatinerkirche St. Kajetan din Munchen. Punct de atracţie turistică, arhitectură specifică în stil baroc, construcţie din 1663-1690 zugrăvită galben orange – biserica theatină a devenit un simbol al metropolei germane. Șochează un fapt: Luca, cel de-al treilea, a suferit deteriorări substanţiale, aproape jumătate din statuie lipsind, iar Matei (ultimul din dreapta) este doar bidimensional, conturat negru pe un suport alb.

    Zilele acestea am vizitat catedrala romano-catolică Theatinerkirche St. Kajetan din Munchen. Punct de atracţie turistică, arhitectură specifică în stil baroc, construcţie din 1663-1690 zugrăvită galben orange – biserica theatină a devenit un simbol al metropolei germane.

     Simţământul pe care îl ai în catedrală este tipic: ești mic; în timp ce privirea se îndreaptă automat în sus. Nu ai nicio altă șansă. Îţi dai seama că orice fotografie este insuficientă pentru a imortaliza ceea ce vede ochiul (o panoramă de 360 de grade aici).

    Și totuși, după o vreme, pe măsură ce înaintezi, ceva te atrage la nivel orizontal. Departe de riscul de a fi atinse de mâna turiștilor, însă frontal oricărui obiectiv foto, este un ansamblu de patru personaje biblice uriașe. Altarul este străjuit de cei patru evangheliști, fiecare dintre ei emanând forţă, fiecare având alături ipostaza simbolică (leu, vultur, bou, om/înger) caracteristică Christosului evangheliei sale. Și fiecare are Cartea în mână.

    Șochează un fapt: Luca, cel de-al treilea, a suferit deteriorări substanţiale, aproape jumătate din statuie lipsind, iar Matei (ultimul din dreapta) este doar bidimensional, conturat negru pe un suport alb.

    Am aflat mai târziu că bombardamentele aliaţilor din timpul celui de-al doilea război mondial sunt responsabile pentru ireparabila pierdere. Altarul a fost devastat, procesul de restaurare a catedralei durând 10 ani. Mi-a plăcut însă ideea de a nu-l reconstrui pe Matei, de a nu-l obloji pe Luca, de a-i lăsa așa cum au rămas (sau n-au mai rămas) după război.

    În cadrul complexului arhitectural, alături de un Marcu întreg, de un Ioan neatins, Luca pare complet, iar Matei parcă nici nu lipsește. Îmi place acest fel de a predica Evanghelia. Ce lipsește unuia, completează celălalt. Ce prisosește primului, e suficient ultimului. Și înţeleg că doar într-un ansamblu devii evanghelist, altfel rămâi doar un colos de piatră, de rigips sau de carton.